O Constituție pentru oameni, nu pentru animale!

BUCURESTI - 10 septembrie 2013

Comunicat tip General in Administratie Publica, ONG, Politic, Social

Live site

Având în vedere tragicul caz din București, unde un copil de doar 4 ani a fost omorât de câinii fără stăpân, Coaliția pentru Familie și Constituție dorește să-și reafirme poziția exprimată în timpul dezbaterilor privind revizuirea Constituției, și anume că statul român este dator, în primul rând, să protejeze viața cetățenilor săi.

Repetăm solicitarea expresă adresată deja Comisiei care întocmește propunerea legislativă de revizuire a legii fundamentale, de a elimina aberația juridică introdusă la art. 35 (4), anume „interzicerea relelor tratamente aplicate animalelor”. Prin acest amendament, așa-zisele „drepturi ale animalelor” sunt ridicate la rang de principiu constituțional.

Or, acest lucru este total nepotrivit, dat fiind rolul și cadrul Constituției. Există deja o lege în acest sens, care prevede un cadru normativ suficient pentru această problematică, precum și o „Poliție a animalelor”.

Adoptarea unui astfel de amendament ar fi strigătoare la cer, în condițiile în care în România ființele umane nenăscute nu beneficiază de nici un drept, iar persoanele, după cum vedem, nu își pot exercita corespunzător dreptul la viață din cauza pericolului pe care îl reprezintă unele animale.

Considerăm că problema câinilor fără stăpân trebuie rezolvată urgent, iar responsabilii din administrația publică, trași la răspundere pentru indolența de până acum. Locul câinilor nu este pe străzi, ci acolo unde își pot îndeplini cât mai bine menirea: în grija unei familii. Dar pentru aceasta, e în primul rând nevoie ca statul să existe familii, pe care statul român este dator să le protejeze.

Totodată, atragem atenția asupra faptului că amendamentul contestat, precum și altele, au fost propuse de Forumul Constituțional, organism care trebuia să aibă rolul de a prelua propunerile societății civile, dar care s-a dovedit opac, ca să nu spunem ostil, opiniilor și sugestiilor primite din partea organizațiilor semnatare ale acestui comunicat. Ca atare, nu recunoaștem reprezentativitatea „Forumului Constituțional” pentru societatea civilă din România.

„Coaliția pentru Familie și Constituție” este un organism informal care are ca scop protejarea familiei prin legile și Constituția României și cuprinde organizații non-guvernamentale creștine și laice din România, printre care:

Alianța Familiilor din România, Federatia Organizatiilor Ortodoxe PRO VITA din Romania, Alianța pentru Demnitate Națională, Asociatia „Basarabii", Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, Liga de Utilitate Publică,  Asociația „Familia Ortodoxă”, Asociația Dascălilor din Romania, Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Libertatea Românilor, Asociația „Rost”, Liga pentru Identitate Națională, Asociația „Cercul Studențesc Floarea de foc”, Asociaţia Christiana, Asociația Provita Media, Fundaţia „Sfânta Irina", Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), Fundația Sf. Martiri Brâncoveni, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi, Asociatia pt. Cultura si Educatie "Sfantul Daniil Sihastrul", Fundația Creștină Elim, Fundatia Crestina Hanielim, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, Asociației ”PRO BURDUJENI”, Asociatia "Centrul Iochebed", Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior, Asociaţia Familia şi Viaţa, Asociația PROVULCAN, Asociația "Părintele Galeriu",  Fundaţia Culturala “Doina şi Ion Aldea Teodorovici”, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Asociația „Bucovina Profundă, Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor", Asociatia "Sfântul Impărat Constantin cel Mare", Asociația “Predania”, Asociația Chronos XXI, Asociația Anamnesis, Institutul „Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinatate, Asociația pentru cultură „Alfa”, Asociatia Pro Vita Sfântul Stelian, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Asociația Mesterilor Populari din Moldova, Asociatia Tradiţia Românească, Asociația “Civic Media”, Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, Asociația Casa Gratis Pro Deo, Asociatia Darul Vieții, Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”.

„Drepturile” animalelor nu au ce căuta în Constituție!   COMUNICAT DE PRESĂAvând în vedere tragicul caz din București, unde un copil de doar 4 ani a fost omorât de câinii fără stăpân, Coaliția pentru Familie și Constituție dorește să-și reafirme poziția exprimată în timpul dezbaterilor privind revizuirea Constituției, și anume că statul român este dator, în primul rând, să protejeze viața cetățenilor săi. Repetăm solicitarea expresă adresată deja Comisiei care întocmește propunerea legislativă de revizuire a legii fundamentale, de a elimina aberația juridică introdusă la art. 35 (4), anume „interzicerea relelor tratamente aplicate animalelor”. Prin acest amendament, așa-zisele „drepturi ale animalelor” sunt ridicate la rang de principiu constituțional. Or, acest lucru este total nepotrivit, dat fiind rolul și cadrul Constituției. Există deja o lege în acest sens, care prevede un cadru normativ suficient pentru această problematică, precum și o „Poliție a animalelor”. Adoptarea unui astfel de amendament ar fi strigătoare la cer, în condițiile în care în România ființele umane nenăscute nu beneficiază de nici un drept, iar persoanele, după cum vedem, nu își pot exercita corespunzător dreptul la viață din cauza pericolului pe care îl reprezintă unele animale. Considerăm că problema câinilor fără stăpân trebuie rezolvată urgent, iar responsabilii din administrația publică, trași la răspundere pentru indolența de până acum. Locul câinilor nu este pe străzi, ci acolo unde își pot îndeplini cât mai bine menirea: în grija unei familii. Dar pentru aceasta, e în primul rând nevoie ca statul să existe familii, pe care statul român este dator să le protejeze. Totodată, atragem atenția asupra faptului că amendamentul contestat, precum și altele, au fost propuse de Forumul Constituțional, organism care trebuia să aibă rolul de a prelua propunerile societății civile, dar care s-a dovedit opac, ca să nu spunem ostil, opiniilor și sugestiilor primite din partea organizațiilor semnatare ale prezentei adrese. Ca atare, nu recunoaștem reprezentativitatea „Forumului Constituțional” pentru societatea civilă din România.   „Coaliția pentru Familie și Constituție” este un organism informal care are ca scop protejarea familiei prin legile și Constituția României și cuprinde organizații non-guvernamentale creștine și laice din România, printre care: Alianța Familiilor din România, Federatia Organizatiilor Ortodoxe PRO VITA din Romania, Alianța pentru Demnitate Națională, Asociatia „Basarabii", Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului, Liga de Utilitate Publică, Asociația „Familia Ortodoxă”, Asociația Dascălilor din Romania, Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”, Asociaţia pentru Libertatea Românilor, Asociația „Rost”, Liga pentru Identitate Națională, Asociația „Cercul Studențesc Floarea de foc”, Asociaţia Christiana, Asociația Provita Media, Fundaţia „Sfânta Irina", Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), Fundația Sf. Martiri Brâncoveni, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi, Asociatia pt. Cultura si Educatie "Sfantul Daniil Sihastrul", Fundația Creștină Elim, Fundatia Crestina Hanielim, Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni, Asociației ”PRO BURDUJENI”, Asociatia "Centrul Iochebed", Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior, Asociaţia Familia şi Viaţa, Asociația PROVULCAN, Asociația "Părintele Galeriu",  Fundaţia Culturala “Doina şi Ion Aldea Teodorovici”, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Asociația „Bucovina Profundă, Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor", Asociatia "Sfântul Impărat Constantin cel Mare", Asociația “Predania”, Asociația Chronos XXI, Asociația Anamnesis, Institutul „Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinatate, Asociația pentru cultură „Alfa”, Asociatia Pro Vita Sfântul Stelian, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Asociația Mesterilor Populari din Moldova, Asociatia Tradiţia Românească, Asociația “Civic Media”, Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca, Asociația Casa Gratis Pro Deo, Asociatia Darul Vieții, Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”.

Despre PRO VITA Bucuresti

"Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi" este o organizație non-profit dedicată protejării vieţii umane începând de la concepţie şi promovării valorilor familiei, prin educaţie eficientă, acţiune civică şi legislaţie.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-pro-vita/drepturile-animalelor-nu-au-ce-cauta-in-constitutie