Din nou la scoala, cu Doru Panaitescu

BUCURESTI - 18 mai 2009

Comunicat tip General in Media / Publicitate

marketeer.ro, 18 mai 2009. A treia ediţie a cursului intensiv deschis de publicitate online, susţinut de către Doru Panaitescu, se va desfăşura pe 2 şi 3 iunie. Cursul va fi găzduit la sediul IAA din Bucureşti.


După ediţiile organizate în lunile martie şi aprilie, la care au fost prezenţi peste treizeci de cursanţi, specialiştii în comunicare şi marketing au din nou posibilitatea de a lua parte, timp de două zile, la singurul curs intensiv de publicitate online de pe piaţa din România, organizat de către Marketeer.ro şi susţinut de către Doru Panaitescu.

De la noţiuni de bază în HTML şi online advertising până la informaţii amănunţite despre campaniile prin Google Adwords, cursul reuşeşte să acopere o arie foarte largă de teme uzuale pentru comunicarea pe Internet. Structura pieţei din .ro, diferenţele majore dintre principalii săi actori, descrierea celor mai cunoscute şi mai utilizate dintre formatele publicitare online sau chestiunile privind strategia şi etapele prin care trece planificarea unei campanii online sunt informaţii pe care orice cursanţii le vor putea aprofunda cu ocazia acestui curs.

„Am decis să extind posibilităţile de acces ale publicului la acest curs după o perioadă în care am organizat traininguri private, dedicate mai multor echipe de marketing şi vânzări ale câtorva actori importanţi de pe piaţă. Probabil că principalul atu al cursului meu este utilitatea lui atît pentru clienti de publicitate si publisheri, cât şi pentru regii de vânzări sau agenţii media (intermediari). Vorbim despre o industrie în care nu ne putem limita doar la graniţele pătrăţicii fiecăruia, ci avem nevoie în permanenţă să ştim măcar o parte din ceea ce fac toţi ceilalţi”, consideră Doru Panaitescu.

Doru Panaitescu a devenit consultant independent după o carieră de peste zece ani în marketing şi media alături de companii importante, ca Initiative Media, Arbo Media, Astral etc. În ultimii ani, clienţi ca Hotnews, Sanoma Hearst, Gazeta Sporturilor, Inform Media, Realitatea Catavencu, Splendid Media, Pagini Aurii sau Cogep au beneficiat de cursurile de publicitate online susţinute de acesta.

“Doru este un speaker foarte talentat, ştie cum să condimenteze o prezentare. Aspecte care pot părea tehnice sunt explicate cu exemple practice, la obiect, obţinute din observaţii şi din experienţa personală.”, spune Iulian Boanta, Director Marketing Pagini Aurii, într-unul dintre testimonialele de pe www.marketeer.ro, pagina web care oferă celor interesaţi mai multe amănunte despre curs.

Pentru a treia ediţie a cursului, care se va desfăşura în zilele de 2 şi 3 iunie la sediul IAA, din Calea Victoriei nr. 126, înscrierile se pot face în perioada 18 – 29 mai, pe site-ul dedicat cursului.

Despre Marketeer

Marketeer.net este o companie de consultanta in marketing online si digital, specializata in activitati de consultanta si training (cursuri) de publicitate online si digitala.
Pentru detalii suplimentare, puteţi contacta pe

Doru Panaitescu
doru@marketeer.ro
+40722 21 77 66
www.marketeer.ro
www.dorupanaitescu.ro

doru@marketeer.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/marketeer/din-nou-la-scoala-cu-doru-panaitescu