Societatea Civila invitata la Gala

BUCURESTI - 22 octombrie 2004

Comunicat tip General in ONG

In perioada 13 octombrie – 19 noimbrie a.c. au loc inscrierile la cea de-a treia editie a Galei Societatii Civile, cel mai important eveniment de recunoastere a excelentei in domeniul activismului social, care se desfasoara anul acesta sub patronajul Delegatiei Comisiei Europene in Romania.

Asociatiile, fundatiile, grupurile de initiativa, sindicatele sau persoanele fizice din toata tara isi pot inscrie initiativele sociale pe care le-au desfasurat in ultimul an, in una dintre cele 8 sectiuni ale competitiei: Educatie si cercetare; Protectia mediului; Apararea drepturilor individuale/colective; Comportament civic si participare publica; Arta si cultura; Sanatate; Servicii sociale pentru categorii defavorizate; Dezvoltare economica si sociala.

Misiunea Galei Societatii Civile este sa imbunatateasca imaginea publica a sectorului neguvenamental.

Conform Barometrului de Opinie Publica din luna mai a acestui an, 54% dintre romani au incredere putina sau nu au incredere deloc in organizatii neguvernamentale. Cu toate ca procentul celor care au incredere in astfel de structuri s-a dublat in ultimii trei ani, de la 13% in 2001, la 26% in prezent, doar 8% dintre romani sunt membri ai unei organizatii care nu le aduce profit.

Pentru ca Gala Societatii Civile sa ofere cele mai valoroase exemple de activism social, proiectele inscrise vor fi jurizate de o serie personalitati credibile, cu expertiza recunoscuta in domeniu.

Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele este anul acesta Presedintele de Onoare al Juriului Galei Societatii Civile. “Societatea civila romaneasca poate aduce un ajutor real cetateanului. La publicul larg insa, ajunge putina informatie despre lucrurile bune facute de aceasta.”, afirma Jonathan Scheele.

“Evenimente precum Gala Societatii Civile pot incuraja ONG-urile sa isi faca cunoscute opiniile, precum si pe cele ale comunitatilor pentru care activeaza. Astfel de evenimente ofera publicului si organizatiilor private oprtunitatea de a contribui la ceea ce este, in cele din urma, cea mai buna garantie a mentinerii democratiei: o societate civila capabila sa se autosustina.”, incheie Seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania.

Din Juriul Principal al competitiei fac parte: Cristian Pirvulescu (Asociatia ProDemocratia), Dan Manoleli (FDSC), Dumitru Sandu (Universitatea Bucuresti), Alexandru Lazescu (eRomania Gateway Association), Monica Macovei (APADOR-CH), Silviu Lupescu (Editura Polirom), Mihai Oroveanu (Muzeul National de Arta Contemporana), Marian Preda (Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucuresti), Sorin Ionita (SAR), Adrian Miroiu (SNSPA), Laszlo Potozky (Fundatia pentru Parteneriat).

Pe langa juriul principal, au fost invitate in cadrul unui Juriu al Presei, o serie de personalitati marcante ale mass-media din Romania, care vor evalua performantele din ultimul an ale societatii civile. Din Juriul Presei fac parte: Dragos Stanca (Ziarul Financiar), Ovidiu Miculescu (Europa FM), Andreea Rosca (Capital), Sorin Rosca Stanescu (Ziua), Ioana Lupea (Cotidianul), Mircea Toma (Academia Catavencu), Tia Serbanescu (Curentul), Marian Voicu (Televiziunea Romana).

„Modelul societatii americane, la care privim cu totii plini de admiratie, se bazeaza pe forta societatii civile”, a declarat Andreea Rosca, redactor sef Capital. „Oamenii trebuie sa inteleaga ca bunastarea unei societati sta, in mare parte, in legaturile dintre oameni, in responsabilitatea fata de ceea ce se intampla in jurul nostru. Filozofia organizatiilor neguvernamentale de succes din Romania trebuie cunoscuta, promovata si sprijinita de cat mai multi dintre noi”.

Pentru ca isi propune sa demostreze cat de importanta este implicarea publicului in proiecte neguvernamentale, Gala Societatii Civile este sustinuta de o serie de institutii media dintre cele mai importante: Televiziunea Romana, Radio Europa FM, Academia Catavencu, Capital, Cotidianul, Ziua, Curentul, Media&Advertising, B 24 FUN, Romania Data Systems.

Inscrierile in concurs se fac online accesand pagina de internet a proiectului, www.galasocietatiicivile.ro, pana pe data de 19 noiembrie a.c.

Evenimentele si Festivitatea de Decernare a Premiilor Galei Societatii Civile, editia a treia, se desfasoara in perioada 7 – 9 februarie 2005, in Bucuresti.

Gala Societatii Civile este un proiect Millenium Communciations organizat de Asociatia de Comunicare Ethos.

Pentru mai multe detalii va rugam contactati:

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-de-comunicare-ethos/societatea-civila-invitata-la-gala