A.N.S.S.A. dezbate perspectivele absolventului in ştiinţe administrative

BUCURESTI - 17 aprilie 2006

Comunicat tip General in ONG

Marţi, 18 aprilie 2006, ora 16: 00, la Grupul pentru Dialog Social din Calea Victorie nr. 120, va avea loc dezbaterea Perspectivele absolventului în ştiinţe administrative, organizată de Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative.

Participanţii vor dezbate pe marginea temei alături de Domnul Conf. Dr. Marius Profiroiu, Preşedintele Asociaţiei Şcolilor şi Institutelor de Administraţie Publică, şi de Doamna Manuela Mot, PR Coordinator la RomCapital Invest. Reuniţi în cadrul acestei dezbateri, cei 40 de participanţi vor încerca să identifice oportunităţile şi problemele legate de cariera absolventului de administraţie publică şi să formuleze soluţii pentru eliminarea acestora.
Evenimentul face parte din proiectul ANSSA Dezbate, care constă într-o serie de 12 dezbateri, pe teme legate de realităţile administraţiei publice din România, în contextul integrării europene şi un seminar final la care vor fi implicaţi particpanţii, invitaţii, colaboratorii şi altţi factori de decizie ai administraţiei publice din România.
Proiectul îşi propune să crească gradul de percepere de către studenţi a realităţilor administraţiei publice din România, asigurând dezvoltarea pregătirii în domeniu a viitorilor funcţionari publici.

Despre Asociatia Nationala a Studentilor in Stiinte Administrative

Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative reuneşte în prezent peste 1.000 de studenţi din universităţile specializarea de administraţie publică din ţară.
Asociaţia Naţională a Studenţilor în Ştiinţe Administrative contribuie la formarea unui corp al funcţionarilor publici profesionişti şi motivaţi şi promovează performanţa şi calitatea în managementul public.
Presedinte,
Bogdan Farsirotu


Dregos BADEA, Coordonator proiect
Te.l: 0721.281.599
E-mail: dragos.badea@yahoo.com

anssa_central@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-nationala-a-studentilor-in-stiinte-administrative/a-n-s-s-a-dezbate-perspectivele-absolventului-in-stiinte-administrative