Aviva continuă tradiţia vânătorii ouălor de Paşte – un concurs pentru întreaga familie

BUCURESTI - 2 mai 2008

Comunicat tip General in Social

Bucureşti 1 mai 2008 - parcul Herăstrău (Insula copiilor), Aviva România şi Iepuraşul au întâmpinat cu braţele deschise copiii şi părinţii care au participat la a doua ediţie a concursului inedit - „Vânătoarea ouălor de Paşte”.

Aviva continuă tradiţia vânătorii ouălor de Paşte – un concurs pentru întreaga familie

Iepuraşi, ouă de ciocolată, personaje de basm, concursuri pentru copii, distracţie, magie… o zi plină de surprize pentru copii şi părinţi deopotrivă! Toate acestea pe Insula copiilor din parcul Herăstrău, pe 1 mai, când Aviva România a organizat un eveniment dedicat copiilor, continuând tradiţia începută anul trecut. Deşi concursul a început la ora 11:00 a.m., Insula Copiilor s-a transformat într-un univers de poveste dis de dimineaţă. Jocurile organizate de Aviva şi Iepuraş au inclus multe activităţi distractive şi educative, copiii fiind entuziasmaţi de paleta largă de concursuri organizate.
La startul competiţiei s-au aliniat zeci de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani, fremătând de nerăbdare să îşi dovedească îndemânarea. Conform tradiţiei, aceştia au căutat, printre baloanele Aviva, ouăle roşii ascunse de Iepuraşul cel dibaci şi le-au strâns în coşuleţele oferite de organizatori special pentru acest concurs. La finalul fiecărei runde de căutări copiii au dăruit Iepuraşului şi ajutoarelor sale ouăle găsite, primind în schimbul acestora ouă de ciocolată. Cei mai îndrăzneţi concurenţi, care au reuşit să strângă şi cele mai multe ouă, au primit câte un iepuraş de ciocolată.
Toţi copii care au răspuns invitaţiei Iepuraşului, au petrecut câteva ore de neuitat în compania personajelor de poveste şi au avut parte de numeroase surprize din partea companiei organizatoare: Aviva România. Cei mai curajoşi dintre ei s-au lăsat pictaţi pe faţă, chipurile transformându-se în pisicuţe, câini sau clovni şi au învăţat să modeleze baloane.
„Vânătoarea ouălor de Paşte” este una dintre cele mai vechi tradiţii anglo-saxone care celebrează venirea primăverii şi sărbătoarea pascală în unele regiuni. Aviva România a organizat primul eveniment de acest gen anul trecut şi va continua să ofere în fiecare an acest program special pentru întreaga familie.

Despre Aviva Asigurari de Viata SA

Despre Grupul Aviva
Aviva este cel mai vechi grup de asigurări din lume şi cel mai mare din Marea Britanie, cu o istorie datând din 1696.
Astăzi, Grupul Aviva are 59.000 angajaţi şi 40 milioane de clienţi în 27 de ţări din întreaga lume.
Grupul este lider în asigurări de viaţă şi pensii în Europa, ocupând poziţii de top pe majoritatea pieţelor pe care operează.
Aviva are venituri din prime de asigurare* şi investiţii de 54,3 miliarde euro şi fonduri în administrare de peste 535 miliarde euro.**




Aviva Grup România
Aviva Grup România include trei companii: Aviva Asigurări de Viaţă, Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat, Certinvest (achiziţionată în data de 13 septembrie 2007).

Despre Aviva Asigurări de Viaţă şi Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat
Aviva şi-a început activitatea de asigurări de viaţă în România în 2000 având în prezent un portofoliu de peste 430.000 de clienţi.
În 26 iulie 2007, Aviva a primit aprobarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru a înfiinţa o societate de administrare a pensiilor private (Aviva Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Privat SA), iar în 25 august autorizaţia de administrare a fondului său de pensii obligatorii - Pensia Viva.

Despre Certinvest
Certinvest are în prezent în administrare 15 milioane euro^ din 4 fonduri mutuale, fiecare dintre ele orientat catre alt tip de investitii: Intercapital (fond de actiuni), Capital Plus (fond diversificat), Orizont (fond de venituri fixe - obligatiuni) si Tezaur (fond pentru piata de capital). Certinvest administreaza, de asemenea, si conturi de investitii individuale.

Certinvest a dovedit de-a lungul anilor ca este unul dintre cei mai dinamici si inovatori administratori de pe piata. Compania a lansat primul fond fara comisioane de vânzare de pe piata româneasca (Tezaur) si primul fond de obligatiuni din România (Orizont). Certinvest se mândreste totodata ca fiind un sustinator al pietei crescânde de fonduri de investitii din România.

^la data de 31 martie 2008

* conform vânzărilor noi din 30 iunie 2007
** la o rată de schimb de 1 GBP/ 1,31 EUR

Persoane de contact:

Lavinia Orăscu, email:lavinia.orascu@aviva.ro, tel :021 203 84 73
Cristina Udăţeanu, email:cristina.udateanu@apt.ro, tel 0722 406 991

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/aviva-asigurari-de-viata-sa/aviva-continua-traditia-vanatorii-oualor-de-paste-un-concurs-pentru-intreaga-familie