Florin Chilian Răspuns surferului însă blogger, domnului Theodor Paleologu, Ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului naţional

BUCURESTI - 17 februarie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Despre dosnicele locuri evident comune ale limbii române, principii juridice şi forme fără fond, în ceea ce priveşte contextualizarea demersului public.

Stimate domnule Theodor Paleologu, fiu al tatălui dumneavoastră, actual Ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului naţional,
Mă bucur că aţi găsit forma optimă de a-mi răspunde pe fond ca un Ministru în funcţie, adică pe blog-ul personal. Aştept colaboratorul desemnat de către dvs, ca formă, pentru o discuţie pe fondul problemei.
Până atunci, îndrăznesc să vin în întâmpinarea demersurilor dvs cu tentă şi formă oficială de a „demara” desigur, o anchetă pe fond... Înţeleg că aşteptaţi de la mine dovezi care să vă lumineze pe fond asupra situaţiei ministerului pe care cu onor îl conduceţi, ca formă.
Aceste dovezi, pe care în mod dezonorant pentru dvs le aşteptaţi de la mine, îmbracă, ca forma, un demers legal făcut în data de 19 noiembrie 2007 către DNA, demers ce a căpătat, pe fond, consistenţa dosarului penal nr. 279 din 2007, dosar deschis de către onor instituţia DNA pe numele Iorgulescu Adrian. O formă fără fond sau nu, rămâne de constatat. Nu mă îndoiesc că în situaţia în care preluarea mandatului de Ministru al Culturii, Cultelor şi Patrimoniului naţional s-ar fi făcut cu deplina respectare a normelor şi legilor în vigoare, operaţiunea de predare-primire a documentelor şi proiectelor Ministerului Culturii nu ar fi durat numai două ore. Un minim respect faţă de lege v-ar fi dat posibilitatea să vă edificaţi singur, singurel asupra dovezilor privind gravele infracţiuni comise de către predecesorul dvs, dovezi pe care, cu o gravă lipsă de eleganţă faţă de memoria distinsului dumneavoastră tată, îmi cereţi mie să le prezint. Consecinţele faptului că aţi semnat 'ca primarul', deşi preluaţi mandatul de ministru, vă privesc direct, fiind numai responsabilitatea dvs.
Până vă informaţi asupra acestor nereguli şi infracţiuni pe care, pe fond, vi le-am semnalat, vă pot explica faptul că noţiunea de complicitate prin inacţiune se află, ca formă desigur, în sfera penală a legilor românesţi în vigoare.
Altfel, îndrăznesc să vă atrag atenţia că un demers public ce îmbracă forma unei scrisori deschise, având ca fond cererea de a constata obiectiv starea dezastroasă în care se găseşte, pe fond, cultura română, un domeniu care acum vă priveşte personal, ca formă - deşi vremelnic - presupune următoarele acţiuni din partea dumneavoastră, oficial şi înalt demnitar al statului Român:
Ca fond – Delimitarea dvs faţă de foştii miniştri ai Culturii, pe care-i preţuiţi atât de mult, încât să le cântaţi în strună...
Ca formă – Sesizarea corpului de control al primului ministru în vederea efectuării unui control temeinic la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului naţional, acesta fiind singurul minister unde de patru ani nu s-a făcut descărcarea de gestiune, întrucât ar fi fost găsite evident, mult prea multe infracţiuni penale.
Principiul complicităţii prin inacţiune, ca definiţie*, presupune:
Ca fond - Fapta unei persoane care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevazute în legea penală.
Ca formă – Pârnaia. ( am încercat să găsesc o formă cât mai academică de exprimare în limba Română a fondului problemei )
Pentru a vă demonstra buna mea credinţă, dar mai ales pentru a 'felicita' totodată instituţia DNA pe această cale şi, implicit, pe doamna procuror Ioana Constantin, pentru profesionalismul de care a dat dovadă în instrumentarea dosarului penal nr. 279 din 2007, ataşez câteva documente edificatoare în acest sens.
Între acestea, puteţi găsi un extras dintr-un autodenunţ făcut de un funcţionar public din MCC, înregistrat ca document oficial al guvernului României la cabinetul ministrului Iorgulescu, document care a fost înlocuit cu un altul având acelaşi număr de înregistrare, aceeaşi dată şi acelaşi cod de bare, numai că din acesta lipsea chiar subiectul, şi anume, autodenunţul funcţionarului, care refuza astfel să fie părtaş la furtul banilor contribuabililor români. Din dorinţa de a-i respecta viaţa privată, nu fac public numele funcţionarului, mai ales după abuzurile pe care le-a îndurat, care au mers pânâ la violenţa fizică suportată chiar în biroul ministrului. Pentru a înţelege pe deplin motivul pentru care trec sub tăcere numele, vă mai spun că această poveste din biroul ministerial s-a incheiat la spitalul de urgenţă, unde s-a ajuns cu o salvare chemată în ajutor de către un coleg.
De asemenea, mai puteţi găsi ataşate documente ce evidenţiază evoluţia financiară a firmelor înfiinţate de către Adrian Iorgulescu, precum şi extrasele din Monitorul Oficial care demonstrează asta, deşi ulterior, el s-a 'retras' din aceste firme, odată cu preluarea mandatului la MCC. Atât dvs, cât şi procurorii DNA puteţi găsi aici şi răspunsul oficial al MAE, cu privire la activităţile care, pe parcursul ministeriatului Iorgulescu, au îmbogăţit conturile aceloraşi firme cu mai multe milioane de euro, răspuns în baza căruia se poate constata că MAE a expediat cu 'eforturi considerabile' ceva ce urma să existe fizic peste aproape o lună, conform notelor interne de recepţie ale MCC– nr. 189 din 6 decembrie 2005, nr. 197 din 14 decembrie 2005 şi nr. 198 din 19 decembrie 2005... Felicitări pe această cale ofiţerilor SIE! După acest adevărat tur de forţă, nici chiar Triunghiul Bermudelor nu ar mai trebui să reprezinte un secret pentru ei....
În sfîrşit, veţi mai găsi şi fotocopia unei file din registrul Biroului Cultură scrisă, unde se făcuseră modificări cu pastă corectoare. Orice prostovan ştie că acel registru are 'regim special', fiind interzise modificările, ştersăturile, lăsarea liberă sau dublarea numerelor de înregistrare, existând riscul pedepsei cu închisoarea... Motivul este unul lesne de priceput de către tot vulgul lipsit de parfumul licenţierii acordate de universitatea la a cărei cantină Emil Cioran a preferat să mănânce până la sfârşit, rămânând student toată viaţa. Prin acest registru trec, şi eventual dispar, milioane de euro din bugetul ministerului, adică bani publici.

La final,vă rog să nu demonstraţi aceeaşi modestie deja consacrată şi să recunoaşteţi sincer şi deschis că sunt foarte talentat, dar hotărât să demasc furturile de milioane de euro comise în ministerul pe care acum îl stapâniţi, mai mult ca formă decât ca fond după cum aţi demonstrat până acum, asta în condiţiile în care mari oameni de cultură români se sting având o pensie de doar 700 de lei. Voi face asta în ciuda dnei procuror Ioana Constantin, care prin Ordonanţa nr. 559/P/2008, a dispus, în baza art. 10, lit. d, C.p.p, neînceperea urmăririi penale faţă de Iorgulescu Adrian, fost Ministru al Cultelor şi Culturii, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevazută de art. 248, C.p.
Motivarea dnei Ioana Constantin privind soluţia de neîncepere a urmăririi penale, este jenantă pentru mine ca muzician, desfiinţând practic ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.134/2005 care spune, printre altele că 'Departamentul Naţional Anticorupţie îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei. Aceştia efectuează urmărirea penală în cauzele prevăzute de Legea nr.78/2000, în condiţiile prevăzute de art.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, precum şi în cazul unor infracţiuni prevăzute în Codul penal ori în legi speciale'. Doamna procuror face uitat implicit, obiectul propriei îndeletniciri pentru care este plătită din aceiaşi bani publici pe care ar trebui să-i apere conform fişei postului pe care îl ocupă. Mă întreb ce spun despre asta colegii doamnei procuror...
Simt nevoia să vă mai informez că am depus deja contestaţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 559/2008, în baza dispoziţiilor articolului 278, al. 3, formulând o plângere împotriva Ordonanţei nr. 559/2008. În drept, îmi întemeiez plângerea în baza dispoziţiilor art. 278, al. 3, C.p.p.

Deşi constat cu reală, profundă şi nedisimulată bucurie, dar totodată şi cu un profund dezgust, faptul că procurorii DNA preferă caltaboşii, ţuica şi mediatizarea sumelor găsite în contrurile fotbaliştilor, în defavoarea milioanelor de euro furate la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului naţional, sper că până la urmă se va găsi o instanţă care să aibă curajul să facă ordine în această afacere mizerabilă, care nu are nicio legătură cu ceea ce reprezintă cultura română.
Cu siguranţă, numai uriaşele presiuni făcute de către politicienii Români asupra DNA, în contextul unei crize profunde, pe care o trăim la nivel moral şi uman, ar putea justifica inexplicabila conduită profesională şi morală a procurorilor DNA, demonstrată în abordarea dosarului penal nr. 279 din 2007.
Conform principiului complicităţii prin inacţiune pe care îl detaliez mai jos (ca extras din codul de procedură penală), alături de fostul ministru Adrian Iorgulescu, acest dosar vă priveşte acum şi pe dvs în egală măsură,domnule Paleologu, deoarece aţi fost sesizat în legătură cu ilegalitaţile din minister, aşa cum sesizat a fost şi predecesorul dvs. de către oamenii din subordine.
Ştiu că o eventuală condamnare la închisoare a unui ministru reprezintă un precedent extrem de periculos pentru toată clasa politică. Adevărat să fie că acesta este unul dintre motivele pentru care colegii dvs de guvernare din PSD se străduiesc din toate puterile să muşamalizeze furturile din ministerul pe care îl conduceţi (conform informaţiilor venite pe 'surse')?.
Poate că domnul Ioan Onisei - secretar de stat- vă poate detalia implicarea oamenilor de la vârful PSD în 'curăţirea' rapoartelor de control ale Curţii de Conturi, făcute la Ministerul Culturii, Cultelor - acum- şi Patrimoniului naţional. Poate că această cosmetizare a rapoartelor să fie rodul promisiunilor de 'ungere' a nebănuitelor căi ce duc spre avansare în ierarhia Curţii de Conturi? Poate legăturile membrilor comisiei de control a Curţii de Conturi cu directoratul SRI sa explice motivaţia acestui NUP dat lui Iorgulescu?
Sigur că toate acestea sunt numai întrebări legitimate de profundă necunoaştere a realităţii, întrebări iţite în mintea unui artist. Scuze, ştiu că mai nou neamul este învăţat cu artiştii măscărici sau milogi şi cam atât. Dar dacă… însă…

În speranţa că nu veţi rămâne o formă lipsită de fond în fruntea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului naţional, vă asigur o dată în plus de aleasa consideraţie pe care o port tatălui dvs, un 'golan' notoriu foarte apreciat şi respectat. Sper să puteţi depăşi condiţia de fiu al propriului dumneavoastră părinte, atât ca formă cât şi ca fond.




Despre ARTITUDE STILE S.R.L.

Florin Chilian - alt golan
muzician în timpul liber, însă lipsit de blog dar cu site şi cu toate astea prea puţin notoriu.
www.florinchilian.ro


office@chilian.ro
office@chilian.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-artitude/florin-chilian-raspuns-surferului-insa-blogger-domnului-theodor-paleologu-ministru-al-culturii-cultelor-si-patrimoniului-national