A DOUA MASA ROTUNDA SUB EGIDA INTERNATIONAL TRADEMARK ASSOCIATION (INTA) IN ROMANIA

BUCURESTI - 28 octombrie 2009

Comunicat tip General in Afaceri

4 noiembrie 2009 ora 9.30 la hotel Siqua, Sala Roma, Calea Plevnei 59 A, sector 1, Bucureşti,

Organizată pentru a doua oară în România sub egida “INTERNATIONAL TRADEMARK ASOCIATION” (INTA), masa rotundă este patronată de Dr. ANDRA MUŞATESCU, titulară a CABINETELOR DE AVOCAT ŞI DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ ANDRA MUŞATESCU.

Evenimentul din acest an se bucură de un interes deosebit având în vedere succesul ediţiei precedente care s-a desfăşurat la sediul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci în data de 21 noiembrie 2008.

Manifestarea ce va avea loc anul acesta, la fel ca şi anul trecut, se adreseaza tuturor celor interesaţi, oferind posibilitatea ca participanţii să dezbată liber, într-un mediu profesional, problemele cu care se confruntă şi să găsească soluţii la chestiunile ce urmeaza sa fie discutate.

În cadrul acestei întâlniri vor fi analizate aspecte esentiale privind problemele care apar pe tot parcursul protecţiei mărcii, atât în procedura de înregistrare, cât şi de utilizare a acesteia.

Evenimentul are meritul de a strânge la un loc experţi din domeniul mărcilor cu scopul de a-şi împărtăşii unul altuia cunoştinţele şi experienţa acumulate.

Despre Andra Musatescu Cabinet de Avocat

Cabinet de Avocat Andra Musatescu si Cabinet de Proprietate Industriala Andra Musatescu, reprezentate de Dr. Andra Musatescu, avocat, consilier in proprietate industriala si membru in Comitetul de Conducere “Importuri Paralele” al International Trademark Association (INTA)
13 Septembrie 121, Bl. 127, Ap. 21, sector 5, Bucuresti; tel.: 021 4110576; fax: 021 7814793; emails: andramusatescu@andramusatescu.ro; amusatescu@dnt.ro


amusatescu@dnt.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/andra-musatescu-cabinet-de-avocat/a-doua-masa-rotunda-sub-egida-international-trademark-association-inta-in-romania