Reciclarea- o afacere de 10 miliarde de euro în România

BUCURESTI - 11 decembrie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

După 1989 industria de reciclare a crescut considerabil datorită industriilor întregi care au dat faliment şi combinatelor care au fost dărâmate, aducând acestui segment de business câştiguri comparabile cu cele din investiţiile imobiliare.

Reciclarea- o afacere de 10 miliarde de euro în România

Până de curând fierul vechi era liderul incontestabil al industriei, însă a devenit şi el o resursă epuizabilă, ceea ce determină companiile din domeniu să se replieze rapid pentru a face faţă noilor condiţii de piaţă. Soluţiile pe care le au la dispoziţie sunt achiziţionarea unor utilaje performante care să le permită să valorifice un procent cât mai mare din cantităţile tot mai reduse de fier vechi pe care îl pot cumpăra de pe piaţa locală, sau extinderea înspre colectarea şi valorificarea altor deşeuri: mase plastice din hârtie şi carton, sau metalele neferoase precum bateriile auto sau acumulatorii, aflate deja în plin avânt din punct de vedere al reciclării.

Deşi această afacere nu mai este atât de infloritoare ca în perioada marilor demolări, legislaţia Uniunii Europene sprijină activitatea reciclatorilor obligând toţi producătorii, indiferent de domeniul de activitate, să încheie contracte cu reciclatorii, pentru a asigura recuperarea deşeurilor pe care le produc.

Anual sunt colectate şi valorificate aproape 3,5 milioane de tone de fier vechi, aproximativ 250.000 de tone de metale neferoase, 250.000 de tone de deşeuri din hârtie şi cartoane, la care se adaugă deşeuri din sticlă, mase plastice, cauciuc şi textile. „Cred că vorbim despre o piaţă totală de 10 miliarde de euro pe an”, este de părere Călin Istrăţoiu, director la Direcţia Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

BusinessWeek România prezintă în numărul din această săptămână o amplă analiză a atractivităţii Africii din punct de vedere al investiţiilor private. Continentul african, atât de nedezvoltat şi sărac, a redevenit o excelentă oportunitate pentru investitori. Liderii africani consideră că fondurile de investiţii private reprezintă singura cale către o dezvoltare economică sustenabilă, pragmatismul acestora fiind o soluţie pentru reducerea decalajelor uriaşe existente în acest moment faţă de Europa şi America.


Citiţi în acelaşi număr BusinessWeek România:

FOCUS: Datorită concurenţei, operatorii aerieni adaptează zborurile transatlantice noilor cerinţe ale pasagerilor
CIFRE: Durata convorbirilor realizate în reţelele de telefonie mobilă în primul semestru a totalizat 9,7 miliarde de minute, în creştere cu 24% comparativ cu finele anului 2006
PERSONAL BUSINESS: Cursa pensiilor obligatorii este pe cale să-şi aleagă câştigătorii.

Despre Business Media Group

Business Media Group (BMG) este un grup independent de media fondat în 1995 cu doua divizii de publicaţii: Business Publishing (ce cuprinde săptămânalul în limba engleză Business Review, revista de afaceri Biz, BusinessWeek Romania – licenta celei mai citite reviste de afaceri din lume, cel mai complet ghid al afacerilor, The Workbook şi revista de publicitate Campaign) şi Lifestyle Publishing (Stuff – licenţa revistei internaţionale de tehnologie Stuff Magazine, Autocar - licenta exclusiva a primului titlu auto din lume).
Pe langa acestea, Business Media Group este organizatorul unora dintre cele mai importante evenimente B2B din Romania, prin Divizia de Evenimente: Zilele Biz, Strategic, Business Review Forum, BizAcademy, Ad’Or.


Pentru intrebari sau mai multe informatii referitoare la acest articol sau la revista BusinessWeek Romania, va rugam luati legatura cu Camelia Eremia, Marketing Coordinator, Business Media Group, la tel 021.206.06.80 sau cami.eremia@bmg.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/business-media-group/reciclarea-o-afacere-de-10-miliarde-de-euro-in-romania