APART IN PROGRAME EUROPENE DE FORMARE PROFESIONALA

BUCURESTI - 26 ianuarie 2005

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Implicată în construirea parteneriatelor între universităţi şi actorii economici, în adaptarea ofertei universitare pentru a răspunde cererii pieţei forţei de muncă, Agenţia Naţională pentru Parteneriatul Universităţilor cu Mediul Economico-Social (APART) participă la două proiecte europene, a căror implementare a început la 1 octombrie 2004, pe o durată de doi şi respectiv trei ani.

Cele două proiecte sunt expresia faptului că evoluţiile tehnologice ale ultimilor ani au determinat în domeniul TIC şi multimedia, pe de o parte, creşterea cererii de forţă de muncă şi, pe de altă parte, exigenţe noi din partea angajatorilor, ceea ce a provocat stabilirea unor standarde ridicate pentru asumarea, menţinerea şi dezvoltarea unei cariere.
Astfel, a apărut şi s-a dezvoltat o cerere ascendentă cu caracter permanent de formare în domeniul TIC şi multimedia (atât formare iniţială, cât şi continuă) de natură să faciliteze încadrarea şi recalificarea profesională în domeniul informatic. Răspunzând acestei nevoi, APART este partener în două proiecte europene complementare, promovate de Université de Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines:
- EUROPORTIC - dispozitiv european de informare, orientare şi formare la distanţă în domeniul meseriilor şi calificărilor în informatică şi multimedia, din perspectiva formării de-a lungul întregii vieţi, proiect LEONARDO DA VINCI, alături de parteneri din: Estonia (Tartu Haritlaste Liit), Spania (Universitat Oberta de Catalunya), Franţa (IBM - International Business Machines şi Universitaté Picardie Jules Verne), Marea Britanie (ElementE).
- eFORMINFO – program european de formare on line şi de validare a competenţelor în informatica şi multimedia, proiect SOCRATES/MINERVA, împreună cu parteneri din Spania. (Universitat Oberta de Cataluna-UOC), Franţa (Institut des Sciences et Techniques des Yvelines, IBM - International Business Machines, Université de Picardie Jules Verne - Departamentul de Formare Continua), Polonia (Instytut Technologii Eksploatacji), Marea Britanie (ElementE, Middlesex University), Romania (Universitatea «Dunărea de Jos» Galaţi, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative -SNSPA).
Primul proiect pune accentul pe informare, orientare şi consiliere profesională, creând, în acest scop, un portal european integrat şi specializat care pune în relaţie directă formarea şi piaţa muncii în domeniile Tehnologia informatiei si comunicatiilor (TIC) şi multimedia, astfel încât publicul interesat să se informeze cu privire la ocupaţiile din domeniu, competenţele directe sau asociate, posibilităţile de formare, validarea cunoştinţelor practice, completarea formării în vederea obţinerii anumitor certificate, orientarea în domeniu şi, nu în ultimul rând, asupra posibilităţilor de integrare profesională. Al doilea proiect este axat pe formare şi are ca obiective: crearea unui dispozitiv integrat şi flexibil de formare în domeniile informaticii şi multimedia; găsirea, în cadrul unui portal european (EUROPORTIC), a unui ansamblu de servicii şi de resurse care să răspunda oricărei cereri referitoare la profesiile filierei informatice şi multimedia; propunerea unei oferte de formare modulară, direct legată de domeniile formării în linie şi a validărilor asociate, constand în parcursuri europene, constituite după ingineria competenţelor.
Astfel, se urmăreşte armonizarea şi validarea cunoştinţelor informatice şi totodată un acces multilingv la formare şi integrare, în domeniu, a oricărei persoane interesate de capitalizarea competenţelor profesionale şi a certificatelor europene.

Despre APART

Pentru informaţii suplimentare, vă puteţi adresa la sediul Agenţiei Naţionale pentru Parteneriatul Universităţilor cu Mediul Economico-Social (APART), B-dul Schitul Măgureanu, nr. 1, sector 5, Bucureşti, tel.: 021 313 00 50, 021 313 00 52, fax: 021 313 00 53; www.apart.ro, email: office@apart.ro.

Coordonator naţional al proiectelor: prof.dr.ing. Sorin Eugen Zaharia.

sorinz@apart.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/apart/apart-in-programeeuropene-de-formare-profesionala