SSIF KD Capital Management sustine aplicarea imediata a masurilor MEF si CNVM

BUCURESTI - 26 septembrie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Noile reglementari pentru piata de capital anuntate de MEF si CNVM sunt benefice atat pentru investitori cat si pentru firmele de brokeraj, numai daca sunt sustinute de masuri suplimentare, apreciaza brokerii KD Capital Management.

Analistii firmei de brokeraj sustin dublarea acestor reglementari cu masuri suplimentare care sa duca la o mai buna protectie a investitorilor. Acestia propun sa fie introduse noi prevederi in ceea ce priveste transparenta emitentilor si incurajarea finantarilor prin intermediul pietei de capital prin extinderea reducerii taxelor CNVM si pentru ofertele publice de vanzare de obligatiuni emise atat de autoritati ale administratiei publice centrale din Romania si din alte state cat si de autoritati ale administratiei publice locale din Romania si organisme internationale.
Semnalul transmis de CNVM si MEF poate debloca piata de capital numai in conditiile in care indicatorii macroeconomici au o evolutie pozitiva, sustin specialistii KD Capital Management.
„Apreciem semnalul dat de CNVM si MEF insa trebuie analizata cu atentie forma finala a noilor reglementari. Daca suspendarea comisionului de 0,08% va avea aplicabilitate de la 01 octombrie anul curent, inca nu stim din ce moment vor fi aplicate masurile MEF cu privire la reducerea impozitului pentru castigurile din piata de capital pentru anul 2009. Consideram ca acestea ar trebui emise in cel mai scurt timp pentru a putea produce efectele anticipate de catre cele doua institutii” declarat Silviu Enache, presedinte SSIF KD Capital Management.
Potrivit analistilor KD Capital Management, aplicarea corecta si rapida a noilor masuri ar putea duce la reintrarea pe piata a investitorilor straini.
„Piata din Romania are nevoie de capitaluri straine in conditiile in care interesul investitorilor locali ramane la un nivel scazut. Aceste capitaluri vor intra pe piata romaneasca numai daca situatia macroeconomica este prielnica. Inainte de a lua decizia de investitie, managerii fondurilor straine analizeaza comparativ oportunitatile de pe pietele tarilor din regiune si, desigur, avantajele fiscale oferite de fiecare piata.” a mai declarat Silviu Enache.
SSIF KD Capital Management este prima companie din Grupul KD care a lansat un site de tranzactionare online (www.kd-capital.ro), dand dovada de flexiblilitate si adaptabilitate la cerintele pietei locale.


Despre BiG PR

KD Group, prin cele 50 de companii operationale deschise in 12 tari, aplica o strategie ambitioasa de dezvoltare in Centrul, Sudul si Estul Europei. Domeniile de expertiza sunt: managementul fondurilor de investitii, servicii tip „Private Wealth Management”, servicii de brokeraj si asigurari de viata. La acest portofoliu de servicii se vor adauga in curand si servicii bancare.

In Romania, KD Group este reprezentat de patru companii: SSIF KD Capital Management, SAI KD Investments, KD Life si KD Fond de Pensii.
Oana BALAN
BiG Media PR
e-mail: oana.balan@bigPR.ro
tel: 0372.940.766
fax: 0318.161.726
mobil: 0730.096.025
www.bigPR.ro
www.kd-capital.ro

oana.balan@bigpr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/big-pr/ssif-kd-capital-management-sustine-aplicarea-imediata-a-masurilor-mef-si-cnvm