Presiunile din partea studenţilor îi obligă pe Miniştrii Educaţiei să îşi schimbe atitudinea privind Procesul Bologna

BUCURESTI - 5 mai 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

După negocieri dure, reprezentanţii ANOSR alături de reprezentanții studenţilor din întreaga Europă au părăsit micul oraş belgian “Leuven” cu un sentiment de profundă satisfacţie după ce miniştri din cele 46 de ţări, s-au angajat în conturarea unui viitor mai centrat pe student în continuarea procesului Bologna.

După critici dure referitoare la lipsa de atenţie către dimensiunea socială a procesului Bologna din ultimul timp, miniştrii educaţiei din Europa au fost de acord să stabilească un set de obiective naţionale pentru sporirea participării studenților în educaţia universitară. În cursul întâlnirilor ministeriale de la Leuven şi Lovain-la-Neuve de săptămâna trecută, miniştrii au promis să realizeze o centralizare de date care să faciliteze monitorizarea progresului în ceea ce priveşte dimensiunea socială şi mobilitatea, două dintre cele mai importante linii de acțiune ale procesului Bologna.

O altă victorie a studenţilor a luat forma unui obiectiv concret al mobilităţii în Spaţiul European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area - EHEA). Toate cele 46 ţări Bologna vor lucra în aşa fel încât să atingă o mobilitate de 20% până în 2020. Aceasta este o victorie imensă pentru Uniunea Europeană a Studenților (ESU), care a conceput iniţial un asemenea obiectiv şi a luptat pentru el în ultimii doi ani prin intermediul federațiilor membre. ANOSR, ca singura federație studențească din România recunoscută la nivel internațional și membră a ESU, consideră că axarea pe creșterea semnificativă a mobilităţii studenţilor reprezintă un element esenţial pentru asigurarea faptului că EHEA va reprezenta mai mult decât un concept în următoarea decadă. Astfel se va putea măsura uşor şi obiectiv modul în care a progresat acest aspect, alături de celelalte linii de acţiune Bologna. Dacă numărul de mobilităţi creşte, înseamnă că studenţii au suport financiar suficient (dimensiune socială), recunoaşterea nu mai este un subiect de temut şi studenţii simt că mobilitatea în perioada studiilor este importantă din punct de vedere academic (asigurarea calităţii).

Alte decizii ministeriale au fost contradictorii cu punctul de vedere al studenților. Includerea pentru prima oară a „uneltelor de transparență” în comunicat ridică semne de teamă. Universitățile ar putea lua ranking-ul drept o componentă de viitor al procesului Bologna, distrăgând atenția de la un element esențial cum este asigurarea calității, riscând astfel să creeze o lupta periculoasă pentru reputație între Instituțiile de Învățământ Superior. Oricum, paragraful respectiv reafirmă importanța asigurării calității, ca element vital al Învățământului Superior din țările semnatare ale procesului Bologna, încercând astfel să nu se ajungă în situația deosebit de periculoasă în care aceste instituții se concentrează pe indicatorii externi, nesemnificativi, în locul criteriilor importante care includ prioritățile studenților.

Nevoia pentru finanţarea publică a fost subliniată în câteva locuri, reflectând faptul că investiţia în învăţământ a devenit cerinţa unitară a miniştrilor educaţiei, instituţiilor, studenţilor şi personalului. Inevitabil, dată fiind actuala criză economică, miniştrii au ales să-și ia angajamentul să diversifice sursele de finanţare pentru Învăţământul Superior, luând în considerare sursele private în loc să indice un minimum garantat din fondul public ca recunoaştere a rolului învăţământului ca bun public în societate.

Acum se pune întrebarea dacă în anii următori, vorbele vor fi urmate de acţiuni şi dacă semnele încurajatoare care rezultă în urma întâlnirii de la Leuven îşi au corespondenţă în acţiuni concrete în Europa.

Despre Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) s-a format în urma mișcărilor studențești din toamna anului 1999. Astăzi ANOSR reunește 56 de organizații studențești cu tradiție din Romania, reprezentând peste 500.000 de studenți la nivel național. ANOSR este unica federație studențească din tara noastră recunoscută și reprezentată la nivel european, fiind membră în cadrul European Student Union (ESU). In 2007, ANOSR a primit premiul Galei Societății Civile la Secțiunea Educație, iar în 2008, Ligia Deca, fost președinte ANOSR, a preluat coordonarea Coaliției pentru Universități Curate, unde ANOSR este și unicul reprezentant al studenților. Din mai 2008 Ligia Deca este președintele Uniunii Europene a Studenților, fiind primul student din Europa de Est care deține aceasta funcție, realeasă în aprilie 2009 pentru un nou mandat în fruntea a peste 11.000.000 de studenți din Europa.

Reprezentăm viitorul!
Cezar Hâj – Președinte ANOSR
Telefon: 0744.321.832
E-mail: cezar@anosr.ro

Andrei Crăciun – Vicepreședinte PR ANOSR
Telefon: 0722.222.095
Email: andrei@anosr.ro
office@anosr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/alianta-nationala-a-organizatiilor-studentesti-din-romania/presiunile-din-partea-studentilor-ii-obliga-pe-ministrii-educatiei-sa-isi-schimbe-atitudinea-privind-procesul-bologna