Bursa de performanta ASEBUSS Executive MBA

BUCURESTI - 24 iulie 2012

Comunicat tip General in Afaceri, Educatie / Cultura, Finante / Contabilitate

Institutul de administrare a afacerilor din București – ASEBUSS oferă pentru sesiunea de admitere din septembrie 2012 două burse de performanță în valoare de 1500 Euro, respectiv 1000 Euro.

De ce ASEBUSS?

Conform ediției 2012 a Topului Programelor EMBA din România (Ziarul Financiar, 30 aprilie), programul ASEBUSS ocupă locul I la categoriile:

Aplicabilitatea la job

Programul Executive MBA al ASEBUSS ocupă pentru al treilea an consecutiv primul loc în TOP MBA din România în ceea ce privește aplicabilitatea. Într-un mediu de afaceri din ce în ce mai competitiv, devine esențial ca elementele de teorie și cunoștințele academice să își găsească fundament în realitățile organizaționale de zi cu zi într-un interval de timp cât mai scurt.

Componenta internațională

Prin parteneriatul de lungă durată cu Kennesaw State University (Atlanta, Georgia), programul EMBA al ASEBUSS oferă studenților săi oportunitatea unică de a lucra în echipe mixte timp de 8 luni cu colegii americani în cadrul unui proiect internațional care se încheie cu Săptămâna Internaţională din Atlanta.

Îmbunătățirea abilităților de management

Îmbunătățirea abilităților de management este o caracteristică aflată în topul celor mai importante caracteritici ale unui program de MBA/EMBA, conform ZF, element apreciat de către absolvenții noștri ca fiind parte integrată a experienței ASEBUSS.

Îmbunătățirea calităților personale

Programul Executive MBA al ASEBUSS s-a clasat pe primul loc doi ani consecutiv în TOP MBA din România în ceea ce privește îmbunătățirea calităților personale.

Profilul candidatului

Cursanţii ASEBUSS sunt directori generali, şefi de departamente (directori financiari, de vânzări sau marketing, operațiuni, producție), consultanţi, întreprinzători, doctori, toți cei care au experienţă managerială de minim 3 ani, care coordonează echipe, gestionează resurse sau administrează diverse proiecte.

Criterii de selecție

Selecția celor doi candidați care vor beneficia de una dintre cele două burse oferite se va face pe baza următoarelor criterii:

-          Numărul de ani de experiență managerială sau antreprenorială;

-          Performanțele obținute în cadrul procesului de selecție care constă în evaluarea pe baza interviului cu reprezentații ASEBUSS, a nivelului de cunoaștere a limbii engleze, a scorului GMAT.

-          Diversitatea în cadrul seriei de cursanți 2012, categorie în care sunt incluse următoarele aspecte: industria de proveniență, poziția în cadrul companiei, orașul de reședință permanentă.

Termenul de  înscriere pentru bursă este 31 august 2012, urmând ca pe data de 10 septembrie să fie programate interviul și testul GMAT. Anunțarea rezultatelor se va face pe data de 12 septembrie.

Persoana de contact: Bianca Ioan - pentru înscrieri și informații suplimentare despre admitere, email: emba@asebuss.ro sau telefon 0722.274.555.

Despre INSTITUTUL DE ADMINISTRARE A AFACERILOR DIN MUNICIPIUL BUCURESTI

ASEBUSS a fost înfiinţată în 1993 şi s-a impus rapid ca lider de piaţă în domeniul educaţiei manageriale. ASEBUSS oferă programul româno-american Executive MBA (EMBA) în parteneriat cu o universitate de prestigiu: Kennesaw State University, Atlanta. Diplomele EMBA emise sunt recunoscute naţional şi internaţional, Kennesaw fiind acreditată de cel mai înalt for internaţional - AACSB - din S.U.A.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asebuss/bursa-de-performanta-asebuss-executive-mba