Sunt pacient, deci mă tratez!

BUCURESTI - 17 noiembrie 2004

Comunicat tip General in Social

Oricare dintre noi, chiar dacă avem o sănătate perfectă până la o anumită vârstă, ne putem îmbolnăvi. În acest caz suntem nişte pacienţi asiguraţi, care au anumite drepturi în acest sistem. Unele din aceste drepturi sunt oferite de sistemul nostru de asigurări. Altele derivă din drepturile internaţionale ale pacienţilor iar sistemul nostru naţional este obligat să ni le acorde. Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, vă informează care vă sunt drepturile, dar şi obligaţiile pentru că…mai bine să previi decât să vindeci.

Sunt pacient, deci mă tratez!

Astfel, dacă ne îmbolnăvim avem dreptul la :
asistenţă medicală din partea medicului de familie (consultaţii, tratamente),
asistenţă din partea medicului specialist din policlinică sau din spital
asistenţă medicală stomatologică
servicii medicale de urgenţă
servicii medicale de reabilitare, recuperare medicală
îngrijire medicala la domiciliu
femeia gravidă are dreptul la consultaţii şi urmărirea evoluţiei sarcinii atât din partea medicului de familie cât şi din partea medicului obstetrician
dreptul la medicamente gratuite sau compensate, precum şi la proteze sau alte dispozitive ajutătoare.
În plus există unele drepturi care sunt acordate pacientului pe plan internaţional. Ele au fost stabilite prin Declaraţia privind Drepturile Pacientului adoptată la Amsterdam în 1994. Cunoaşterea lor este deosebit de importantă pentru că în acest mod putem preveni o serie de abuzuri care se pot săvârşi la adresa noastră în calitate de pacienţi.

1. Dreptul la informare
•Toate informaţiile privitoare la medici, spitale, farmacii trebuie să fie la dispoziţia noastră
•Orice pacient are dreptul la informaţii referitoare la starea lui de sănătate. Avem dreptul de a cere orice informaţii legate de boala de care suferim. Avem dreptul de a şti cât mai mult despre tratamentele care ni se aplică, adică riscuri şi beneficii, ce altceva se poate face în cazul nostru, ce se întâmplă dacă refuzăm o anumită intervenţie medicală. Nu suntem simpli cobai care ajung în cuşti experimentale.
•În cazuri excepţionale medicul poate refuza furnizarea informaţiilor. Este vorba mai ales de situaţia pacienţilor suferinzi de boli greu de tratat (cancer) pentru care aflarea acestor informaţii ar produce mai mult rău decât bine.
•Putem desemna o altă persoană care să primească informaţii de la medici (de obicei o rudă apropiată). Chiar în cazuri dificile cum sunt cele de cancer (care astăzi se poate vindeca aproape întotdeauna dacă este surprins în faza iniţială) este bine ca familia bolnavului să fie perfect informată asupra a ce se face pentru pacient.
•Avem dreptul de a solicita opinia altui medic. Astfel, chiar dacă suntem internaţi în spital şi suntem repartizaţi în salonul unui anumit medic putem ruga şi un alt medic să ne consulte. Acest medic va discuta cazul nostru cu medicul iniţial şi împreună pot stabili, de comun acord, ce este mai bine pentru noi, ca pacienţi. Unii medici nu sunt foarte încântaţi de acest lucru dar acest fenomen denotă lipsă de profesionalism din partea medicului.
•La externarea din spital trebuie să primim un bilet de externare sau scrisoare adresată medicului nostru de familie în care să se precizeze ce analize s-au efectuat, ce tratament a fost aplicat. Vom pleca din spital cu un diagnostic. Avem dreptul de a şti despre ce fel de boală este vorba, cum putem să o tratăm mai bine, când să revenim la control. Nu plecaţi niciodată din spital fără a şti aceste lucruri. Medicul trebuie să îşi aloce o parte din timpul său, oricât ar fi de ocupat, pentru a vă explica tot ce este necesar.

2. Dreptul la consimţământ
•Pentru orice intervenţie pe care o realizează, medicul este obligat să ceară acordul pacientului. În special în cazul intervenţiilor chirurgicale medicul trebuie să informeze pacientul în legătură cu toate riscurile ce pot surveni în timpul sau după intervenţia pe care o efectuează.
•Putem refuza o anumită intervenţie. Dar în această situaţie medicul va fi obligat să ne informeze despre toate posibilele consecinţe ale acestui refuz.
•Medicul poate realiza o anumită intervenţie fără acordul pacientului dacă acesta nu îşi poate exprima singur dorinţa. În acest caz medicul poate cere acordul rudelor apropiate pacientului sau împuternicitului desemnat de pacient.
•În situaţii de urgenţă medicul poate interveni fără acordul rudelor sau împuternicitului legal al pacientului.
•Nu se pot testa noi medicamente sau tratamente fără a ni se cere acordul. Medicul care săvârşeşte o asemenea faptă îşi pierde dreptul de a practica medicina

3. Dreptul la confidenţialitate
•Medicul are datoria de a păstra secrete toate informaţiile legate de boala pacienţilor săi. Aceste informaţii pot fi divulgate numai cu acordul pacientului.
•Avem dreptul de a afla informaţii din foaia de observaţie, fişa medicală, sau alte documente medicale, cu excepţia cazurilor de boli greu tratabile (cancer, SIDA). Cu alte cuvinte dacă cerem, când suntem internaţi, să citim foaia de observaţie, nu ar trebui să fim împiedicaţi. Nu putem, bineînţeles, să solicităm foaia altui bolnav.

4. Dreptul la îngrijiri şi tratament
•Ca pacienţi avem dreptul la îngrijiri medicale în funcţie de starea noastră de sănătate. Avem dreptul de a fi informaţi cum să prevenim bolile.
•Avem dreptul de a avea reprezentanţi la toate nivelele de organizare ale sistemului sanitar
•Tratamentele care se efectuează trebuie să respecte anumite standarde tehnice. De pildă un chirurg nu ar trebui să efectueze o anumită intervenţie dacă nu dispune de toate condiţiile necesare.
•Avem dreptul la continuarea îngrijirilor după ieşirea din spital. În acest sens Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va trebui să găsească soluţii pentru a rezolva problema pacienţilor care au nevoie de îngrijiri la domiciliu. Deşi legislaţia în vigoare prevede dreptul pacientului de a beneficia de asemenea îngrijiri, în momentul de faţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a rezolvat problema organizaţiilor care ar acorda acest tip de servicii.
•Avem dreptul de a alege şi schimba medicul sau instituţia medicală.
•În timpul internării avem dreptul la prezenţa familiei şi prietenilor.

Despre Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania

Pentru orice alte întrebări şi răspunsuri, sau pentru obţinerea studiului, contactaţi departamentul de PR la numerele de telefon: 021.315.71.49 sau e-mail: ccib@apc-romania.ro, www.apc-romania.ro


021.315.71.49
0722.653.210
relatiipublice@apc-romania.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pentru-protectia-consumatorilor-din-romania/sunt-pacient-deci-ma-tratez