Dacă aţi crezut că ştiţi totul despre malware, mai gândiţi-vă!

BUCURESTI - 8 ianuarie 2009

Comunicat tip General in IT&C

BitDefender® vine în întâmpinarea utilizatorilor interesaţi de malware şi de problemele de securitate prin lansarea unui oraş virtual, intitulat MalwareCity.

Dacă aţi crezut că ştiţi totul despre malware, mai gândiţi-vă!

Obiectivul BitDefender este ca prin acest instrument să contrinbuie la clarificarea mai multor noţiuni de securitate IT&C, să ofere informaţii generale despre malware şi să lămurească aspecte legate de ameninţările informatice. Aflat deja în Topul celor 100 de site-uri încă nedescoperite alcătuit de PC Magazine, ediţia SUA, MalwareCity este considerat drept “o resursă extraordinară de informaţii despre malware, prezentate într-o manieră de film-noir”. Cititorii pot afla detalii din domeniul securităţii informatice, pot verifica nivelul la zi al ameninţărilor electronice sau pot consulta harta răspândirii diverselor specii de viruşi.

Pe blogul MalwareCity, specialiştii laboratoarelor BitDefender scriu despre cele mai recente experimente şi descoperiri, oferind detalii despre activitatea lor legată de malware şi de mediul ameninţărilor informatice. Cititorii pot găsi articole ce detaliază istoria spamului, analize săptămânale ale ultimilor viruşi, „omleta cu spam” – care oferă informaţii despre conţinutul mesajelor de tip spam şi metodologia de analiză utilizată de BitDefender, dar şi cum să-şi dezinfecteze sistemele, eliminând anumite tipuri de viruşi cu instrumente specifice. Totodată, găsiţi aici cele mai noi alerte în materie de ameninţări şi viruşi, precum şi o istorie a diferitelor variante de malware existente, alături de articole despre aplicaţii antivirus false sau botnets. În plus, cititorii sunt încurajaţi să se alăture comunităţii care luptă împotriva ameninţărilor informatice şi să participe direct la dezvoltarea conţinutului MalwareCity, prin trimiterea de articole sau materiale pe adresa contact@malwarecity.com.

Vizitatorii MalwareCity sunt sfătuiţi să verifice periodic nivelul de ameninţare, precum şi posibila apariţie a unor „zone fierbinţi” pe harta ce detaliază răspândirea diverselor specii de viruşi. MalwareCity.com pune la dispoziţia cititorilor şi un scaner on-line cu ajutorul căruia se poate verifica nivelul de securizare a sistemelor lor sau îl pot integra în propriile pagini web, partajând astfel soluţiile de securitate BitDefender cu prietenii şi comunităţile din care fac parte.

MalwareCity.com este actualizat permanent, astfel încât BitDefender le recomandă cititorilor să-l viziteze frecvent pentru ultimele noutăţi din industrie şi cele mai recente articole de pe blog. Alte cai de informare sunt buletinul săptămânal, contul dezvoltat pe reţeaua Twitter, www.twitter.com/malwarecity, si zona dedicată celor care doresc să se implice şi să susţină proiectele MalwareCity.

Despre MalwareCity
MalwareCity.com este o iniţiativă dezvoltată de BitDefender® pentru a veni în întâmpinarea comunităţii de soluţii de securitate şi o resursă gratuită pentru cei interesaţi de securitatea online.

Despre BitDefender

Despre BitDefender®
BitDefender este producătorul uneia dintre cele mai rapide şi eficiente linii de soluţii de securitate a datelor atestate pe plan internaţional. Încă de la începuturile sale, din 2001, BitDefender a creat un nou orizont de aşteptări şi a ridicat standardele în materie de prevenţie proactivă a pericolelor informatice, viteză de reacţie şi actualizare uşoară. În fiecare zi, BitDefender protejează milioane de utilizatori individuali şi companii din întreaga lume, oferindu-le posibilitatea unei experienţe digitale în deplină siguranţă. Soluţiile BitDefender sunt distribuite printr-o reţea globală de parteneri (distribuitori şi reselleri) în peste 100 de ţări din întreaga lume. Pentru informaţii suplimentare vă invităm să vizitaţi site-ul dedicat solutiilor de securitate BitDefender. În plus, portalul BitDefender, www.malwarecity.com oferă informaţii utile şi ultimele noutăţi despre ameninţările de securitate pentru a ţine utilizatorii informaţi despre lupta zilnică împotriva malware.

Simona Bogdan
PR Manager Romania
BitDefender
sbogdan@bitdefender.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bitdefender/daca-ati-crezut-ca-stiti-totul-despre-malware-mai-ganditi-va