Oltenia Tour - FESTIVAL DE MUZICA SI DANS CLASIC INDIAN

Craiova - 12 mai 2010

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Centrul Cultural Indian Tansen organizeaza OLTENIA TOUR , festival de muzica si dans clasic indian - cu interpretarea formatiei TURYA CLASSICAL

Oltenia Tour - FESTIVAL DE MUZICA SI DANS CLASIC INDIAN


Muzica Clasica Indiana este una dintre cele mai rafinate arte apartinand patrimoniului universal. Isi afla originile in perioada vedica pastrandu-si pana astazi caracterul sacru.
Dhrupad isi revendica distinctia de a fi unul dintre cele mai vechi stiluri ale Muzicii Clasice Indiene care mai poate fi auzit inca si astazi. Compozitia contine doua parti importante, introducerea, alapul, si partea fixa a compozitiei, bandishul, care urmeaza.
Turya Classical – promotor autentic al muzicii clasice indiene in Romania – reprezinta o imbinare fericita intre Est si Vest, o fuziune interculturala ce urmareste promovarea muzicii clasice veritabile la instrumente cu corzi, sonoritatile indiene si instrumentele specifice: sitar, tabla, tanpura, swarmandal, creand o nota distincta, unica, in peisajul muzicii autohtone. Turya Classical a luat fiinta la New Delhi, India, ca un duo avandu-i ca protagonisti pe Anne Marie Ene – violonist in Orchestra de Camera Radio si pe Victor Marius Beliciu, interpret al instrumentului sitar. Cei doi artisti, rezidenti in India pentru un numar important de ani, au sustinut numeroase concerte in temple, sali de concerte, la postul national TV Doordarshan si All India Radio, fiind apreciati de criticii muzicologi indieni.
Turya Classical interpreteaza in principal piese din repertoriul clasic indian, dar si melodii devotionale (bhajanuri si qawwali).

Componenta grupului :

Victor Marius Beliciu
A inceput studiul muzicii clasice indiene la Budapesta, 1999-2002, la instrumentul sitar, alaturi de renumitul profesor Ondras Kozma si l-a continuat in India, gratie unei burse oferite in 2003 de Guvernul Indian, bursa extinsa apoi pentru rezultate de excelenta pana in anul 2007. Este un exponent al scolii Senia Gharana, discipol al maestrului de faima internationala Padmabushan Pandit Debu Chaudhuri. Este licentiat al Facultatii de Automatica si Calculatoare, Politehnica Bucuresti 1997-2002, specializarea Inteligenta Artificiala si absolvent al Academiei de Muzica U.M.A.K New Delhi, sectia muzica clasica vocal si sitar, 2003 - 2008. In 2005, creeaza Sistemul Periodic al muzicii clasice indiene care, impreuna cu formulele matematice aferente, aduce o contributie importanta la constructia frazelor muzicale complexe si la evolutia muzicii clasice indiene. Este membru fondator al Centrului Cultural Indian TANSEN.

Anne Marie Ene
Anne-Marie Ene este licentiata a Facultăţii de Interpretare Muzicala, specialitatea vioara, din cadrul Universitarii Naţionale de Muzica din Bucureşti (1995), a Trinity College London şi a Gandharva Mahavidyalaya din New Delhi. In 1990 doamna Shri Mataji Nirmala Devi, maestru spiritual recunoscut in intreaga lume si fina cunoscatoare a muzicii indiene, i-a recomandat sa invete muzica indiana clasica.
Anne Marie a studiat muzica indiană cu prof. Joy Shrivastavji, violonist al All India Radio (1996-1998) si dr Swarna Khuntia. A fost invitata ca si concert-maestru la Delhi Symphony Orchestra (2002-2003), si a predat vioara si pianul la British School din New Delhi .
In prezent, este artist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio şi al Orchestrei Filarmonicii Muntenia din Târgovişte .


Reena Singh
Este exponenta a dansului Classic Indian Bharatanatyam apartinand stilului Kalakshetra si absolventa a cursurilor universitare de Comert in cadrul universitatii nationale Delhi University. A inceput studiul dansului clasic indian bharatanatyam in 2001 la institutul Gandharva Mahavidyalaya din New Delhi unde a continuat pregatirea pana in anul 2008, sub indrumarea directa a maestrului Kapil Sharma. Preda arta dansului sacru din 2006 atat in institul Kalakritih din Delhi cat si privat ...

Avadhut
Avadhut este percutionistul formatiei interpretand complicatele ritmuri indiene .
A inceput studiul instrumentului indian tabla in New Delhi cu maestrul Kamal Kant. In prezent studiaza in Bucuresti vioara , pianul si continua studiile muzicale in New Delhi la instrumentul indian de percutie .

Costi Baia
Fascinat de sunetul tanpurei, studiaza tehnica de interpretare in 2006 New Delhi, India unde are oportunitatea sa participe la concertele organizat de SAM.


Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/centrul-cultural-indian-tansen-pentru-europa/oltenia-tour-festival-de-muzica-si-dans-clasic-indian