Campania AUTOSHOW de educare în spiritul fairplay a ajuns la etapa a 2-a – SIGURANŢA LA VOLAN!

BUCURESTI - 11 august 2008

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Plecând de la obiectivele campaniei – diminuarea numărului accidentelor, eliminarea stressului în trafic, educarea conducătorului auto în spiritul FAIRPLAY sau direcţionarea acestuia împotriva alcoolului la volan, AUTOSHOW a obţinut sprijinul DIRECŢIEI GENERALE DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi a Biroului de Informare şi Relaţii Publice reprezentat de domnul Christian CIOCAN. De asemenea, campania este sprijinită şi de SINDICATUL NAŢIONAL AL INSTRUCTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, reprezentat de domnul Cornel LIPĂ.



Echipa AUTOSHOW şi-a propus ca în decursul a şase săptămâni, să transmită tuturor participanţilor la trafic, pentru a-i sensibiliza şi conştientiza de necesitatea spiritului FAIRPLAY, aceste 3 mesaje:

„CONDUC EXACT CA TINE”
„SUNT AŞTEPTAT ACASĂ, ÎN VIAŢĂ”
„ALCOOLUL TE «CONDUCE» GREŞIT”
Lipeşte-ţi acum stickerul pe maşină şi contribuie astfel la campania FAIRPLAY ÎN TRAFIC!
Este momentul să dovedeşti că şi tu eşti fairplay!

Campania AUTOSHOW de educare în spiritul fairplay a ajuns la etapa a 2-a – SIGURANŢA LA VOLAN!

AUTOSHOW, cea mai rapidă revistă de maşini din România, te provoacă să fii FAIRPLAY ÎN TRAFIC!

Campania AUTOSHOW de educare în spiritul fairplay
a ajuns la etapa a 2-a – SIGURANŢA LA VOLAN!

La începutul lunii august, cea mai rapidă revistă de maşini – AUTOSHOW – a iniţiat o campanie agresivă, denumită FAIRPLAY ÎN TRAFIC! Prima etapă s-a bazat pe CORECTITUDINE ÎN TRAFIC, sloganul propus conducătorilor auto fiind: „CONDUC EXACT CA TINE”.

Campania are ca obiectiv sensibilizarea şoferilor pentru un trafic mai sigur, dominat de toleranţă şi respect între participanţii la trafic. Susţinută de DIRECŢIA GENERALĂ DE POLIŢIE A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI şi de SINDICATUL NAŢIONAL AL INSTRUCTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, AUTOSHOW provoacă cititorii să îşi lipească pe maşină stickerul găsit în interiorul revistei, tocmai pentru a promova mesajele campaniei.

Cea de-a doua etapă parcursă de campanie propune unul dintre sloganurile cele mai puternice, primite de la unul dintre cititorii AUTOSHOW. Marşând pe cel mai important scop al campaniei, SIGURANŢA LA VOLAN, mesajul ales spune simplu, dur şi la obiect: „SUNT AŞTEPTAT ACASĂ, ÎN VIAŢĂ!”.

Revista AUTOSHOW propune publicului o pagină cu sfaturi, păreri şi experinţe, care să ajute conducătorii auto să îşi schimbe stilul de condus şi să se adapteze spiritului FAIRPLAY ÎN TRAFIC. În această ediţie de campanie a revistei AUTOSHOW, redacţia i-a intervievat pe domnul Christian CIOCAN – purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, pe domnul Cornel LIPĂ – preşedintele Sindicatului Naţional al Instructorilor Auto din România, pe Bogdan MARIŞCA şi pe Alina Carmina BUNICA – piloţi în Campinatul Naţional de Raliuri, pe Dan FINŢESCU – realizator matinal Kiss FM şi pe Cosmin STOIAN – motociclist.

«[...] respectarea regulilor de circulaţie este condiţia sine qua non a unui trafic fără incidente, dar mai ales fără accidente. Fiecare dintre noi poate fi pe rând pieton, motociclist sau conducător auto, însă la final avem toţi o singură dorinţă: să ne întoarcem cu bine acasă!», a declarat domnul Christian CIOCAN, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

«[...] atunci când suntem agresivi generăm pericole latente sau iminente, care ne pun în pericol siguranţa. Trebuie să conştientizăm că în trafic nu suntem într-un război, mai ales că într-o zi victimele putem fi chiar noi», susţine Bogdan MARIŞCA, pilot în Campinoatul Naţional de Raliuri.

«Din păcate, mulţi şoferi se supraevaluează şi nici măcar atunci când greşesc în mod evident nu-şi asumă vina, motivând factorii externi. Trebuie să înţelegem că nu ne pricepem chiar la orice, fie că e vorba de politică, fotbal sau şofat», a spus domnul Cornel LIPĂ, Preşedintele Sindicatului Naţional al Instructorilor Auto din România.

«[...] principalele cauze ale reducerii siguranţei în trafic sunt viteza, depăşirea pe linia continuă şi neasigurarea. [...] haideţi să respectăm regulile şi să devenim nişte şoferi civilizaţi, pentru că este vorba despre siguranţa noastră!», conchide Alina Carmina BUNICA, de asemenea pilot în Campionatul Naţional de Raliuri.

Lipeşte-ţi acum stickerul pe maşină şi contribuie astfel la campania FAIRPLAY ÎN TRAFIC! Este momentul să dovedeşti că şi tu eşti fairplay!



* * *
Despre AUTOSHOW. AUTOSHOW este singura publicatie auto bilunara din Romania, ceea ce inseamna ca la fiecare doua saptamani apare pe piata o noua editie ce prezinta cele mai recente stiri si noutati din domeniul auto, direct de la sursa, evenimente, lansari de noi modele, drive-teste cu ultimele aparitii pe piata, interviuri cu personalitati din lumea auto, cu persoane de decizie din domeniu, poze spion, saloane auto, tuning, consultanta, Formula 1, raliuri, hightech, design etc. si nu in ultimul rand, cele mai recente preturi la autoturismele noi impreuna cu o 'situatie' a ofertelor importatorilor auto. AUTOSHOW este o revista de 'infotainment' din domeniul auto, in egala masura un mijloc de informare si un mod de entertainment. Revista AUTOSHOW are un tiraj de 17 000 copii / ediţie, un număr de 115 000 de cititori /ediţie şi se tipăreşte în formatul 215 x 285 mm, având 64+4 pagini.

Despre Burda Romania

Despre BURDA ROMÂNIA. Istoria companiei BURDA incepe acum aproape 100 de ani, ca o afacere de familie specializata pe tiparituri. Hubert Burda Media a ajuns sa fie o companie de top europeana, prezenta in mai multe domenii, de la editare de publicatii de succes, pana la productii radio si tv, webhosting, marketing direct. Primul lucru la care oricine din Europa se gandeste cand aude cuvantul BURDA este revista de moda, biblia de fashion a unor intregi generatii de femei. Aenne Burda este cea care a lansat revista si care a transformat-o intr-un simbol al bunului gust. Astazi Burda inseamna mult mai mult decat o singura revista de moda, tipareste peste 260 de publicatii peste tot in Europa, are peste 7000 de angajati si este intr-o continua expansiune, in special axata pe tarile din Europa De Est, pe editarea online si pe marketing direct.
In Romania, compania tipareste 23 de titluri periodice, cu un succes extraordinar. Cumulat, numarul romanilor care citesc lunar publicatiile editate de Burda Romania ajunge la aproape 5 milioane de cititori. Asta inseamna simplu ca unul din 4 romani citeste in fiecare luna unul din titlurile de succes ale companiei, fie ca este vorba de IOANA, Practic in Bucatarie, Casa Lux, Men's Health, Autoshow sau Cool Girl.

Pentru mai multe informaţii:
Leea CATINCESCU - Brand Manager AUTOSHOW, leea.catincescu@burda.ro
www.autoshow.ro
leea.catincescu@burda.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/burda-romania/campania-autoshow-de-educare-in-spiritul-fairplay-a-ajuns-la-etapa-a-2-a-siguranta-la-volan