AIMR şi Trilulilu - premieră privind drepturile de autor în domeniul Internetului în România

BUCURESTI - 22 februarie 2010

Comunicat tip General in IT&C

La sfârşitul lunii ianuarie 2010, reprezentanţii Asociaţiei Industriei Muzicale din România (AIMR), Trilulilu şi Hostway, au semnat, în premieră în România, un contract de tranzacţie pentru asigurarea respectării drepturilor de autor pentru produsele ce aparţin producătorilor de muzică, membri ai AIMR şi care sunt accesibile pe site-ul www.trilulilu.ro.

Discuţiile au fost concluzionate după câteva luni de negocieri, Trilulilu fiind asistat de către casa de avocatură Biriş Goran şi Prof.univ.dr. Lucian Mihai.

Astfel, prin implementarea unei măsuri tehnice de protecţie (amprentare digitală a conţinutului – “fingerprinting”) Trilulilu va putea filtra informaţia de pe propriul site, indentificând fonogramele şi videogramele din repertoriul membrilor AIMR. Această măsură va permite producătorilor să sesizeze reproducerile neautorizate dar şi să beneficieze de promovare proprie sau de venituri viitoare sub forma publicităţii online sau a download-ului legal. Această tehnologie va fi implementată până la data de 30 iunie 2010.

Trilulilu s-a angajat să încheie contracte de licenţă cu toţi membri AIMR pentru utilizarea fonogramelor şi videogramelor din repertoriul acestora pe site-ul www.trilulilu.ro, având în acest moment deja semnate astfel de contracte cu o parte dintre membri AIMR.

“Suntem foarte fericiţi că ne-am adus contribuţia la o premieră în ceea ce priveşte drepturile de autor în domeniul Internetului în România şi totodată în susţinerea demersurilor anti-piraterie ale AIMR. Acordul semnat a reprezentat pentru noi unul dintre obiectivele cheie pentru 2010 şi ne va permite, atât nouă, cât şi membrilor AIMR, o maximizare a potenţialului economic al site-ului nostru. Există aşadar o situaţie „win-win” pentru toate părţile implicate”, a declarat Sergiu Biriş, Crocodilu’ Şef al Trilulilu.

AIMR, Trilulilu şi Hostway impun o conduită fără precedent în România în ceea ce priveşte site-urile şi platformele care pun la dispoziţia publicului prin Internet opere protejate de drepturi de autor. Practic, AIMR va promova în viitor noi forme de colaborare şi cu alţi furnizori de conţinut online, în încercarea de a-i determina pe aceştia să implementeze măsuri tehnice de protecţie.

„Respectarea drepturilor de autor este o prioritate pentru noi, având în vedere că distribuţia de conţinut audio/video online este în continuă creştere şi vrem să capitalizăm acest trend ascendent. De aceea, vom asigura tot ce este necesar din punct de vedere tehnic pentru a facilita colaborarea dintre Trilulilu şi AIMR. În final, este vorba de o situaţie în care toate părţile implicate au de câştigat. Artiştii şi casele de producţie câştigă un nou canal de distribuţie, utilizatorul final beneficiază de divertisment gratuit şi de bună calitate, iar Trilulilu devine cel mai mare canal online de distribuţie audio/video legală din România. Ne bucurăm că avem ocazia să oferim soluţia tehnică aflată la baza acestei dezvoltari”, declară Flaviu Rădulescu, Director General Hostway România.

Despre Trilulilu S.A.

Trilulilu este cea mai mare comunitate on-line din România, unde vizitatorii pot urmări şi contribui cu clipuri video, audio şi imagini. Trilulilu a fost lansat in ianuarie 2007, fiind in prezent unul dintre cele mai vizitate site-uri romanesti cu peste 2.6 milioane de vizitatori unici lunar.

AIMR are ca principal scop prevenirea faptelor de piraterie, constatarea faptelor penale care generează prejudicii industriei muzicale din România şi acţionarea în scopul sancţionării persoanelor responsabile de încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe. În acest sens, AIMR reprezintă interesele şi drepturile principalelor case de producţie muzicală din România şi din străinătate.

Hostway este una dintre cele mai mari societăţi de hosting la nivel global, fiind prezentă în 13 ţări cu 15 data centere, 17 centre operaţionale şi peste 700 angajaţi. Serviciile Hostway includ înregistrare de nume de domenii, web hosting, colocare, servere dedicate, hosting SaaS şi deservesc mai mult de 1.4 milioane de website-uri şi peste 2 milioane de clienţi din întreaga lume.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

AIMR
Alina Ovesea
Telefon: 0745 654 877
E-mail: alina.ovesea@aimr.ro
www.aimr.ro

Hostway România
Ioana Hreninciuc
Marketing Manager
Tel: 0727 736 874
E-mail: ioana.hreninciuc@hostway.ro
www.hostway.ro

Trilulilu S.A.
Sergiu Biriș
Crocodilu’ Șef
Tel: 0729818848
E-mail: sergiu.biris@trilulilu.ro

Alina Crâncãu
Crocodila de PR
Tel: 0726187400
E-mail: alina.crancau@trilulilu.ro
www.trilulilu.ro

alina.crancau@trilulilu.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/trilulilu-srl/aimr-si-trilulilu-premiera-privind-drepturile-de-autor-in-domeniul-internetului-in-romania