Tinerii pasionaţi de jurnalism sau consultanţă se pot înscrie la cea de a cincea ediţie Career Leader

BUCURESTI - 18 martie 2014

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Cursuri

Tinerii pasionaţi de jurnalism sau consultanţă sunt invitaţi să aplice la cea de a cincea ediţie Career Leader , proiect Akcees care le oferă şansa de a descoperi ce presupune o carieră în domeniu şi de a testa joburi lucrând alături de profesionişti şi lideri din industrie. Evenimentul va avea loc pe 27 şi 28 martie la sediul Romanian American Foundation, iar aplicaţiile se realizează online la http://akcees.com/career

Tinerii pasionaţi de jurnalism sau consultanţă se pot înscrie la cea de a cincea ediţie Career Leader

Career Leader reprezintă o punte de legătură între angajatori importanţi din diferite domenii şi tinerii aflaţi la început de carieră. Participând la eveniment, aceştia au ocazia de a câştiga experienţă profesională de calitate lucrând timp de o zi alături de profesionişti şi participând la prezentări de companii, sesiuni de training, simulări de business sau workshop-uri interactive. Cea de a cincea ediţie Career Leader oferă oportunităţi profesionale tinerilor pasionaţi de consultanţă sau jurnalism.

Jurnalism (joi, 27 martie). Prima zi Career Leader este dedicată tinerilor care se gândesc la o carieră în jurnalism. Pe parcursul evenimentului, aceştia vor învăţa cum să scrie şi să spună poveşti cu impact lucrând alături de jurnalişti de excepţie de la Adevărul, Wall-Street.ro, Forbes România, Revista Cariere şi Gadget Trends. În plus, participanţii vor învăţa să realizeze ştiri, reportaje şi interviuri, iar la final cei mai buni vor fi premiaţi cu stagii de practică şi premii oferite de partenerii programului.

Consultanţă (vineri, 28 martie). Ziua de vineri, 28 martie, se adresează tinerilor pasionaţi de consultanţă care îşi doresc o carieră în domeniu. Aceştia vor avea ocazia să fie consultanţi pentru o zi şi vor participa la o simulare de business interactivă alături de profesionişti din cadrul Contrast Management Consulting, Controller Institut şi KPMG România. La finalul zilei, cele mai bune echipe vor fi invitate la sesiuni de job shadowing şi vor fi recompensate cu premii surpriză.

„Mă bucur că am fost selectat pentru a participa la eveniment. Studiul de caz a fost o provocare pentru mine şi în acelaşi timp o oportunitate excelentă de a învăţa lucruri noi şi de a lucra cu oameni extraordinari. Vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit o astfel de experienţă!”, a spus unul dintre participanţii ediţiilor anterioare Career Leader.

Career Leader 5 se adresează studenţilor şi tinerilor absolvenţi pasionaţi de consultanţă sau jurnalism, care îşi doresc să facă primul pas în carieră şi să acumuleze experienţă relevantă în domeniu lucrând alături de cei mai buni. Participarea la eveniment este gratuită, iar înscrierile se realizează online la http://akcees.com/career. Aplicaţiile sunt deschise până sâmbătă, 22 martie, iar selecţia este realizată de un juriu format din specialişti în domeniu. Rezultatele finale ale procesului de selecţie vor fi comunicate marţi, 25 martie.

„Peste 300 de tineri selecţionaţi din mai bine de 1200 de aplicaţii au participat până în prezent la cele patru ediţii Career Leader, iar feedback-ul acestora ne arată faptul că îi ajutăm astfel să îşi aleagă cariera potrivită! Ediţia de primăvară aduce oportunităţi într-un nou domeniu – jurnalismul – şi vom continua să oferim tinerilor şansa de a interacţiona în mod direct cu unii dintre cei mai apreciaţi profesionişti din România! Le recomandăm celor care vor să înveţe de la cei mai buni să profite de această oportunitate!”, a declarat Giorgiana Ene, project manager Career Leader.

Despre Akcees Education

Akcees este o organizaţie non-profit ce îşi propune să devină cel mai puternic catalizator al aspiraţiilor antreprenoriale ale tinerilor. Proiectele şi iniţiativele organizaţiei oferă tinerilor cu potenţial antreprenorial akcees la educaţie şi experienţă profesională de cea mai bună calitate, oportunităţi de networking, mentorat şi finanţare. Akcees contribuie la formarea de noi generaţii de tineri antreprenori prin facilitarea transformării ideilor inovatoare în afaceri de succes.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/akcees-education/tinerii-pasionati-de-jurnalism-sau-consultanta-se-pot-inscrie-la-cea-de-a-cincea-editie-career-leader