Celebrul spectacol Rigoletto va fi transmis în direct de la Opera de Stat din Viena pe ecranele Grand Cinema & More

BUCURESTI - 24 noiembrie 2014

Comunicat tip General in Arta & Entertainment, Social, Retail

Faimoasa operă “Rigoletto”, semnată de marele compozitor Giuseppe Verdi, va fi transmisă în direct la Grand Cinema & More, sâmbătă, 20 decembrie 2014 la ora 20:30.

Celebrul spectacol Rigoletto va fi transmis în direct de la Opera de Stat din Viena pe ecranele Grand Cinema & More

Spectacolul, jucat pe scena faimoasei Opere de Stat Vieneze, face parte din stagiunea culturală 2014-2015 a Grand Cinema & More. Spectatorii se vor putea bucura de transmisiunea în direct inclusiv într-una din sălile Grand VIP Studios ale cinematografului din Băneasa Shopping City.

Rigoletto este o operă în 3 acte creată pe baza unui libret de Francesco Maria Piave, care, la rândul său a fost adaptat după piesa Le roi s’amuse (Regele se amuză) de Victor Hugo. Opera a fost pusă în scenă pentru prima oară în data de 11 martie 1851 la teatrul La Fenice din Veneția si a devenit imediat un fenomen. Baritonul Felice Varesi a fost cel care i-a dat viață lui Rigoletto pentru prima dată, interpretarea sa impresionând spectatorii, deși muzicianul era copleșit de emoții. Aria La Dona è mobile, dezvăluită orchestrei cu doar câteva ore înainte de premieră, a avut un impact deosebit asupra publicului, fiind cântată a doua zi pe străzile Veneției.

Aria La Donna è mobile a jucat un rol decisiv în notorietatea operei. În ciuda faptului că a devenit una dintre cele mai faimoase pasaje de operă din istoria muzicii, aceasta a fost compusă special pentru un tenor care a cerut ca Verdi să-i scrie o arie cu care el să se facă remarcat în actul final al operei Rigoletto. De atunci, fragmentul a fost interpretat de către un număr impresionant de tenori de succes, precum Enrico Caruso, Miguel Fleta, Plácido Domingo sau Andrea Bocelli.

O tragedie despre nedreptate socială și inegalitate, Rigoletto se evidențiază atât prin construcția inedită a personajului principal Rigoletto (bufonul cocoșat care oscilează între afecțiunea pentru fiica sa și disprețul față de Duce și curtenii săi), cât și prin recrearea explicită a stilului de viață nestăpânit al nobilimii. Reprezentând o dramă intensă plină de pasiune, spectacolul îmbină perfect bogăția melodică cu puterea dramatică. Toate aceste ingrediente caracteristice capodoperelor lui Verdi îi asigură operei un loc de frunte în repertoriul universal.

Pentru noua interpretare a operei Rigoletto, pe scena Operei de Stat din Viena vor urca nume prestigioase din lumea artistică. Rolul bufonului Rigoletto este interpretat de Simon Keenlyside, familiar cu scena vieneză, jucând aici roluri în reprezentații de marcă precum la Traviata sau Nunta lui Figaro. Rolul Gildei, superba fiică a lui Rigoletto, i-a fost încredinţat lui Erin Morley, o tânără soprană care a susţinut deja mari spectacole alături de Orchestra Filarmonică din New York sau Orchestra din Cleveland.

Spectacolul va fi condus de dirijorul Myung-Whun Chung, sub a cărui baghetă au interpretat mari orchestre ale lumii precum Orchestra din Philadelphia sau Orchestra Simfonică din Chicago.

Mai multe detalii despre stagiunea culturală de la Grand Cinema & More pot fi găsite pe www.grandentertainment.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/baneasa-developments/celebrul-spectacol-rigoletto-va-fi-transmis-in-direct-de-la-opera-de-stat-din-viena-pe-ecranele-grand-cinema-more