Oferta Boştină şi Asociaţii, cel mai mic preţ la licitaţia pentru elaborarea planului cadastral al drumurilor judeţene din Teleorman

BUCURESTI - 14 februarie 2012

Comunicat tip General in Administratie Publica, Juridic, Imobiliare

SPRL Boştină şi Asociaţii, în asociere cu SC Geo Topo şi cu SC Star Storage, a ofertat cel mai bun preţ în cadrul licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Teleorman în data de 7 februarie, în vederea atribuirii contractului de Servicii pentru elaborarea planului cadastral pentru drumurile judeţene din judeţul Teleorman. Este cea de-a doua încercare de atribuire a contractului finanţat din fonduri europene în cadrul programului de cooperare transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013, după anularea procedurii din 14 iulie 2011.

Doru Boştină, Avocat Coordonator

Doru Boştină, Avocat Coordonator

 Suntem încrezători că a doua încercare de atribuire a contractului se va face în mod transparent şi în deplină concordanţă cu reglementările legale, mai ales că este un proiect cu finanţare europeană, unde orice derapaj este, mai devreme sau mai târziu, supus analizei stricte a forurilor europene 

Doru Boştină, Avocat Coordonator

SPRL Boştină şi Asociaţii, în asociere cu SC Geo Topo şi cu SC Star Storage, a ofertat cel mai bun preţ, 1.837.820 lei, semnificativ sub cea de-a doua poziţie (Asocierea SC Cornel & Cornel Topoexim– SC Bloom România – SC GeoTer Proiect – SC Theotop – 2.555.569,20 lei) şi aproape de două ori mai avantajos decât cea de-a treia ofertă a SC Primul Meridian SRL, în valoare de 3.487.700,47 lei.

„Fiind un proiect cu finanţare europeană, analiza juridică a documentelor este esenţială pentru încheierea cu succes şi la timp a proiectului, fapt recunoscut şi de autorităţile contractante prin stipularea în caietul de sarcini a obligativităţii acestui tip de servicii. Boştină şi Asociaţii are toată expertiza necesară pentru a face acest lucru, ceea ce asigură consorţiului nostru un avantaj calitativ evident, dincolo de oferta financiară”, spune Avocatul Coordonator Doru Cătălin Boştină

În cadrul proiectului, Boştină şi Asociaţii ar urma să asigure managementul de proiect şi analiza documentelor juridice, SC Geo Topo serviciile tehnice de cadastru şi SC Star Storage realizarea aplicaţiei GIS.

„Suntem încrezători că a doua încercare de atribuire a contractului se va face în mod transparent şi în deplină concordanţă cu reglementările legale, mai ales că este un proiect cu finanţare europeană, unde orice derapaj este, mai devreme sau mai târziu, supus analizei stricte a forurilor europene”, mai adăugă Doru Cătălin Boştină.

Despre Bostina & Asociatii SPRL

Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii este unul din liderii pieţei de consultanţă juridică din România, cu o cifră de afaceri previzionată pentru anul 2011 de peste 25 de milioane de EURO şi peste 130 de avocaţi şi consultanţi. Cu birouri în Bucureşti, Chişinău, Viena, Fribourg şi Nicosia, precum şi în alte 18 mari oraşe din România, Casa de Avocatură Boştină şi Asociaţii a stabilit parteneriate cu Estudio Juridico Intercontinental SL din Madrid şi Ascott Associes din Paris. Grupul de Consultanţă Boştină oferă o gamă completă de servicii juridice, precum şi consultanţă financiară strategică şi corporate affairs prin Boştină & Associates Corporate Finance.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/bostinaasociatii-management-consulting/oferta-botin-i-asociaii-cel-mai-mic-pre-la-licitaia-pentru-elaborarea-planului-cadastral-al-drumurilor-judeene-din-teleorman