Vocea unei Generaţii: primul pas ca delegat de tineret la ONU

BUCURESTI - 31 martie 2008

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Bucureşti, 31 martie 2008 – Asociaţia ORICUM pentru Educaţie, în parteneriat cu Consiliul Tineretului din România şi Asociaţia Pro Democraţia lansează proiectul Vocea unei Generaţii.

Vocea unei Generaţii: primul pas ca delegat de tineret la ONU

Vocea unei Generaţii este un program educaţional interactiv, sub forma unei caravane alcătuite dintr-o conferinţă şi un training profesionist. Scopul proiectului este educarea şi informarea tinerilor în domenii precum participarea în luarea deciziilor, importanţa angajamentului civic, responsabilitatea leadershipului politic şi beneficiile dezvoltării comunitare generate de tineri. Caravana va ajunge în cinci oraşe: Constanţa (7 aprilie), Cluj Napoca (9 aprilie), Timişoara (11 aprilie), Iaşi (15 aprilie) şi Bucureşti (13 mai)

Vocea unei Generaţii se va desfăşura în perioada 7 aprilie – 13 mai. Programul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 25 de ani, pe care îi invită să se înscrie on-line la conferinţă şi la training, prin completarea unui formular de înregistrare care poate fi găsit pe site-ul www.voceauneigeneratii.ro. Înscrierea la conferinţe are rolul de rezervare a locurilor, în limita spaţiului disponibil. Înscrierea la traininguri reprezintă o condiţie pentru participarea la acestea, numărul de locuri fiind limitat.

Conferinţele de dimineaţă urmăresc să răspundă unor întrebări precum: oportunităţile locale de participare şi implicare civică, sprijinul autorităţilor locale în acest sens, rolul dezvoltării, cine contribuie la aceasta şi cum pot se pot implica tinerii în dezvoltarea comunităţii lor, ce înseamnă să fi delegat de tineret la Naţiunile Unite şi cum poate un tânăr să ajungă acolo. Trainingurile de după-amiază vor aborda tematici ca: lobby, advocacy, participare. De asemenea, va exista o sesiune specială, susţinută de Corina Murafa, Andrei Mehedinţu şi Laura Munteanu, în care tinerii sunt îndrumaţi în vederea întocmirii unei aplicaţii de succes pentru competiţia “Delegat de Tineret la Naţiunile Unite”. Obiectivul trainingului este creşterea capacităţii tinerilor lideri locali de a participa activ în luarea deciziilor, de a face advocacy pentru o cauză şi de a fi mai bine pregătiţi în eventualitatea aplicării ca delegat de tineret la Naţiunile Unite.

Vocea unei Generaţii beneficiază de prezenţa unor vorbitori cu experienţă în aria problematicii de tineret: Corina Murafa (Director Executiv Asociaţia ORICUM pentru Educaţie), Laura Munteanu (Delegat de Tineret la ONU 2007-2008), Andrei Mehedinţu (Delegat de Tineret la ONU 2007-2008) şi Daria Cătălui (Departament Programe Consiliul Tineretului din Romania). Acestora li se vor alătura vorbitori din organizaţiile partenere, lideri ai societăţii civile şi ai autorităţilor locale: Ramona Oană (Preşedinte Club APD Constanţa), Nicoleta Racoltă (Director Executiv Centrul de Voluntariat Cluj Napoca), Denisa Brand Jacobsen (Coordonator de Programe, Patrir Cluj Napoca), Iulia Georgescu (membru Club APD Cluj Napoca), Ioana Mureşan (Manager Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni Cluj Napoca), Alexandra Martin (Fondator Asociaţia pentru Dezvoltarea Tinerilor, Timişoara), Cristian Bratu (Coordonator Regional APD), Călin Rus (Director, Insititutul Cultural Român), Adrian Orza (Viceprimar Timişoara), Viorel Preoteasa (Director Casa de Cultură a Studenţilor Timişoara), Andreea Marc (Preşedinte LECUPO Iaşi), Georgeta Condur (Preşedinte Club APD Iaşi), Ileana Gugoaşă (Prefectura Constanţa, Şef Serviciu Integrare Europeană şi Cooperare Internaţională), Nicolae Nemirschi (Viceprimar Constanţa), Florin Ionescu (Asociaţia Studenţilor Medicinişti şi a Tinerilor Medici Constanţa, Coordonator Departamentul Educaţie Medicală), Andrei Seitan (voluntar independent).

Site-ul www.voceauneigeneratii.ro reprezintă principalul canal de comunicare între organizatori şi participanţi, data conferinţelor şi a trainingurilor, locaţia acestora, orele de desfăşurare şi agenda completă a temelor de discuţie şi a vorbitorilor putând fi urmărite în acest fel.

Despre Asociatia ORICUM pentru Educatie

Despre Asociaţia ORICUM pentru Educaţie

Asociaţia ORICUM pentru Educaţie este spiritul unei noi generaţii proactive, inteligente şi încrezătoare în propriile forţe. Iniţiativele ORICUM urmăresc dezvoltarea de proiecte şi iniţiative în educaţie, industrii creative, stiinţă şi tehnologie, sport, cultură. Alte proiecte ale Asociaţiei ORICUM pentru Educaţie sunt: Youth Summit, Mentorship, Filter Design Competition şi Arena cu Supereroi. Prin tot ceea ce facem le oferim tinerilor şansa de a deveni profesionişti şi antrepenori mai buni, cetăţeni mai responsabili şi mai activi, păstrând totodată întregul proces într-o notă distractivă şi cool. http://blog.oricum.ro

Despre Consiliul Tineretului din România

Consiliul Tineretului din România - CTR este platforma naţională care reuneşte majoritatea Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret de nivel Naţional, Organizaţii Neguvernamentale de Tineret afiliate Internaţional şi Fundaţii Judeţene pentru Tineret/Organizaţii Neguvernamentale de Tineret de nivel Judeţean. CTR este forul de interes naţional care reprezintă principalul partener neguvernamental în raport cu autorităţile publice centrale abilitate în politicile de tineret. Principalul scop al CTR este de a stimula participarea tineretului la viaţa politică, socială, economică şi culturală a României, precum şi de a susţine şi promova interesele comune ale membrilor săi la nivel naţional şi internaţional. www.ctr.ro



Despre Asociaţia Pro Democraţia

Asociatia Pro Democraţia (APD) este o organizaţie neguvernamentală, non-profit şi nepartizană, înfiinţată în anul 1990. APD are în prezent 30 de cluburi în care activează peste 1200 de cetăţeni (voluntari şi membri). Misiunea Asociaţiei Pro Democraţia este de a întări democraţia la nivel naţional şi internaţional prin stimularea participării civice. Domeniile de interes ale Asociaţiei Pro Democraţia sunt: îmbunătăţirea relaţiei între alegători şi aleşi, corectitudinea procesului electoral, educaţia civică, participarea cetăţenilor la procesul de elaborare a politicilor publice, transparenţa instituţiilor publice şi controlul societăţii civile asupra acestora, respectarea drepturilor omului. www.apd.ro

Asociaţia ORICUM pentru Educaţie
Andreea Vasile
Telefon: 0723.461.081
E-mail: andreea@oricum.ro

andreea@oricum.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-oricum-pentru-educatie/vocea-unei-generatii-primul-pas-ca-delegat-de-tineret-la-onu