Concert Bach de excepţie interpretat de orchestra internaţională şi corul proiectului Oratorium, ediţia a II-a

Timisoara - 23 iulie 2010

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Timişoara, Filarmonica Banatul
Sâmbătă, 24 iulie, ora 18.00


Fundaţia Jubilate organizează pentru timişoreni un eveniment cultural de anvergură ca parte a proiectului Oratorium.

La finalul unui curs de măiestrie pentru cor şi orchestră desfăşurat la Cluj, la care au participat peste 60 de muzicieni români şi din străinătate, orchestra internaţională şi corul proiectului Oratorium susţin trei concerte în trei centre culturale importante ale ţării noastre – Cluj (23 iulie), Timişoara (24 iulie) şi Bucureşti (25 iulie).

Concertul adresat timişorenilor cuprinde lucrări ale compozitorului J.S. Bach, care, prin muzică şi interpretare remarcabilă, îi introduce pe ascultători în lumea muzicală şi spirituală creştină a secolului al XVIII-lea.

Sub bagheta maestrului Delta David Gier, dirijor, New York Philharmonic's Young People's Concerts şi director muzical la South Dakota Symphony, vor concerta: violonistul ceh David Danel din Filarmonica din Praga, trompetistul David Gauger, fost prim-trompetist la Hong Kong Symphony şi Tulsa Symphony, tenorul Ruben Mureşan şi maestrul de cor Kenneth Tucker, care este unul din organizatorii proiectului Oratorium.

Program
Filarmonica Banatul
Sâmbătă, 24 iulie, ora 18.00

Solişti:
Georgeta Stoleriu – sopran
Gabriela Hazarian – mezzo-sopran
Ruben Mureşan – tenor
Ion Dimieru - bas

Dirijor: Delta David Gier (SUA)
Maestru de cor: Kenneth Tucker

Suita a III-a pentru orchestră, BWV 1068, din care face parte faimoasa „Arie pe coarda sol”, poate cea mai cunoscută şi iubită piesă instrumentală compusă de Bach.
Motetul „Fürchte dich nicht”, BWV 228 şi Motetul „Komm, Jesu, komm”, BWV 229, două lucrări scurte, intrepretate de orchestră şi cor dublu.
Magnificat în Re major, BWV 243, o culme componistică inspirată din cântarea Mariei; lucrarea încheie programul într-o atmosferă sărbătorească reunind corul, orchestra şi soliştii.
Se va proiecta traducerea textelor din lucrările vocale.
Biletele se pot achiziţiona la casa bilete a Filarmonicii Banatul înainte de începerea concertului. Un bilet costă 20 de lei.

Despre artişti

David Gierreprezintă „o voce dinamică” pe scena muzicii americane. Începând cu stagiunea 2004-2005, acesta ocupă postul de dirijor - Director muzical al Orchestrei Simfonice din South Dakota, iar din stagiunea 2007-2008, David este dirijorul seriilor complete „Young People's Concerts” ale Filarmonicii din New York. David Gier a obţinut un Master în dirijat la Universitatea din Michigan, sub îndrumarea lui Gustav Meier. Gier a studiat cu Leonard Bernstein, Kurt Masur, Erich Leinsdorf şi Seiji Ozawa, fiind invitat mai târziu de către Riccardo Muti să petreacă un an de ucenicie la Orchestra din Filadelfia. Colaborează frecvent cu Metropolitan Opera, precum şi cu multe orchestre americane şi europene.

David Daneleste membru al Filarmonicii din Praga şi lector adjunct la Universitatea Ostrava. A câştigat numeroase premii internaţionale, iar interesul său înflăcărat pentru muzica lui Bach, dar şi pentru muzica contemporană, în mod special Martinu, au dus la crearea unor ansambluri, înregistrări şi festivaluri. A fost concert-maestru la Bilbao Philharmonia (2001) şi la Berg Chamber Orchestra în Praga, cântând frecvent în premieră lucrări ale compozitorilor cehi contemporani.

În anul 1994, David Gauger II s-a alăturat Institutului Moody din Chicago, unde este în prezent Artist/Profesor de Muzică Sacră şi Coordonator al Departamentului de interpretare instrumentală. A ocupat postul de prim trompetist la orchestrele Filarmonicilor din Hong Kong şi Tulsa. Colaborările lui frecvente cu Chicago Symphony Orchestra au inclus concerte la Carnegie Hall şi în importante săli de concerte din Europa.

Personalitate complexă şi pedagog de renume internaţional, soprana Georgeta Stoleriuapare în Proiectul Oratorium 2010 în ipostaza de artist muzician interpret. Repertoriul domniei sale impresionează prin diversitatea stilistică şi a genurilor abordate, de la literatura vocal-simfonică la miniaturile ce aparţin lucrărilor Evului Mediu, Renaşterii europene, Barocului, literaturii clasice, romantice şi, nu în ultimul rând, ale secolului al XX-lea.

Mezzosoprana Gabriela Hazarian este solistă a Operei din Braşov. Sub îndrumarea regizorului Cristian Mihăilescu a debutat în numeroase roluri: Carmen, Romeo, Cenuşăreasa, Zerlina, Maddalena, Rosina, Cherubino, etc., fiind invitată la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale: Salzburg , Zürich, Braşov, Craiova, Constanţa. Laureată a Concursurilor Naţionale „G. Dima”, „M. Jora” şi „I. Perlea,” a facut înregistrări cu Orchestra Simfonică Ciudad de Elche – Spania şi cu Radiodifuziunea Bucureşti cu spectacole de operă, arii, lieduri şi muzică vocal-simfonică.< /span>

Melomanii români l-au cunoscut iniţial pe Ruben Mureşanca bariton, dar odată cu trecerea timpului şi cu studiile aprofundate de canto, vocea lui s-a stabilizat în ambitusul de tenor. Deţinător al unei voci expresive, de calitate, stăpâneşte o tehnică deosebită forjată alături de reputaţi maeştri precum Georgeta Stoleriu, Donna Roll, James McKinney. Este deseori invitat să colaboreze ca solist de către filarmonicile din România, în mod special cu Filarmonica „George Enescu” şi Orchestrele Radio din Bucureşti.

Solist al Operei Naţionale din Bucureşti, baritonul Ion Dimieru este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. În repertoriul său de operă, printre numeroase roluri jucate, se numără şi Figaro, Masetto, Papageno, Guglielmo. În anul 2007 şi-a îndreptat atenţia şi înspre muzica barocă, participând la doua proiecte: Pyram si Thysbe (M. de Monteclair) în cadrul Studioului experimental al ONB şi Codex Caioni, cu ansamblul „Baroque nomade” condus de Jean Cristoph Frisch.

Absolvent al Conservatory of Music – University of Missouri şi al Conservatoire Royale de Musique din Bruxelles, Kenneth Tuckera venit în România, împreună cu familia sa, în anul 1992. Activitatea sa ca dirijor şi solist - atât ca pianist cât şi ca organist - l-a dus în multe oraşe din România, dar şi de peste hotare (America, Belgia, Olanda, Suedia, Franţa, Austria, Moldova, Anglia, Ucraina).

Despre Business Plus

Sub bagheta maestrului Delta David Gier, dirijor, New York Philharmonic's Young People's Concerts şi director muzical la South Dakota Symphony, vor concerta: violonistul ceh David Danel din Filarmonica din Praga, trompetistul David Gauger, fost prim-trompetist la Hong Kong Symphony şi Tulsa Symphony, tenorul Ruben Mureşan şi maestrul de cor Kenneth Tucker, care este unul din organizatorii proiectului Oratorium.

Program
Filarmonica Banatul
Sâmbătă, 24 iulie, ora 18.00

Solişti:
Georgeta Stoleriu – sopran
Gabriela Hazarian – mezzo-sopran
Ruben Mureşan – tenor
Ion Dimieru - bas

Dirijor: Delta David Gier (SUA)
Maestru de cor: Kenneth Tucker

Suita a III-a pentru orchestră, BWV 1068, din care face parte faimoasa „Arie pe coarda sol”, poate cea mai cunoscută şi iubită piesă instrumentală compusă de Bach.
Motetul „Fürchte dich nicht”, BWV 228 şi Motetul „Komm, Jesu, komm”, BWV 229, două lucrări scurte, intrepretate de orchestră şi cor dublu.
Magnificat în Re major, BWV 243, o culme componistică inspirată din cântarea Mariei; lucrarea încheie programul într-o atmosferă sărbătorească reunind corul, orchestra şi soliştii.
Claudia Cotoara
Coordonator PR, 0747022373
contact@infoo.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/business-plus/concert-bach-de-exceptie-interpretat-de-orchestra-internationala-si-corul-proiectului-oratorium-editia-a-ii-a