Concert umanitar de colinde “DĂRUIEŞTE SPERANŢĂ !”

Cluj Napoca - 15 decembrie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

în sala mare a Casei de Cultură a Studenților, tot clujeanul este invitat să participe la un concert umanitar de colinde. 125 de persoane defavorizate vor primi cu bucurie sărbătorile de iarnă, ca beneficiari ai proiectului “Daruiește speranță!”, desfăşurat de Asociația Studențească Amicus Cluj.

După o campanie de strângere de fonduri, ce se va finaliza la acest concert umanitar, studenţii AMICUS vor oferi cadouri şi două zile de zâmbete şi voie bună pentru 35 de copii din Centrul Creștin pentru Copiii Străzii din cadrul Fundației Prison Fellowship România şi vor lumina fețele a 90 de bătrâni de la Căminul de Seniori „THEODORA”.

Proiectulu umanitar “Daruiește speranță” a debutat pe 1 decembrie 2009, atunci când a fost lansat apelul pentru sponsorizări, la care au răspuns următoarele companii: Sano Vita, IT Media Studio, Studio Speranța, Coaching 4 You și Nelbo Computers, One TV. Evenimentul caritabil care va avea loc pe 16 DECEMBRIE în Casa de Cultură a Studenţilor, este momentul în care Corul „Speranța” al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea și invitații săi vor oferi un concert de mulţumire pentru toţi cei care le sunt aproape. Alături de Corul Speranța vor mai participa corurile Agnus Dei și Maranatha, grupurile vocale Xara și Infinity. Concertul se va bucura și de participarea sopranei Adela Zaharia.

Intrarea este liberă.

În cadrul concertului, donaţiile vor fi încurajate, iar cei prezenţi vor putea dărui o speranță pentru fiecare copil și senior de la Centrul Creștin pentru Copiii Străzii din cadrul Fundației Prison Fellowship România și Căminul „THEODORA”.

Zilele de 17 şi 18 decembrie sunt dedicate celor 125 de beneficiari. În acest sens, pe parcursul celor două zile vor exista în cele două centre un program cultural, de socializare şi de divertisment oferit de studenţi. Programul se încheie cu oferirea cadourilor pregătite în urma campaniei de strângere de fonduri.

Despre Asociatia Studenteasca AMiCUS CLUJ NAPOCA

Asociaţia Studenţească Amicus este o organizaţie non-profit, constituită la nivel internaţional, care își desfășoară activitatea în toate marile centre universitare din România.
Ne propunem să stabilim relaţii de prietenie în mediile studenteşti şi să oferim oportunităţi în dezvoltarea personală având la bază principii de viaţă sănătoase pentru trup, minte şi suflet. Dorim ca împreună să venim în întâmpinarea nevoilor comunităţii prin acţiuni de voluntariat.
Membri în Asociaţia Studenţească Amicus pot fi studenţii de la orice formă de învăţământ superior, de stat sau privat: şcoli postliceale, colegii şi universităţi.
Amicus organizează periodic seminarii, conferinţe, dezbateri şi ateliere orientate pe formarea profesională şi dezvoltarea personală, promovează şi susţine voluntariatul în cadrul unor programe comunitare şi educaţionale.
Persoana de contact:
Marian POP - Coordonator Dep. PR - Asociația Studențească AMiCUS
Tel: 0743 006361


rodionpop@yahoo.com

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/asociatia-studenteasca-amicus-cluj-napoca/concert-umanitar-de-colinde-daruieste-speranta