ALEF Distribution intră pe piața din România prin achiziția Likeit Solution, distribuitor de sisteme și echipamente IT

BUCURESTI - 11 iulie 2017

Comunicat tip General in IT&C

București, 11 Iulie 2017 - ALEF Group, unul dintre cei mai importanți distribuitori de sisteme IT din Europa Centrală și de Sud-Est, cu afaceri de peste 160 milioane Euro, în 2016, intră pe piața din România prin preluarea companiei Likeit Solution, tranzacția fiind perfectată la 30 iunie 2017.

ALEF Distribution intră pe piața din România prin achiziția Likeit Solution, distribuitor de sisteme și echipamente IT

“Această fuziune reprezintă un pas important în strategia grupului ALEF de dezvoltare pe piața europeană de distribuție cu valoare adăugată de sisteme și echipamente IT. România este una dintre țările cu cea mai mare creștere a sectorului IT din ultima perioadă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am considerat oportună intrarea pe această piață”, a menționat Milan Zinek, CEO al Grupului ALEF.

Acesta a mai adăugat că evoluția companiei Likeit Solution, împreună cu modelul de business implementat de aceasta, au fost factori decisivi în alegerea partenerului pentru România.

Afaceri mai mari cu 18% pentru ALEF Distribution RO în acest an

În ceea ce privește business-ul noii companii pentru 2017, aceasta și-a bugetat o creștere cu 18% comparativ cu anul anterior. În 2016, Likeit Solution a raportat un business de 28 milioane de euro.

“Mizăm pe o creștere semnificativă a business-ului noii companii în perioada următoare, bazându-ne pe sinergiile create prin alăturarea experienței și capabilităților financiare ale grupului ALEF, cu expertiza pe piața locală a echipei Likeit. De asemenea, completarea portfoliului cu noi brand-uri și know-how-ul tehnic pe care grupul ALEF l-a acumulat în timp, ne dau speranța că evoluția noii companii va fi una pozitivă”, a declarat, la rândul său, Mircea Ciucur, Managing Director al ALEF Distribution RO.

Raportat la evoluția companiei în primul semestru din acest an, firma românească a atins 10 milioane de euro în vânzări. Business-ul a fost susținut în principal de proiectele axate pe vânzarea de soluții Microsoft și CISCO, dar și de echipamente și de componente, brandul ASUS reprezentând o pondere importantă.

Un segment semnificativ în afacerile companiei îl reprezintă și comercializarea de produse de rețelistică și networking. Dintre cei care au achiziționat sisteme și echipamente IT, cei mai mulți sunt reselleri (peste 60%), urmați de integratori de sisteme (în jur de 20%), și companii din industria de retail (în jur de 18%).

Planuri de viitor

Principalul obiectiv al noii companii este dezvoltarea în direcția distribuției cu valoare adaugată. Crearea unui departament tehnic puternic, care să poată oferi partenerilor consultanță în proiectele dezvoltate, reprezintă un element important în strategia organizației.

Pentru a putea satisface cerințele partenerilor din canalele de distribuție și de retail, ALEF Distribution RO se va concentra și pe zona de echipamente destinate pieței de consumer.

De asemenea, adăugarea în portfoliul propus partenerilor de noi branduri atent selectate, astfel încât să raspundă nevoilor pieței și al direcțiior de dezvoltare, este un obiectiv permanent.

Despre ALEF Distribution RO

ALEF Distribution RO face parte din ALEF Group, unul dintre cei mai mari jucători pe piața de distribuție cu valoarea adăugată de sisteme și echipamente IT din Europa Centrală și de Sud-Est, cu afaceri de peste 160 milioane de euro, în 2016. Odată cu intrarea pe piața locală, prin achiziția firmei Likeit Solution, ALEF Distribution RO se poziționează drept unul dintre cei mai mari jucători din segmentul de securitate, infrastructură IT și comunicații de voce. Compania numără 45 angajați în București și peste 1.500 reselleri activi.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/acasa-media/alef-distribution-intra-pe-piata-din-romania-prin-achizitia-likeit-solution-distribuitor-de-sisteme-si-echipamente-it