Falsii importatori
BUCURESTI - 25 mai 2011
Comunicat tip General in Afaceri, Finante / Contabilitate, Industrie
FIRMELE CARE COMERCIALIZEAZA PRODUSE CU ETICHETE CU MENTIUNEA NEREALA DE IMPORTATOR INTRA SUB INCIDENTA LEGII NR. 11/1991 PRIVIND CONCURENTA NELOIALA
Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins vineri recursul firmei GALA TRADING DISTRIBUTION impotriva deciziei Curtii de Apel Bucuresti prin care a fost obligata sa inceteze comercializarea de ALOE VERA OKF cu mentiunea nereala Gala Trading- importator.
Curtea de Apel Bucuresti a decis ca mentiunea nereala de importator, aplicata peste eticheta originala a produsului, genereaza un risc major de confuzie si reprezinta un fapt de concurenta neloiala sanctionat de legea 11/1991.
Instanţa a decis astfel, printr-o hotărâre fără precedent în România, ca daca indicatia calitatii de importator nu este reala, aceasta reprezinta un fapt de concurenta nereala in raport cu adevaratul importator.
Băutura racoritoare ALOE VERA OKF – produsă de către compania coreană OKF Co. – pe care SC Gala Trading SRL o distribuia în România, nu era importata din Coreea de catre aceasta ci era achiziţionată din Olanda de la un importator direct.
Curtea a stabilit că – deşi Gala Trading are dreptul de a acţiona pe piaţa europeană intracomunitară, potrivit principiului că orice produs extracomunitar introdus legal în piaţa comunitară poate fi comercializat în orice ţară a Uniunii, în mod liber şi fără restricţii – totuşi vânzarea produsului a fost facută cu încalcararea practicilor de concurenţă loiala.
Curtea a statuat ca firma Gala Trading a uzat de mijloace necinstite în raport cu firma concurentă SC Ozcocktail SRL si a dispus incetarea comercializarii bauturii racoritoare ALOE VERA OKF.
Avocatul Constantin Patraulea, care a reprezentat firma Ozcocktail în proces, a declarat: "Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este una deosebit de importantă, pe de o parte pentru că aliniază România la practica instanţelor europene în materie de concurenţă neloială, iar pe de altă parte pentru că încurajează acele firme româneşti care sunt victime ale concurenţei neloiale să se adreseze instanţelor de judecată, în vederea stopării unor astfel de practici".
Hotărârea instanţei bucureştene a avut drept precedent european o mai veche decizie a Tribunalului comercial din Bruxelles, care a interzis anumitor distribuitori să vândă parfumul Guerlain , calificând faptele acestora drept acte de concurenţă neloială.
-
CONSTANTIN PATRAULEA
-
Pentru telefon si e-mail click aici
- CABINET DE AVOCATURA CONSTANTIN PATRAULEA