Proiectarea filmului 'Revolutia nu va fi televizata'

BUCURESTI - 14 decembrie 2006

Comunicat tip General in ONG

Association des Etudiants Francophones – AEF vă invită
vineri 15 decembrie 2006, ora 17h00, la Institutul de Cercetări Politice,
la proiecţia filmului-documentar „Revoluţia nu va fi televizată”

Proiectarea filmului 'Revolutia nu va fi televizata'


Organizaţia non-guvernamentală AEF organizează vineri 15 decembrie 2006, începând cu ora 17h00, în cadrul Institutului de Cercetări Politice (strada Spiru Haret, nr. 8, Bucureşti), proiecţia filmului-documentar, „Revoluţia nu va fi televizată”, peliculă ce tratează despre lovitura de stat din Venezuela din 2002.

Realizat de doi producători de film irlandezi aflaţi în mijlocul evenimentelor din 2002, filmul „Revoluţia nu va fi televizată” este un documentar atipic şi apropiat tele-realităţii în sensul în care ecranizează pas cu pas parcursul loviturii de stat ce a condus la îndepărtarea de la putere pentru 47 de ore a preşedintele venezuelian, Hugo Chavez, ales democratic în 1998.

Documentarul de o durata de 74 de minute, realizat în 2003 de către Kim Bartley şi Donnacha O’Briain, a primit de la apariţia sa numeroase premii precum cel mai bun documentar la Festivalul Filmului din Seattle (SUA), Festivalul Filmului de pe cele 3 Continente (Africa de Sud), Prix Italia 2003, ESB Media Awards sau International Documentary Awards (SUA).

Filmul-documentar va fi precedat de o scurta prezentare şi punere în context realizată de către dl. Răzvan Pantelimon şi dna. Caterina Preda, asistenţi universitari în cadrul Facultaţii de Ştiinţe Politice - Universitatea din Bucureşti şi specialişti pe America Latina. Ei vor răspunde dupa vizionarea filmului la eventualele întrebări adresate de către public. Filmul va fi proiectat în limba engleză.

Proiecţia este realizată cu suportul Le Monde diplomatique, al Institutului de Cercetări Politice, al Ambasadei Venezuelei din România şi al Facultăţii de Ştiinţe Politice - Universitatea din Bucureşti şi se înscrie în cadrul seriei de evenimente organizate de AEF sub titlul „La Francophonie passe par la diversité” (« Francofonia trece prin diversitate »).

Association des Etudiants Francophones – AEF este o organizaţie de tineret apolitică şi non-profit care acţionează la nivel naţional cu scopul de a promova limba franceză, de a împărtăşi valorile culturale francofone şi de a oferi o alternativă sistemului românesc de învăţământ. Infiinţată în 2005, asociaţia a ajuns astăzi să numere peste 700 de membrii activi în toată ţara şi posedă deja mai multe filiale în marile oraşe din România. Obiectivul asumat de AEF în perioada imediat urmatoare este punerea în evidenţă a tineretului francofon din Romania şi a rolului aparte şi extrem de activ pe care acesta poate să-l joace în societatea românească.

Despre Association des Etudiants Francophones (AEF)

Locatia : Vineri 15 decembrie 2006, ora 17h00, la Institutul de Cercetări Politice, strada Spiru Haret, nr 8, Bucuresti, la proiecţia filmului-documentar „Revoluţia nu va fi televizată”
NEGRESCU VICTOR
Presedinte AEF
072-72-94-199
e-mail : contact@aetf.ro
contact@aetf.ro