Lansarea proiectului CEDEFOP -

Locul desfasurarii: Bratislava, Slovacia

Organizator: Institutul de Turism

Lansarea proiectului CEDEFOP -

COMUNICAT DE PRESĂ

BRATISLAVA, 25/2/2008

CEDEFOP
Studiu cu privire la modalităţi de abordare a calităţii prin training în firmele mici şi mijlocii

România este unul dintre noile state membre, participante la studiul CEDEFOP "Modalităţi de aplicare a calităţii în întreprinderile mici şi mijlocii care activează în industria alimentară, comerţ şi turism – în cazul câtorva noi state membre (Slovacia, Cehia, România şi Bulgaria)".
Întâlnirea de lansare a proiectului a avut loc în zilele de 11 şi 12 februarie la sediul contractorului proiectului, Institutul de Turism Str. Odborárske nr. 3 din Bratislava, Slovacia. Studiul se desfăşoară în cadrul unui parteneriat condus de Institutul de Turism din Slovacia, cu participarea Universităţii de Studii Economice Naţionale şi Mondiale din Bulgaria, Grupul Euro Service din Republica Cehă şi Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Prin acest studiu, CEDEFOP caută să dezvolte o analiză comparativă privind modalităţile de abordare ale calităţii (QAs) prin training, urmărite în IMM-urile (cu peste 50 de angajaţi) din cele 4 noi state membre, în domeniul industriei alimentare, comerţ şi turism, unde firmele mici sunt în mod deosebit prezente.
Scopul studiului este generarea unei mai bune strategii în cadrul IMM-urilor, în ceea ce priveşte problemele pentru dezvoltarea resurselor umane în cele 4 noi state membre şi în cele trei sectoare amintite mai sus, pentru a permite astfel firmelor să-şi îmbunătăţească competitivitatea şi să facă faţă la intensificarea competiţiei şi globalizării economiei, cât şi recomandarea acţiunilor bazate pe previziuni de training calitativ şi perfecţionarea activităţilor potrivite particularităţilor şi cerinţelor fiecărui sector. Studiul se va baza pe o largă cercetare a specificului sectoarelor, incluzând interviuri cu patronii de IMM-uri, furnizorii de training, asociaţii sectoriale şi Agenţii Guvernamentale, pentru înţelegerea mai bună a situaţiei existente şi a nevoilor pentru îmbunătăţirea programelor de formare.
Rezultatul final al proiectului se va concretiza într-un raport de sinteză care va evidenţia descoperirile studiului. Raportul va fi întocmit şi prezentat la CEDEFOP în octombrie 2008, o dată cu finalizarea proiectului. Diseminarea largă a raportului va fi asigurată prin intermediul workshop-urilor organizate la nivel naţional. Acest raport va contribui la analiza pe mai departe a modalităţilor de abordare a calităţii prin training, reprezentând continuarea studiului anterior efectuat pentru Grecia, Germania şi Irlanda.

Nota editorului:

CEDEFOP este Agenţia Europeană pentru promovarea dezvoltării educaţiei vocaţionale şi training (VET), în Uniunea Europeană. Activitatea Agenţiei constă în promovarea învăţării pe tot parcursul vieţi, a educaţiei şi pregătirii vocaţionale în Uniunea Europeană lărgită, prin furnizarea de informaţii şi analiză a educaţiei vocaţionale şi a sistemelor de pregătire, politici, cercetare şi aplicarea practicilor de training.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi coordonatorul proiectului, Carmen Marinescu, manager de proiect în cadrul CNIPMMR – Departament Proiecte, telefon 021 312 68 93, e-mail: carmen_marinescu@smeprojects.ro


CNIPMMR, Piata Valter Maracineanu, et.1, nr.1-3, sector1, Bucuresti, tel. 312 68 93, fax 312 91 98

Despre CNIPMMR

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) este o confederaţie patronală reprezentativă la nivel naţional pentru IMM-uri, non-guvernamentală, apolitică şi non profit. CNIPMMR participă la toate structurile de dialog social tripartit la nivel naţional şi local, precum şi la negocierea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional şi desfăşoară activităţi deosebit de importante pentru susţinerea intereselor IMM-urilor, fiind recunoscută ca organizaţie de utilitate publică.
La nivel internaţional, CNIPMMR este membru în Uniunea Europeană a Artizanatului şi a IMM-urilor (UEAPME), în Asociaţia Mondială pentru IMM-uri (WASME), în Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc, în Consiliul European pentru Întreprinderi Mici (ECSB) şi participă la dialogul social european (având un reprezentant în cadrul Comitetului Economic şi Social European), precum şi la activitatea Grupului de experti FP7 şi în cadrul Enterprise Policy Group - Business Chamber.

Participare: Intrare libera