Ziua Mondiala a Fericirii, sarbatorita si in Romania

BUCURESTI - 20 martie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Social, Cursuri

Live site

Pe 28 Iunie 2012, Organizaţia Naţiunilor Unite a decretat ca Ziua Internaţională a Fericirii să se desfăşoare în fiecare an, pe 20 martie. Astăzi este deci, prima zi Mondiala a Fericirii, sărbătorită chiar şi in România.

Imagine lansare Programul National de Educatie pentru Fericire

Imagine lansare Programul National de Educatie pentru Fericire

 "Începem cu 5 oraşe, şi peste 7 000 de persoane, dar putem creste cu uşurintă acest număr, dacă primim cereri de înregistrare din partea diferitelor şcoli sau universităţi." 

Mălina Iordache, Preşedinte Asociaţia Iniţiativa pentru Fericire

Pe 28 Iunie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite decreta 20 martie ca fiind Ziua Mondială a Fericirii. Astăzi, 20 martie 2013 este deci prima zi mondială a fericirii din istoria lumii!

Odată cu această hotărâre, Organizaţia Naţiunilor Unite făcea cunoscut şi primul raport de analiză asupra nivelului de fericire din toate ţările lumii. Din acest raport, aflăm că România şi Bulgaria sunt cele mai nefericite ţări din Uniunea Europeană, în timp ce Suedia este cea mai fericită ţară europeană.

În România, Asociaţia Iniţiativa pentru Fericire este organizaţia care şi-a propus schimbarea concluziilor la care O.N.U. a ajuns anul trecut. În consecinţă, astăzi, de Ziua Mondială a Fericirii, Asociaţia in chestiune lansează primul Program Naţional de Educaţie pentru Fericire din România! 

"Obiectivul Asociaţiei, prin intermediul acestui program este să pună focusul oamenilor asupra lucrului pe care cu toţii ni-l dorim, dar puţini îl conştientizăm: fericirea." mentionează Mălina Iordache, preşedintele Asociaţiei Iniţiativa pentru Fericire.

Programul este compus din 2 părţi: prima, ce se va desfăşura din Aprilie până în Octombrie 2013, se referă la actiuni de promovare a fericirii. A doua parte va fi compusă în mod exclusiv din întâlniri, evenimente şi dezbateri cu elevi de liceu, studenţi sau membrii ai comunităţii. "Începem cu 5 oraşe, şi peste 10 000 de persoane, dar putem creste cu uşurintă acest număr, dacă primim cereri de înregistrare din partea diferitelor şcoli sau universităţi." completează Preşedintele Asociaţiei. 

Prima ediţie a Programului Naţional de Educaţie pentru Fericire se va încheia în Iunie 2014. Deşi anunţă un număr iniţial de 7.000 de persoane, organizatorii preconizează ca acesta va creşte la aproape 20.000 de participanţi din toată ţara. 

Despre Asociatia Initiativa pentru Fericire

Asociaţia Iniţiativa pentru Fericire este înfiinţată in 2012 şi are ca obiectiv creşterea scalabilă a nivelului de fericire in România prin programe educaţionale şi evenimente, organizate în toate cele 6 centre din ţară.

Taguri: geric
Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-initiativa-pentru-fericire/ziua-mondiala-a-fericirii-sarbatorita-si-in-romania