Geohumus: ultima generatie de produse pentru ingrijirea plantelor este disponibila si pe piata din Romania

BUCURESTI - 29 septembrie 2008

Comunicat tip General in Stiinta / Cercetare

Geohumus este un produs de ultimă generaţie, creat de cercetătorii din Germania pentru profesioniştii din agricultură şi horticultură, dar şi pentru persoanele care îndrăgesc plantele de apartament sau de grădină.

Produsul este un amestec de substanţe minerale, îngrăşăminte organice şi polimeri, cu aspect granular, care se încorporează în pământ înainte de semănat sau de plantarea răsadurilor. Astfel, îmbunătăţeşte structura şi compoziţia solului, venind cu un aport de substanţe hrănitoare indispensabile dezvoltării plantelor. Geohumus face, însă, mult mai mult de atât: păstrează apa acolo unde este nevoie de ea – la nivelul rădăcinilor.

Polimerii din structura geohumusului au capacitatea de a absorbi apa până la de treizeci de ori volumul propriu. În acest fel, se reduce simţitor cantitatea de apă evaporată, precum şi cea care ajunge direct în pânza freatică. Se foloseşte exact cantitatea de apă de care au nevoie plantele. În limbajul specialiştilor, asta înseamnă că se comasează calendarul irigaţiilor şi scade norma de irigat, ceea ce se traduce în rentabilizarea culturilor legumicole.

O soluţie pentru plantele de ghiveci

Produsul Geohumus nu se adresează neapărat specialiştilor. El este un ajutor binevenit pentru persoanele care şi-au decorat locuinţele cu diferite plante de apartament, dar care nu au timpul necesar îngrijirii lor. „Mai ales în perioada verii, cele mai multe dintre speciile decorative au nevoie să fie stropite zilnic”, au declarat experţii firmei de amenajări grădini „Green Service –Ilfov”. „Apariţia pe piaţă a unui produs care menţine umiditatea fără ca apa să băltească în ghiveci, este o inovaţie binevenită”, au mai precizat aceştia.

Ecologic şi inofensiv pentru mediu

Spre deosebire de fertilizatorii de sinteză şi alte substanţe folosite pe scară largă în agricultură, Geohumus este prietenos cu mediul. El conţine trei sferturi subtanţe minerale provenite din cenuşă vulcanică şi azot organic. Ajuns în sol, el se va descompune lent, acţionând ca un îngrăşământ cu eliberare treptată. În cele din urmă, după o perioadă de maxim cinci ani, geohumusul dispare complet.

Despre Bioproduct SRL

Produsul Geohumus este disponibil, de acum, si pe piata romaneasca. BNG Project Management SRL este unic importator al produselor Geohumus si Geohorse in Romania. Pentru mai multe detalii cu privire la ambele produse si oferta de pret va rugam sa ne contactati telefonic sau prin email.

BNG Project Management SRL Sos. Dudesti – Pantelimon nr. 44 sector 3, Bucuresti
+4 (0) 720 918 716
contact@geohumus.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bioproduct-srl/geohumus-ultima-generatie-de-produse-pentru-ingrijirea-plantelor-este-disponibila-si-pe-piata-din-romania