Serile de artă medievală din Cetatea de Scaun a Moldovei

Radauti - 20 noiembrie 2009

Comunicat tip General in Educatie / Cultura

Centrul Cultural PETRE ŢUŢEA Bucovina organizează sub această titulatură începând cu anul 2005 evenimente de artă medievală în trei locaţii din Bucovina (Mănăstirea Zamca, Mănăstirea Bogdana, Mănăstirea Suceviţa).

Serile de artă medievală din Cetatea de Scaun a Moldovei

Ne face o deosebită plăcere, continuând seria evenimentelor de artă medievală inițiate la Suceava în 2005, să vă invităm la Serile de artă medievală din Cetatea de Scaun a Moldovei ce vom organiza la Mănăstirea Armenească Fortificată ZAMCA în perioada 20-21 noiembrie a.c.
Manifestarea, organizată sub patronajul Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Național și găzduită de unica fortificaţie medievală armenească păstrată și restaurată din România, este deschisă atât vechilor bresle meşteşugăreşti şi artiştilor amatori, cât şi publicului larg căruia îi sunt propuse: concerte de muzică medievală, spectacole de teatru, scenete şi animaţie pentru copii, Commedia dell’arte, teatru de păpuşi, ateliere de confecţionare de păpuşi tradiţionale şi panarame, dansuri tradiţionale, prezentări de activităţi lucrative specifice perioadei medievale (meşteşugari, negustori, agricultori, etc.), expoziţii specifice, conferinţe publice pe teme de istorie şi literatură veche, ateliere de oralitură, proiecţii de imagini de epocă, expoziţie de caricatură realizată în zilele şi despre participanţii la manifestare, animaţie de stradă şi multe, multe alte surprize (străjeri la porţile fortăreței, salvarea domniţei din turn, baba-oarba între domnitor şi domniţe, ursitoare, sânziene, vânzători de leacuri miraculoase, patrule ale gărzilor fortăreței, munteni cu ciobăneşti româneşti, muschetari cu şi fără muschete, cavaleri luptându-se cu spadele sau ademenind domniţe, boieri, dregători, răzeşi, menestreli, trubaduri, lăutari, jongleuri, căldărari, lingurari, hoţi mărunţi şi tălhari jefuind personajele medievale şi ... nu numai).
Proiectul este conceput spre a iniţia programe de colaborare în plan artistic, care să conducă la participări ale elevilor suceveni la evenimente de artă medievală din România în 2010.
Pentru al treilea an consecutiv, o acţiune de educaţie eco-silvică şi plantare de arbori pe marginea drumului de acces spre mănăstirea Zamca se va desfăşura pe perioada evenimentelor, în scopul stopării și prevenirii alunecărilor de teren ce amenința complexul medieval Zamca.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Bisericii Armene din România și Direcţia Silvică Suceava care va deplasa în zonă cai şi căruţe (trăsuri) ce vor facilita accesul în zonă pentru suceveni şi pelerini sau pot oferi plăcerea unei plimbari călare pe domeniul mănăstirii Zamca .

Despre Centrul Cultural PETRE TUTEA

Serile de artă medievală din Cetatea de Scaun a Moldovei
sub patronajul
Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Național
în parteneriat cu
Arhiepiscopia Bisericii Armene din România
Direcţia Silvică Suceava

Mănăstirea Armenească Fortificată ZAMCA
20 și 21 din Brumar, A.M.D. 2009
Program


11.00 - 17.00 expoziţie (cu vânzare) a meşteşugarilor la Târgul Breslelor (ceramică, lemn, metal, sticlă, piele, textile, instrumente populare)
Cortul Ordinului Muşatinilor - educaţie eco-silvică şi plantări de arbori pe platoul mănăstirii
11.00 - 11.30 teatru de păpuşi tradiţionale - Compania LUMIOLAR
11.45 concurs de basme cu premii constând în cărţi de colorat şi cărţi de poveşti
12.00 - 14.00 atelier confecţionare păpuşi tradiţionale - Compania LUMIOLAR, Starmod
12.00 - 14.00 Şcoală medievală de echitaţie - Ordinul Muşatinilor, Herghelia Rădăuți
14.00 - 15.00 Şcoală medievală de gastronomie - Ordinul Muşatinilor, SUPERSTAR, KOTANY ROMANIA, SULTAN.
14.00 - 15.00 conferinţe pe teme istorice şi pe tema amenajărilor peisagistice în siturile medievale
15.00 - 15.30 Şcoală de tir cu arc englezesc - Arcașii de la Sucevița, MOBAR
15.00 - 15.30 Şcoală de dans medieval - Ordinul Basarabilor
15.00 - 16.30 Teatru radiofonic – SRR şi Ordinul Muşatinilor
15.30 - 16.30 Şcoală de scrimă medievală - Ordinul Muşatinilor
16.30 - 17.00 Atelier de teatru - Comedia dell’arte (Ordinul Muşatinilor)
16.30 - 17.00 proiecţii multimedia pe teme istorice şi etnologice (Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Național, Mioritics)

Mirel REMESCU
0745 / 040 - 737, 0728 / 123 – 683
info@Radio-Dinamic.info

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/centrul-cultural-petre-tutea/serile-de-arta-medievala-din-cetatea-de-scaun-a-moldovei4