Asociatia SOS Infertilitatea a devenit membru cu drepturi depline al Fertility Europe

BUCURESTI - 5 iulie 2010

Comunicat tip General in Sanatate

Asociatia SOS Infertilitatea a participat, prin reprezentanta sa, la Intalnirea Anuala a Fertility Europe, organizata in cadrul Congresului ESHRE (European Society for Human Reproduction and Embriology) la Roma, in perioada 27 – 30 iunie. Participarea la eveniment avut drept scop prezentarea situatiei cuplurilor infertile din Romania si atragerea de sprijin international pentru ameliorarea acesteia.

Asociatia SOS Infertilitatea a devenit membru cu drepturi depline al Fertility Europe

Fertility Europe este federatia paneuropeana a asociatiilor ce au ca obiect de activitate problemele de fertilitate, tratamentele de fertilitate sau asistenta pentru cuplurile care se confrunta cu dificultati in a concepe un copil. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, un cuplu de varsta reproductiva din sase este afectat de probleme de fertilitate, iar in plan european acest tip de asociatii exista si activeaza de decenii. In Romania insa, pana in urma cu doi ani subiectul “infertilitate” nu exista pe agenda publica, nu era luat in considerare de catre Ministerul Sanatatii, nu era abordat decat absolut tangential in presa, nu exista o organizatie de pacienti in domeniu. In urma actiunilor desfasurate in ultimii doi ani de cate Asociatia SOS Infertilitatea, situatia este pe cale a se schimba si in Romania, insa procesul este unul lent si dificil, iar actuala situatie economica nu incurajeaza revendicarile in domeniu, desi ele sunt legitime.
In agenda intalnirii de la Roma a figurat primirea asociatiilor candidate drept membri cu drepturi depline si, prin vot deschis, intr-un moment emotionant si marcat cu aplauze, Asociatia SOS Infertilitatea a devenit membru cu drepturi depline al Fertility Europe, alaturandu-se grupului select de asociatii reprezentative care apara drepturile pacientilor cu probleme de fertilitate in toate tarile Europei. In concluzie, Fertility Europe are in prezent 25 de organizatii europene membre cu drepturi depline, provenind din 22 de tari.
De asemenea, in cadrul intalnirii Consiliului Fertility Europe, au fost stabilite prioritatile pentru anul 2010 – inclusiv demararea unui proiect de preventie a infertilitatii si amplificarea campaniei “Special Families” –, iar asociatiile si-au prezentat pe scurt activitatile din ultimele luni desfasurate in plan national.
Dna Ana Veiga, ESHRE’s Chairman Elect (care urmeaza sa devina in 2011 al doilea presedinte-femeie din istoricul activitatii ESHRE), a sustinut pentru participantii la Intalnirea Anuala a Fertility Europe o prezentare deosebit de interesanta “New challenges on the IVF laboratories”, sustinand ca obiectivul ambelor parti implicate in reproducerea umana asistata, atat cadrele medicale cat si pacientii, este “interesul superior al pacientului”, iar asociatiile de pacienti au menirea sa medieze colaborarea partilor implicate.
Fertility Europe a organizat de asemenea “Sesiunea Pacientilor”, inclusa in programul stiintific al Congresului ESHRE, sub titlul “How patient friendly is patient friendly?”, sesiune moderata de catre Claire Lewis-Jones, Chair Fertility Europe, si cu participarea a patru speakeri ale caror prezentari au aratat punctul de vedere al pacientilor despre modul in care tratamentul “patient friendly” trebuie sa se materializeze.
Congresul ESHRE a gazduit si o zona expozitionala, in care Fertility Europe a avut stand de prezentare a activitatii, stand in care cei nu mai putin de 9000 de participanti la congres – medici si embriologi din intreaga lumea - au avut ocazia sa vizualizeze “Special Families” din toata Europa, familii care au invins sau care continua lupta cu infertilitatea, printre care si ilustrate cu cinci familii din Romania, care au transmis lumii intregi mesajul lor de speranta si optimism.
Participarea la acest eveniment de amploare a asociatiei noastre – o organizatie non-guvernamentala care activeaza exclusiv in regim de voluntariat si care nu dispune de fonduri – nu ar fi fost posibila fara generozitatea ESHRE, implicarea Fertility Europe, sustinerea companiei aeriene Blue Air si suportul moral al mai multor persoane altruiste. Tuturor le multumim si cu aceasta ocazie, din partea miilor de cupluri afectate de infertilitate din Romania.

Relatari si fotografii de la Fertility Europe meeting sunt furnizate pe blogul Asociatiei “SOS Infertilitatea” - http://www.infertilitate.com



Despre SOS Infertilitatea

Asociatia SOS Infertilitatea
Asociatia “SOS Infertilitatea”
contact@infertilitate.com
0742.80.77.83 (Elena MICLEA)

contact@infertilitate.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/sos-infertilitatea/asociatia-sos-infertilitatea-a-devenit-membru-cu-drepturi-depline-al-fertility-europe