ASiS ERP sprijina strategia de crestere a producatorului de caramizi Cemacon

Cluj - Napoca - 7 octombrie 2013

Comunicat tip Produse / Servicii in Constructii, IT&C, Logistica/Transport

Beneficiind de cea mai noua si moderna linie de productie a blocurilor ceramice din Romania aflata la Recea - langa Zalau, Cemacon Cluj si-a concentrat anul acesta strategia de dezvoltare pe cresterea cotei sale de piata la 16% pe plan national. In acest sens, Cemacon a introdus pe piata cateva produse inovatoare si se preocupa permanent de satisfacerea nevoilor clientilor sai. Deschiderea catre distribuitori s-a concretizat in nevoia de a redefini modul de lucru in ceea ce priveste procesele de comenzi si livrare, de a adapta sistemul actual noilor realitati (facturarea electronica, situatii in timp real) si de a aplica prin intermediul ASiS ERP o noua modalitate de bonusare, introducere si urmarire a comenzilor si facturare, in paralel cu imbunatatirea sistemului de raportare pentru forta de vanzari.

Pentru a atinge obiectivele la nivel informational, a fost necesara trecerea sistemului ASiS de la varianta traditionala (desktop) catre cea web-based (online), ASiSria.

“ Automatizarea proceselor in ceea ce priveste politica de facturare si discount Cemacon ajuta distribuitorii lor sa isi construiasca o strategie de vanzari predictibila. Schimbarile de la nivelul sistemului informatic ASiS, din cadrul Cemacon, impreuna cu o politica sustinuta de marketing si produse cu grad ridicat de inovatie vor determina atingerea obiectivelor declarate a managementului Cemacon. Alfa Software sprijina si pe viitor, prin customizari si module specifice ale sistemului integrat ASiS, orice alte strategii sau politici ale companiei si speram ca rezultatele financiare spectaculoase sa nu intarzie sa apara.” a declarat Pavel Cristian Gabriel - Director Cercetare-Dezvoltare Alfa Software.

ASiSria a permis accesul securizat al reprezentatilor de vanzari Cemacon de oriunde din tara pentru a-si introduce direct in sistem comenzile de vanzare. Chiar si clientii “premium” pot accesa aceasta interfata (ASiSria), prin intermediul unor meniuri specifice, pentru a facilita inregistrarea propriilor comenzi de livrare. Deoarece ASiS proceseaza informatiile in timp real, la sediul central, aceste comenzi sunt disponibile mai departe personalului specializat Cemacon si asteapta pentru a fi procesate si onorate.

Pentru Cemacon, in sistemul informatic ASiS, au fost definite mai multe tipuri de comenzi ale clientilor, si anume:

- comenzi simple de achizitie, care permit selectarea specificatiilor unice pentru fiecare comanda de livrare marfă către clienţi. Tipul de plata poate sa fie: in avans (partial sau integral) sau la termen. Orice comanda de achizitie cu plata in avans genereaza automat in sistem o factura proforma care este trimisa via email clientului. Preturile de vanzare si tarifele de transport se preiau automat din contracte sau liste de pret predefinite iar in cazul platilor in avans sistemul permite calcularea si aplicarea automata a unor discounturi financiare pe factura.

Daca plata partiala in avans a unei facturi proforme sau plata la termen nu dau efecte asupra pretului de achizitie, plata integrala in avans a facturii proforme genereaza automat emiterea  unei facturi finale catre clientul respectiv, cu o pozitie de discount de 5%.

In dreptul fiecarei comenzi a clientului, exista posibilitatea de a defini si modalitatea in care se va face transportul. Clientul poate sa aleaga sa-si transporte singur marfa sau poate lasa transportul in grija personalului Cemacon. O data bifata optiunea “transport Cemacon”, se calculeaza un cost aproximativ al transportului in functie de mai multi parametri precum: judetul de destinatie, pretul pe Bursa de Transport, etc. Pentru comenzile care aleg varianta “transport Cemacon”, proforma generata va contine inclusiv o pozitie de transport si asemenea ei, toate documentele generate automat, ulterior de sistem, vor tine cont de aceasta optiune (inclusiv factura finala). Totodata, daca clientul a platit factura proforma, comanda se muta in dreptul departamentului de Logistica din cadrul Cemacon, unde o persoana desemnata va cauta mijlocul potrivit de transport pe Bursa specializata functie de cantitatea comandata si destinatie. Se completeaza astfel un centralizator de transport tinandu-se cont ca o comanda poate necesita un singur tir pentru transport, mai multe tiruri sau poate fi incarcata chiar si partial pe un anumit mijloc de transport.

- comenzi care presupun pastrarea marfii in custodie la Cemacon, pentru o perioada de timp. Evidenta marfii se tine si extrabilantier, printr-un cont de clasa 8. Generarea tuturor documentelor de evidenta contabila are loc la livrarea catre clientul in cauza a marfii din aceasta gestiune. Se includ si serviciile de transport daca clientul a optat pentru ele.

- comenzi de livrare a marfii in custodia distribuitorului, Cemacon isi depoziteaza anumite cantitati de caramida direct la distribuitori. Periodic un reprezentant Cemacon verifica cantitatea de caramida de la distribuitor, realizeaza inventarul si emite factura finala pe baza diferentelor stabilite. La factura finala se adauga si transportul, daca comanda initiala avea bifata si optiunea “transport Cemacon”.

Personalizat in ASiSria dupa cerintele conducerii Cemacon, acest flux automatizat de comenzi este completat de un sistem automatizat de calculare si emitere facturi pentru bonusuri comerciale acordate distribuitorilor. Bonusurile se pot acorda in functie de diverse plafoane de sume, cantitati pe sortimente de produse, dar si  tinand cont de criterii calitative, de imagine. Atingerea pragurilor de sume si cantitati este notificata automat de ERP-ul ASiS si discounturile se regasesc in mod automat pe facturile finale ca si pozitie negativa distincta.

“Prin noile solutii oferite si adaptate specificului si nevoilor noastre de dezvoltare, Alfa Software a devenit un partener strategic al companiei Cemacon. Angajatii si colaboratorii nostrii beneficiaza din plin de avantajele ASiSria (de ex: posibilitatea de conectare la sistemul ERP din orice locatie, accesul in timp real la informatii pentru luarea corecta a deciziilor si transmiterea electronica a documentelor catre clienti). Suntem increzatori ca solutia aleasa va  sustine nevoile de imbunatatire continua si cresterea afacerii Cemacon”, a declarat Daniel Sologon – Director Financiar, CEMACON SA.


Despre Alfa Software SA

Alfa Software S.A. este o companie cu capital 100% românesc, cu sediul în Zalău şi puncte de lucru în Cluj-Napoca, Baia-Mare şi Bucureşti. Alfa Software este producătorul soluţiei informatice ASiS şi Microsoft Gold Partner.Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagina: www.asw.ro.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/alfa-software-sa/asis-erp-sprijina-strategia-de-crestere-a-producatorului-de-caramizi-cemacon