Carp anunţă lansarea programului regional de consultanţă juridică pentru IMM-uri

Iasi - 14 august 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Carp, unul dintre cele mai importante cabinete de avocatură din Iaşi şi din Moldova anunţă lansarea programului regional de consultanţă juridică pentru IMM-uri.

Programul de consultanţă juridică se adresează tuturor întreprinderilor mici şi mijlocii din Iaşi şi din zona Moldovei care au conştientizat faptul că, odată cu aderea României la Uniunea Europeană, este necesară o protecţie cât mai eficientă a afacerilor din punct de vedere juridic.

„Prin lansarea acestui program, dorim să venim în întâmpinarea cererii tot mai mari de externalizare a serviciilor juridice, IMM-urile locale şi regionale conştientizând din ce în ce mai mult avantajele majore ale unei astfel de colaborări. Obiectivul nostru primordial este acela de a înţelege cât mai bine obiectivele de afaceri ale clienţilor noştri pentru a-i ajuta să interpreteze legea, să înţeleagă ce se întâmplă şi pentru a fi complet informaţi atunci când iau decizii. Implicarea noastră reprezintă, în acest caz, o extensie a managementului intern şi adaugă valoare afacerilor clientului”, subliniază Dragoş Panainte, coordonatorul departamentului de consultanţă.

„Piaţa locală şi regională este într-o continuă dezvoltare şi sunt mulţi clienţi care apreciază experienţa şi valoarea muncii noastre. Considerăm că prin lansarea programului nostru, acesta va răspunde eficient acestei cereri contribuind astfel şi la „însănătoşirea” circuitului comercial şi al economiei în general, mai ales într-o ţară ca România, unde stabilitatea legislativă, disciplina contractuală şi în general conduita în afaceri lasă de dorit”, a arătat Cerasela Carp, avocatul coordonator al cabinetului.

Despre Cabinetul de avocatura Cerasela Carp

Carp (www.carp.ro) a luat fiinţă în 2003 fiind primul cabinet de avocatură din Iaşi şi din Moldova care s-a specializat pe oferirea consultanţă legală pentru afaceri pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Dragoş Panainte
Senior Consultant
Tel/Fax: +40 (332) 108 536
E-mail: office@carp.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/cabinetul-de-avocatura-cerasela-carp/carp-anunta-lansarea-programului-regional-de-consultanta-juridica-pentru-imm-uri