Allied Telesis încheie acord de parteneriat pentru echipamente wireless LAN

BUCURESTI - 8 mai 2009

Comunicat tip General in IT&C

Allied Telesis a încheiat un parteneriat global cu compania israeliană Extricom, care dezvoltă tehnologie pentru reţele locale wireless. În cadrul acestui parteneriat Allied Telesis va oferi canalul său de distribuţie, service şi suport tehnic pentru gama de echipamente produse de Extricom. În pofida căderii economiei mondiale în general, şi a industriei IT&C în particular, Allied Telesis continuă politica de stabilire de noi parteneriate cu companii a căror ofertă de produse şi soluţii completează portofoliul cu care Allied Telesis se adresează partenerilor şi clienţilor săi.

Allied Telesis încheie acord de parteneriat pentru echipamente wireless LAN

Solutiile wireless LAN furnizate de Extricom se bazează pe o nouă abordare în domeniul wireless, denumită “channel blanket architecture” diferită de modelul “cell planning” utilizat în mod tradiţional în reţelele wireless. Această nouă abordare este inovatoare prin faptul că porneşte de la o arhitectură care permite operarea fiecărui access point din cadrul reţelei pe acelaşi canal de frecvenţe. Alocarea unui canal de frecvenţă într-un domeniu (arie) de acoperire oferă o mobilitate reală utilizatorilor din cadrul acelui domeniu, precum şi înlăturarea totală a întarzierilor ce apar pe canalul de transmisie a datelor, întarzieri datorate efectului de interferenţă a canalelor adiacente, un impediment care apare în modul de operare a reţelelor wireless tradiţionale. Cu alte cuvinte rezultă o soluţie de conectivitate wireless robustă şi sigură, similară cu soluţiile cablate.

“Prin adăugarea în portofoliul nostru a produselor Extricom asigurăm o extindere a ofertei cu care venim în faţa reseller-ilor noştri şi realizăm o fuziune simbolică între cele două tehnologii de transmisiune a datelor bazate pe infrastrucuri cablate şi/sau wireless “- a comentat Melvyn Wray , Senior Vice President al Diviziei de Marketing în cadrul Allied Telesis. “În Japonia am vândut cu succes soluţiile wireless Extricom, soluţii care au avut o mare priză în rândul clienţilor noştri, fapt care ne încurajează acum să ne extindem portofoliul de solutii si produse la nivel global “.

Portofoliul de produse Extricom pe care Allied Telesis le va furniza prin intermediul canalului său de distribuţie va include şi seria EXSW de switch-uri Wireless LAN. Switch-urile încorporează funcţionalităţi PoE (alimentarea prin intermediul sistemelor de cablare structurată) pentru alimentarea access point-urilor radio. Switch-ul nu necesită nici o configurare software a parametrilor funcţionali, pentru o mai mare felxibilitate în instalare. Switch-urile EXSW oferă un mediu de transmisiune securizat şi detectează orice tip de access point ilegal. Deoarece nu e nevoie să alocăm adrese IP access point-urilor, interceptarea neautorizată a transmisiunilor de tip “spoofing” poate fi evitată facil. Echipamentele sunt dotate şi cu tehnologia TrueReuse care permite instalarea de multiple access point-uri în medii de lucru cu densitate mare de utilizatori şi care îmbunătaţeşte debitul în cadrul fiecărui canal de transmisie. Seria EXSW este conformă cu standardele IEEE 802.11 a/b/g şi oferă suport în standardul FOMA N90011 (specific NTT DoCoMo)

Despre ALLIED TELESYN V.m.b.H

Despre Allied Telesis
Fondat în 1987, Allied Telesis este membru al Grupului Allied Telesis, furnizor global de soluţii de acces Ethernet/IP securizate şi lider în dezvoltarea sistemelor IP Triple Play pe infrastructură de cupru şi fibră optică. Platformele integrate POTs-to-10G de tip Access pentru servicii multiple iMAP şi iMG - intelligent Multiservice Gateways, alături de soluţiile avansate de switching, routing şi de transport bazat pe tehnologii WDM, permit operatorilor şi furnizorilor de servicii, publici şi privaţi, să dezvolte reţele scalabile şi perfomante de tip Carrier pentru furnizarea serviciilor de date, voce şi video asigurând o mare flexibilitate în configurare şi un bun raport calitate-preţ. Vizitaţi-ne online la : www.alliedtelesis.ro

Despre Extricom
Extricom este un furnizor principal de soluţii de infrastructură pentru reţele convergente voce, date, video pentru mediul Enterprise precum şi soluţii din gama RFID (Radio - Frequency Identification). Soluţiile bazate pe arhitectura inovativă Interference-FreeTM oferă beneficiarilor o experienţă complet diferită vis-à-vis de sistemele wireless tradiţionale, fiind caracterizate de TCO reduse, securitate sporită, laţime de bandă şi acoperire îmbunătaţite, mobilitate reală şi eliminarea proiectării RF.
Fondata in 2002, Extricom este o companie privată, având în componenţa sa investitori strategici, printre care se numără şi Motorola.
Vizitaţi Extricom online la : www.extricom.com



Allied Telesis Austria GmbH- reprezentanta
Tel: 021 336 00 85
romania@alliedtelesis.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/allied-telesyn-v-m-b-h/allied-telesis-incheie-acord-de-parteneriat-pentru-echipamente-wireless-lan