Prima Pagina Servicii premium Evenimente Jobs

Şcoala românească s-a născut în Mânăstire!

Religie
     salveaza in format PDF
    vezi versiunea pentru tiparire
 


Bucuresti- 21 August 2009 - Asociaţia “Lăcaşuri Ortodoxe” non-profit, neguvernamentală, apolitică, cu personalitate juridică potrivit legii (înreg. CIF 25492592/ 28.04.2009) în ideea “apărării intereselor membrilor săi, a protecţiei şi promovării valorilor ortodoxe” (extras din actul constitutiv al asociaţiei) demarează Campania publică de susţinere a demersului Patriarhiei Române privind menţinerea Religiei ca disciplină obligatorie în şcoli, invitând Asociaţiile şi Fundaţiile laice, ortodoxe dar şi ale celorlalte culte recunoscute în România, în susţinerea acestei iniţiative, în această scurtă perioadă, în care au loc în viaţa politică a ţării dezbateri pe marginea acestei teme.

Prin demersul său, Patriarhia Română reaminteşte că, potrivit art. 32. alin. (7) din Constituţia României, „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”. Acest drept constituţional redobândit după 1990 reprezintă un act de dreptate şi o reparaţie morală faţă de abuzurile comise în această privinţă de regimul comunist ateu în anul 1948, când disciplina religie a fost îndepărtată din învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Amintim în acest sens că, prin predarea religiei, se urmăreşte realizarea unui climat moral-creştin care să contribuie la buna înţelegere şi armonie în societate, exact în perioada în care Comunitatea Europeană demonstrează şi solicită asigurarea acestuia din partea statelor membre.

„Nu este drept să ştergi, în numele laicităţii, secole de istorie şi cultură inspirate de credinţa religioasă”, susţinea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul din cadrul campaniei “Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”.

Lansăm, prin urmare, astăzi, 21 august 2009, apelul nostru către Asociaţiile şi Fundaţiile laice, ortodoxe şi ale celorlalte culte religioase, de a se coaliza în vederea susţinerii menţinerii statutului Religiei ca disciplină şcolară parte a trunchiului comun, în învăţământul primar, gimnazial şi liceal.

Asociaţia „Lăcaşuri Ortodoxe” este o asociaţie non-profit, neguvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică potrivit legii (înreg. CIF 25492592/ 28.04.2009) având ca scop “apărarea intereselor membrilor săi, protecţia şi promovarea valorilor ortodoxe” (extras din actul constitutiv al asociaţiei).

Adeziunile Dvs. pot fi trimise pe adresa (Adresa de email este ascunsa din motive de securitate) ((Adresa de email este ascunsa din motive de securitate)) sau prin tel/fax: 021.352.85.62 şi mobile: 0729.00.19.00 (vodafone) – 0741.111.283 (orange)
www.lacasuriortodoxe.ro
 
Trimite acest comunicat unui prieten:
  [Vezi toate comunicatele companiei Asociatia Lacasuri Ortodoxe]
[Vezi alte comunicate din categoria Religie]
 
 

Acest serviciu vine in intampinarea tuturor celor implicati in sfera relatiilor publice, oferindu-le posibilitatea de a isi face cunoscute propriile activitati si organizatii, prin intermediul comunicatelor de presa. Comunicatedepresa.ro este, de asemenea, un instrument de lucru pentru jurnalisti, punand la dispozitia acestora informatia bruta, la prima mana.

Despre Noi | Contact
Cont personal Ajutor
Daca nu aveti cont creati-va unul aici.
Nume: Parola:
Am uitat parola
Resurse
RSS
Categorii RSS
Ce este RSS ?
Comunicate
> dupa companii
> dupa categorii
Evenimente
> mondene
> de afaceri
Cum se scrie un comunicat de presa?
Continut
Editare
Formatare
Resurse utile
Mass Media
Institutii publice
34 636 678 alerte trimise
31 830 comunicate de presa
1 827 jurnalisti inscrisi
7 526 companii inscrise
18 837 utilizatori inscrisi
Resurse
Administratie Publica (824)
Afaceri (6526)
Arhitectura / Design (241)
Arta & Entertainment (2051)
Auto (536)
Banci / Asigurari (446)
Constructii (531)
Educatie / Cultura (4295)
Finante / Contabilitate (244)
Industrie (330)
It&c (5444)
Media / Publicitate (3677)
Monden / Lifestyle (1826)
Ong (871)
Politic (283)
Religie (56)
Sanatate (711)
Social (1424)
Sport (362)
Stiinta / Cercetare (113)
Tehnologie (234)
Turism (804)
Home | Comunicate | Servicii | Evenimente | Jobs | RSS | Contact | Despre noi | Termeni si Conditii | Cazare Romania | Program TV | Horoscop 2010 | Menajera | Felicitari Paste | Mesaje Paste | Messenger romanesc | Emisiuni live | Colegi |
© Copyright 2009 MACHTEAM SOFT - Toate drepturile rezervate
Powered by Machteamsoft