Competitivitatea firmelor depinde de pregatirea si de creativitatea tinerilor viitori angajati

BUCURESTI - 22 mai 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Pe 22 mai 2007 s-au decernat premiile celei de-a doua editii a concursului TAC, desfasurat in perioada martie – mai 2007.

In data de 22 mai 2007 a avut loc in Bucuresti festivitatea de premiere a celei de-a doua editii a concursului Think – Act – Change (TAC), organizat de Team Work (www.teamwork.org.ro). Pentru cea de-a doua editie, in 2007, co-organizator a fost LeanRomania (www.lean.ro).
La concursul TAC 2007 au participat opt echipe de studenti de la diferite facultati din mai multe universitati din Bucuresti, care au intrat in competitie cu lucrari in domeniul imbunatatirii productivitatii si a performantelor proceselor de productie in cadrul a 7 firme din Romania.
Ideea colaborarii pentru cea de-a doua editia a concursului TAC a pornit de la interesul organizatiei neguvernamentale pentru tineret Team Work din Universitatea din Bucureşti de a oferi studentilor posibilitatea de a cunoaşte realitatea din mediul de afaceri si de la dorinta Asociatiei Expertilor Lean din Romania de a pune bazele unei comunitati profesionale a celor implicati sau interesati de Lean Manufacturing in Romania.
Concursul TAC 2007 a urmarit incurajarea spiritului de initiativa şi de competitie al studentilor, precum si a unui mod de gandire orientat pe imbunatatirea productivitatii cu investitii minime, posibilitatea oferita studentilor de a lua contact cu un mediu caracterizat de profesionalism şi competitivitate si dezvoltarea unui context favorabil manifestarii creativitatii tinerilor.
Cele 8 echipe de studenti selectate pentru a participa la concurs au aplicat principiile si metodele Lean pentru a intelege si a propune solutii de imbunatatire in 7 firme care au colaborat cu LeanRomania ca parteneri: Assa Abloy Romania, Princo Grup, Be proffice, Diverta si TCE din cadrul grupului RTC, Technoelectric si Topex.
Ca urmare a participarii la un scurt curs de initiere in Lean Manufacturing realizat la inceput de aprilie si a colaborarii cu firmele partenere, fiecare echipa de studenti a urmarit intelegerea modului in care se realizeaza o serie de procese din cadrul acestor firme si a elaborat o lucrare pentru a prezenta metodele de analiza a problemelor identificate si solutiile de imbunatatire propuse pentru fiecare situatie specifica.
O evaluare a celor opt lucrari, realizata de membrii LeanRomania, cu luarea in considerare a evaluarilor echipelor pe perioada colaborarii cu firmele partener, a dus la selectarea celor trei echipe castigatoare ale celei de-a doua editii a concursului TAC.
In cadrul festivitatii de premiere a lucrarilor prezentate la concursul TAC 2007, au fost decernate trei premii urmatoarelor echipe:
Locul 1 si premiul de 500 € pentru echipa TABU (Georgiana Olteanu, Diana Suraianu, Romina Tonu), cu lucrarea „Solutii pentru cresterea productivitatii la Assa Abloy Romania”
Locul 2 si premiul de 300 € pentru echipa SMART (Alina Nastase, Iulia Nicolau, Georgiana Nita, Ana-Madalina Olteanu, Mihaele Paraschiv), cu lucrarea „Imbunatatirea programului de realizare a productiei in cadrul Princo Grup”
Locul 3 si premiul de 200 € pentru echipa Los Mariachis (Mihai Cristu, Ion Ionita, Costin Nicolae), cu lucrarea „Solutie de imbunatatire a sistemului de management vizual la TOPEX SA”.
Pentru firmele sau echipele de studenti interesate de aceasta initiativa, mai multe informatii pot fi obtinute accesand www.teamwork.org.ro sau www.lean.ro.

Despre Asociatia Expertilor Lean din Romania

Activitatile LeanRomania, de informare, instruire si consultanta, sunt concentrate pe modul de eficientizare a proceselor interne ale firmelor prin utilizarea principiilor Lean Manufacturing. Cursurile oferite imbina aportul de cunostinte cu simularea unor situatii specifice proceselor de productie si aplicatii practice, fiind sustinute de specialistii Asociatiei, a caror experienta cumulata in productie si in implementarea metodelor Lean insumeaza peste 20 de ani.
ASOCIATIA EXPERTILOR LEAN DIN ROMANIA (LeanRomania)
Piata Walter Maracineanu 1-3, Etaj 1, Sector 1, Bucureşti (in sediul CNIPMMR)
Tel.: 0745 252428; http://www.lean.ro
Persoana de contact: Cristina Musat
info@lean.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-expertilor-lean-din-romania/competitivitatea-firmelor-depinde-de-pregatirea-si-de-creativitatea-tinerilor-viitori-angajati