Directorul Virgil Niţulescu trebuie demis pentru încălcarea statutului Muzeului Ţăranului Român

BUCURESTI - 22 februarie 2013

Comunicat tip General in Educatie / Cultura, ONG, Religie, Social

Comunicat referitor la evenimentele petrecute miercuri, 20 februarie, la Muzeul Țăranului Român

Reprezentanții mai multor ONG-uri românești și alți oameni neafiliați au fost prezenți, în jurul orelor 18:00, la Muzeul Tăranului Român, pentru a protesta pașnic față de asocierea instituției cu propaganda homosexuală, prin proiectarea unui film în Studioul “Horia Bernea”. Am considerat și considerăm că memoria și identitatea țăranului român, prezente în MȚR – datorită autenticității prezentării,  muzeul a fost premiat ca Muzeul European al Anului, acordat de Forumul Muzeului European –, nu au nimic în comun cu homosexualitatea.

Prin proiecția unui astfel de film se  încălca statutul Muzeului Național al Țăranului Român, care la Art. 5 specifică: „Muzeul este organizat astfel încât să armonizeze activităţile unei instituţii muzeale cu acelea ale unui centru de cercetare etnologică”, iar la Art. 6, obiectul de activitate cuprinde: „cercetarea, prin metodele etnologiei, a culturii ţărăneşti trecute şi recente, protejarea patrimoniului muzeal; expunerea şi prezentarea, în expoziţia permanentă şi în expoziţii temporare, a patrimoniului pe care îl deţine” și alte activități ce țin de patrimoniul cultural național românesc.

Promovarea de către Muzeu a unor evenimente de țin de Mișcarea LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) conduce la încălcarea flagrantă a statutului, cu grave consecințe pentru imaginea instituției, repetam, incompatibilă funciar cu astfel de evenimente. O instituție publică ce depozitează ethosul țăranului român nu poate să fie folosită discreționar în propaganda homosexuală și nici nu i se poate da o altă direcție, improprie, care ține de corectitudinea politică.

Dacă globalismul se sprijină pe astfel de valori, noi avem dreptul de a ne apăra identitatea națională. În această cheie trebuie văzut protestul nostru de ieri. Filmul în cauză putea fi proiectat în alt loc, fără să nască discuții.

Faptul că s-a dorit să fie proiectat NEAPĂRAT în Studioul „Horia Bernea” arată dorința de a uzurpa valorile la care facem referire și premeditarea provocării de catre cei în cauză, cu complicitatea directorului Virgil S. Nițulescu.

Altă neregulă constatată este aceea că la film intrarea era liberă, deși rating-ul filmului este de +16 ani (în alte țări, acest film poate fi văzut doar de cei care au împlinit 18 ani) – este clasat la categoria „R for strong sexual content” -, fapt care ar trebui să aibă consecințe asupra organizatorilor, care puteau expune copiii unor imagini ce puteau provoca tare psihologice. Credem că în SUA, țara a cărei ambasadă a sprijinit acest proiect, acest fapt ar fi avut consecințe penale. În același timp, filmul, care prezenta viața a două lesbiene care creșteau copii, contravine chiar Codului Civil al României, în care, la articolul 258, paragraful 1, se stipulează:

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor”;

la paragraful 4:

„În sensul prezentului cod, prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie.”

Cele aproximativ 50 de persoane venite la acest protest s-au comportat într-o manieră absolut civilizată, fără a „da buzna” în incintă, așa cum pretind unii din promotorii homosexualității în țara noastră. Toate tribulațiile activiștilor pro-homosexualitate, care, prin strategia lor deja cunoscută, își doresc victimizarea și imaginau bâte și alte obiecte contondente, sunt contrazise chiar de oamenii legii prezenți în sala și de imaginile deja făcute publice. Steagul național, chipurile țăranilor lipite pe cartoane și prezența unui fluier sunt departe de imaginea belicoasă pe care o acreditează activiștii în cauză. De altfel, acest comportament non-violent poate fi certificat atât de reprezentanții presei aflați la fața locului, cât și de forțele de ordine. Singurul incident a fost atunci când o activistă a aruncat un pahar spre un protestatar, fapt care poate fi vazut și în imagini.

În încheiere, dorim să menționăm că acest demers a fost continuarea firească a scrisorii deschise din data de 31 ianuarie a.c., prin care peste 40 de ONG-uri cereau retragerea Muzeului din acest parteneriat nefast. Din păcate, dl. Virgil Nițulescu a ales să se folosească de subterfugii pentru a-și pune în aplicare agenda, pe bani publici și întinând memoria intemeietorului MȚR, al carui nume il portă studioul, Horia Bernea precum și a țăranului român.

În consecință, cerem, în mod public, ca Directorul Virgil S. Nitulescu să fie demis din funcția în care s-a arătat incompatibil, etnologia fiind, în cazul acestuia, o știință pe care nu o întelege și nu o respectă.

Organizațiile semnatare sprijină persoanele care au fost prezente la protestul de la proiecția filmului în studioul „Horia Bernea”.

Semnează:

Alianţa pentru Demnitate Naţională

Asociația „Basarabii”

Alianța Familiilor din România

Asociaţia  Pro-Vita filiala București

Liga Studenților de la Universitatea Bucureşti

Liga de Utilitate Publică

Asociația Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români

Asociația Tinerii Creștin Ortodocși

Asociaţia HRISDORIA

Asociația Tinerilor Ortodocși “Orthograffiti”

Asociația „Rost”

Asociația „Predania”

Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești din județul Alba

Asociaţia  Meșterilor Populari din Moldova

Asociația pentru apărarea familiei și copilului

Asociația ”Familia ortodoxă”

Asociația Dascalilor din România

Asociația “Bucovina Profundă” – Suceava

Fundatia „Sfintii Martiri Brancoveni” – Suceava

Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”

Asociația “Ortodoxia Tinerilor”

Fundația “Sfânta Irina”

Asociația “Prietenii de Familie”

Grupul Ioan Alexandru

Asociația ”Casa Gratia Pro Deo”

Asociatia pentru Cultura și Educație “Sfantul Daniil Sihastrul”

Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca

Cercul studențesc “Floarea de Foc”

Revista “Foaie Națională”

Asociația “Copil dorit”

Asociația “Triada”

Asociaţia Iniţiativa Creştin-Ecologistă

Asociația ”Prietenii Sf. Efrem cel Nou”

Despre PRO VITA Bucuresti

"Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" este o organizație non-profit dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pro-vita/directorul-virgil-nitulescu-trebuie-demis-pentru-incalcarea-statutului-muzeului-taranului-roman