Magazinultau.ro preia TOATE garantiile magazinelor online falimentare

BUCURESTI - 22 septembrie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Incepind de marti, 22 septembrie 2009, www.magazinultau.ro preia garantia tuturor produselor vandute de magazinele IT online din Romania care au dat faliment in ultimele luni.

Numarul magazinelor online care in ultima vreme sunt obligate de mediul economic neprielnic sa-si inchida portile este tot mai mare. Una dintre consecintele imediate ale acestei realitati este faptul ca toti clientii acestor magazine online din Romania care au primit garantie de un an, doi ani sau poate chiar mai mare in momentul achizitionarii unui produs se vad pusi in situatia de a nu avea la cine apela in cazul in care produsul nu mai functioneaza. De astazi insa, magazinultau.ro se angajeaza sa acopere garantia la absolut toate produsele IT si electronice achizionate de la un magazin IT online falimentar din Romania.

“Motivul pentru care magazinultau.ro isi asuma aceasta responsabilitate este dorinta de a sustine comertul online in Romania. Mediul online este foarte fragil in prezent, multe companii care-au avut un start bun in anii trecuti au fost nevoite sa iasa din afaceri anul acesta. Clientii de e-commerce trebuie incurajati sa nu-si piarda increderea in comertul online. Magazinultau.ro este cel mai vechi magazin online din Romania, poate de aceea ne simtim datori sa sprijinim industria online. In acest moment, putem face asta venind in ajutorul clientilor care-au cumparat online si care acum se gasesc in situatia de a nu-si putea repara bunurile pentru ca firma de la care au cumparat produsul a dat faliment.” explica Dan Calugareanu, General Manager magazinultau.ro.

Asadar, daca produsul pe care l-ati cumparat de pe internet nu mai functioneaza corespunzator, iar magazinul online de la care l-ati achizitionat a dat faliment, puteti lua legatura cu echipa de service magazinultau.ro, la numarul de telefon 021-337 40 44. Un specialist va va ghida prin intregul proces de rezolvare a problemei. Pentru a beneficia de garantia oferita de Magazinultau.ro, aveti nevoie de factura de achizitie si de certificatul de garantie in original. Echipa de specialisti a magazinultau.ro se angajeaza sa rezolve toate problemele de service in maximum 30 de zile. “Din experienta noastra, timpul mediu de rezolvare a unei probleme este de 10 zile. Pentru ca sintem priceputi si dedicati oamenilor care au incredere in comertul online din Romania”, promite Dan Calugareanu.

Magazinultau.ro a preluat inca de la inceputul lunii august garantia produselor vandute de K-Tech – Ultra Pro in lanturile de hypermarketuri Cora si Auchan din Romania.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/alliance-computers/magazinultau-ro-preia-toate-garantiile-magazinelor-online-falimentare