Cu ocazia Zilei Internaţionale a Dreptului de a Şti, CRJ şi IPP solicită Guvernului şi clasei politice din România să corecteze deficienţele privind liberul acces la informaţiile publice şi participarea c

BUCURESTI - 28 septembrie 2005

Comunicat tip General in ONG

Bucureşti, 28 Septembrie 2005 ■ Cu prilejul Zilei Internaţionale a Dreptului de a Şti (iniţiativă a reţelei internaţionale de activişti în domeniul libertăţii de informare, celebrată astăzi în România pentru a treia oară), Centrul de Resurse Juridice (CRJ) şi Institutul pentru Politici Publice (IPP) atrag atenţia asupra problemelor pe care organizaţiile neguvernamentale şi cetăţenii încă le au în România, în ceea ce priveşte accesarea de informaţii publice. Managementul informaţiilor publice, în special a celor de amploare şi privind teme ce ţin de corupţie, politică şi administrare a banilor publici, atât la nivelul instituţiilor/ autorităţilor publice locale cât şi centrale, rămâne deficitar.

Centrul de Resurse Juridice şi Institutul pentru Politici Publice atrag atenţia Guvernului, autorităţilor administraţiei publice locale şi partidelor politice asupra unor aspecte care îngreunează şi uneori împiedică accesul la informaţii în România:
-Perpetuarea practicii îngrădirii accesului la informaţii publice conţinute în contractele pe bani publici. Cu asistenţa CRJ, IPP a acţionat în instanţă Guvernul României pentru a obţine accesul la întreg contractul semnat de statul român cu firma Bechtel. Guvernul refuză în continuare să ne pună la dispoziţie contractul semnat pe bani publici. Practica anumitor contracte cu clauze de confidenţialitate este larg răspândită şi tot mai multe autorităţi se folosesc de ea, întrucât nu există nici o reacţie fermă care să o descurajeze.
-Atitudinea în ceea ce priveşte transmiterea informaţiilor, referindu-ne aici la eschivarea şi chiar obstrucţionarea accesului la informaţii publice de către unii funcţionari, din instituţii etalon pentru democraţia din România, cum ar fi Camera Deputaţilor unde IPP, cu asistenţa CRJ, a trebuit să se adreseze justiţiei pentru a putea cunoaşte care sunt cheltuielile din bugetul de stat pentru parlamentari.
-Anunţatele măsuri privind transparenţa bugetelor de publicitate din banii publici întârzie să îşi producă efectele. Asistăm în continuare la campanii publice din fonduri de la Bugetul de Stat despre care nu ştim minimum de informaţii necesare.
-Menţinerea unor practici nedemocratice cum ar fi: votul cvasi-secret al parlamentarilor (motiv pentru care Institutul pentru Politici Publice cere VOT NOMINAL în Parlament pentru ca cetăţenii să poată cunoaşte cum votează parlamentarii legile).
-Practica luării unor decizii şi a adoptării unor acte normative (hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă) fără consultare publică prealabilă.
-Proasta reglementare a informaţiilor clasificate, care restrânge în mod excesiv şi nejustificat accesul la informaţii.

Dreptul la informare constituie unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţeanului, garantat în orice stat de drept. Oricărui cetăţean trebuie să îi fie puse la dispoziţie pârghiile necesare pentru a cere şi obţine informaţii corecte şi actuale despre evenimentele care îi influenţează viaţa. Restricţionarea oricărui drept fundamental poate fi permisă numai prin lege şi numai în cazuri excepţionale, temeinic justificate. Nerespectarea principiilor fundamentale ale unui stat de drept, concretizate în asigurarea dreptului de a şti al cetăţenilor, crează o prăpastie între stat şi cetăţeni, lipsa de colaborare diminuând şansele dezvoltării unui stat democratic.

Din toate aceste considerente, CRJ şi IPP solicită Guvernului să dea dovadă de o reală bună practică în aplicarea reglementărilor privind liberul acces la informaţii publice şi să ia în considerare faptul că declaraţiile de intenţii făcute încă din primele luni de guvernare trebuie să producă efecte pentru a dovedi voinţă politică şi capacitatea de a gestiona guvernarea, inclusiv din perspectiva deschiderii acesteia către cetăţean.


Pentru relaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi:

Pentru Centrul de Resurse Juridice (CRJ) pe Georgiana Iorgulescu, Directoare Executivă, tel: 212 06 90, 0722 505 181, e-mail: giorgulescu@crj.ro
Pentru Institutul pentru Politici Publice (IPP) pe Violeta Bau, Directoare, tel: 314 15 42, 0723 257 640, e-mail: violeta@ipp.ro


Despre Centrul de Resurse Juridice

28 Septembrie - Ziua Internationala a Dreptului de a Sti
Manuela Weber
PR Manager

Center for Legal Resources
19, Arcului Str.,
021034, Bucharest
Tel.:+40 21 2120520
Fax:+40 21 212 05 19
Mobil:+40 723 152 543
E-mail: mweber@crj.ro



mweber@crj.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/centrul-de-resurse-juridice/cu-ocazia-zilei-internationale-a-dreptului-de-a-sti-crj-si-ipp-solicita-guvernului-si-clasei-politice-din-romania-sa-corecteze-deficientele-privind-liberul-acces-la-informatiile-publice-si-participarea-c