Despre perfectionism

Cluj Napoca - 2 decembrie 2014

Comunicat tip General in Sanatate

Perfectionismul este un subiect foarte studiat de catre psihologi, fiind asociat cu un numar mare de probleme psihologice si insotit de o gama larga de emotii negative.

Psiholog Carmen Ilea

Psiholog Carmen Ilea

Iata cateva puncte comune cu care majoritatea psihologilor s-au pus de acord in ce priveste perfectionsimul:

-    persoanele perfectioniste tind sa aiba standarde si asteptari care sunt foarte greu sau chiar imposibil de atins

-    perfectionismul interfereaza cu performanta atunci cand standardele sunt prea inalte

-    perfectionismul este asociat cu probleme psihologice precum tulburarea obsesiv compulsiva, anxietatea generalizata, anxietatea sociala,depresia, furia excesiva, tulburari de schema corporala si anorexie. (Martin M. Antony & Richard P. Swinson, 2009)

 

Desi in unele cazuri standardele inalte ajuta, cand sunt excesive si nerealiste, acestea devin problematice. Ca sa afli cat de nerealist este un astfel de standard iata cateva intrebari pe care le poti pune:

-    poate acest lucru sa fie realizat sau nu?

-    cat de folositor este sa am asemenea asteptari?

-    care sunt costurile si beneficiile de a avea un astfel de standard?

-    ma ajuta sau nu?

-    sunt capabil sa-mi adaptez standardele si sa-mi schimb opiniile cand este nevoie?

 

Toate aceste intrebari iti pot veni in ajutor atunci cand ai dubii in privinta asteptarilor pe care le ai fata de tine sau de ceilalti. Daca incepi sa te pierzi in argumentari fara sfarsit, ceva nu este bine… scutul e mare si mintea ta cauta justificari. Opreste-te si intreaba-te: de ce anume ma apara perfectionismul? Ce ascunde de fapt perfectionismul meu?

Perfectionismul are multe fatete si se poate manifesta in domenii diferite de viata. Iata cateva domenii in care standardele nerealiste pot crea probleme: performanta la munca sau scoala, curatenia, organizarea si planificarea lucrurilor, scrisul, vorbitul, aspectul fizic, sanatatea si igiena personala. El poate fi indreptat asupra propriei persoane dar si asupra celorlalti: partener, copii, colegi, prieteni.

Sa luam spre exemplu curatenia. Este bine sa ai standarde care sa te ajute sa te mentii sanatos si sa-ti faca usoara si confortabila desfasurarea activitatilor zilnice, dar cand acestea sunt atat de exagerate incat pur si simplu nu-ti mai ramane timp sa faci nimic altceva decat sa cureti, atunci e o problema.La fel se intampla si cu preocuparea pentru aspectul fizic. Unii oameni investesc foarte mult timp, bani si energie in felul in care arata; astfel unora le ia 2-3 ore ca sa se pregateasca pentru a merge la servici: probeaza o multime de haine, stau o ora in oglinda sa-si aranjeze parul sau sa se machieze si de multe ori ajung sa intarzie.

De multe ori se intampla sa nu vedem padurea de copac. Astfel ca pentru unii focalizarea pe detalii ii face sa piarda semnificatia procesului in sine. Adesea persoanele perfectioniste se focalizeaza excesiv pe rezultatele finale si mai putin pe proces in sine. Evalueaza nivelul de performanta dupa rezultat, indiferent ca unele etape din proces au fost bine realizate. Nivelul de responsabilizare este maxim, iar perfectionistul tinde sa preia toata responsabilitatea asupra sa, facand adesea atribuiri interne pentru tot ce i se intampla.. 

Perfectionistii sunt de obicei oameni chinuiti de indoieli. Chiar daca uneori par in control, siguri pe ei si ne enerveaza cu pretentiile sau ciudateniile lor, nu uitati ca aceasta poate fi o masca pentru propria vulnerabilitate: neincredere in sine, teama de a nu gresi, nevoia de control sau responsabilizare excesiva.

Persoanele perfectioniste au o teama mare de greseli. Ele incearca sa faca fata acesteia prin diferite metode: verificari, confirmari, cautarea excesiva de feedback de la ceilalti sau evitari. O metoda buna de a face fata perfectionismului este de a invata sa faci greseli. Suna simplu, dar putini stiu sa o faca. Astfel, trebuie sa inveti sa accepti ca esti o fiinta umana imperfecta, vulnerabila, care greseste, dar cu toate astea ramane demna de respect, intelegere si dragoste.

Modalitatea in care raspunzi acestei vulnerabilitati percepute face diferenta. Poti sa te comporti ca si cand ar trebui sa acoperi ceva rusinos sau poti sa o consideri un semn al unicitatii tale ca persoana. Totul vine de la capacitatea de acceptare a propriei persoane. Cand reusesti sa faci asta, ceva frumos se intampla cu tine: devii autentic! Nu mai ai nevoie de ceilalti sa-ti fie oglinda! Nu mai simti nevoia sa joci un rol, sa pari cumva, incepi sa te simti bine in pielea ta!

 

Surse:

David Burns – Feeling Good: A New Mood Therapy, 2008

Martin M. Antony & Richard P. Swinson – When Perfect Isn’t Good Enough, 2009

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cabinet-individual-de-psihologie-carmen-ilea/perfectionismul-si-standardele-nerealiste