Interes pentru construirea unui nod hidrotehnic la Turnu Magurele-Nicopole

BUCURESTI - 27 aprilie 2007

Comunicat tip General in Afaceri

Fisiere atasate:

25557-turnu-magurele.jpg

In organizarea Consiliului Judetean Teleorman si a Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB), in ziua de 26 aprilie, la sediul Primariei din Turnu Magurele a avut loc o intrunire a reprezentantilor comunitatii de afaceri, inclusiv ai unor societati comerciale de profil, ai autoritatilor locale romane si bulgare interesate in construirea unui nod hidrotehnic in zona Turnu Magurele-Nicopole.

Dipl. ec. Stefan D. Popa, presedinte director general al CCIB, a subliniat, intre altele, ca „faptul ca Romania si Bulgaria sunt state membre UE si ca Dunarea este un fluviu interior al Uniunii Europene da proiectului nostru o importanta sporita. Faptul ca am reusit sa ne intalnim si sa constituim un Grup de Initiativa care sa propuna Guvernelor Romaniei si Bulgariei masuri pentru demararea proiectului este in sine deosebit de important. Vreau sa subliniez ca acest nod hidrotehnic, care sa includa o hidrocentrala de 600 MW, un pod si doua ecluze care sa faca posibila navigatia pe Dunare in tot cursul anului, indiferent de conditiile climatice, precum si construirea unui sistem de irigatii si protectie impotriva inundatiilor reprezinta o investitie mare, dar perfect fezabila, in forma unui parteneriat public-privat. Bani sunt pe piata, asa cum ne-au subliniat si firme si grupuri industriale mari din Franta, Italia, Turcia si nu numai, ce si-au declarat interesul de a participa la acest proiect.“

Organizatii internationale importante, cum este Consiliul Consultativ de Afaceri pentru Europa de Sud-Est (BAC), sustin acest proiect de importanta europeana. Presedintele onorific al BAC, Nikos Efthymiadis, ne-a transmis: „Doresc sa felicit CCIB si partenerii romani si bulgari pentru eforturile de a sustine si dezvolta cooperarea in vederea imbunatatirii infrastructurii, navigatiei si potentialului energetic al Dunarii. In acelasi timp, aceasta initiativa constituie un exemplu de cooperare bilaterala menita sa identifice solutii pentru probleme regionale. Ca atare, initiativa dvs. este bine primita de catre comunitatea de afaceri si va incurajam sa va continuati eforturile“.

Miza construirii nodului hidrotehnic a fost sintetic exprimata de presedintele Consiliului Judetean Teleorman, Nicolae Dragnea, care a insistat asupra faptului ca noua hidrocentrala ar asigura o sursa de energie curata, in timp ce planurile bulgaresti de construire a unei centrale nucleare creeaza o stare de neliniste in randurile populatiei, cu atat mai pronuntata cu cat tocmai se implinesc 21 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobal.

Presedintele Consiliului Judetean Teleorman, Nicolae Dragnea, ca si primarii municipiilor Turnu Magurele (Nicolae Mocanu) si Nicopole (Ljuben Lakov) si-au exprimat convingerea ca guvernele celor doua tari pot fi convinse ca proiectul este necesar si benefic zonei respective si, ca atare, merita sa fie promovat la Bruxelles.

Marin Niculce, presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Teleorman, a revenit convingator asupra importantei regionale a viitorului nod hidroenergetic, amintind ca atunci cand a fost construit podul Giurgiu-Ruse, s-a dezvoltat intreaga zona, nu numai cele doua orase, dat fiind ca, din cele mai vechi timpuri, imbunatatirea cailor de comunicatii duce la inflorirea economiei.

Vicepresedintele Camerei de Comert si Industrie din Sofia, Krasimir Dachev, a aratat in final ca, impreuna cu Stefan D. Popa, va sustine in cadrul Comitetului Consultativ de Afaceri initiativa construirii unui nod hidrotehnic la Turnu Magurele-Nicopole, dar ca trebuie depasita rapid etapa in care toata lumea este de acord ca proiectul este necesar, dar nimeni nu face nimic.

Pentru a imprima o nota pragmatica, singura capabila sa duca la rezultate concrete si palpabile, Stefan D. Popa a promis ca secretariatul, asigurat de CCIB, va trimite un „aide memoire“ tuturor participantilor, astfel incat, in maximum trei saptamani, sa existe un punct de vedere unitar care sa poata fi transmis Guvernelor celor doua tari si membrilor BAC, cu ocazia urmatoarei sedinte ordinare ce va avea loc la Belgrad, la 11-12 iunie 2007.

Departamentul de Presa al CCIB

Despre Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti

Camera de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti
Bd. Octavian Goga, nr. 2, Sector 3, 030982, Bucuresti - Romania
Telefon: 319.00.79; Fax: 319.26.95
www.ccib.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/camera-de-comert-si-industrie-a-municipiului-bucuresti1/interes-pentru-construirea-unui-nod-hidrotehnic-la-turnu-magurele-nicopole