Cei zece atractori ai reusitei si formarea in NLP

BUCURESTI - 12 martie 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Studierea sistemelor complexe, cum ar fi psihicul uman sau relaţiile din cadrul unei echipe, a fost multă vreme îngreunată de tendinţa de a le aplica logica deterministă, liniară, tipică fizicii clasice. Dar în asemenea sisteme acţionează simultan forţe de naturi, intensităţi şi orientări foarte diferite, ce pot fi identificate doar pe baza efectelor pe care le produc. Complexitatea lor este ascunsă sub denumiri precum inconştientul freudian sau cultura organizaţională. Noile modele le redefinesc drept atractori - opţiuni preferate spre care converg traiectorii diferite. Iar cei zece atractori ai succesului sunt cu toţii prezenţi în cadrul formării de Practitioner NLP organizată de Competent Consulting - liderul formărilor NLP de clasă business. Pe 28 martie 2008, vă puteţi direcţiona viaţa pentru a vă întâlni cu abundenţa materială, plăcerea relaţională, recunoaşterea valorii personale şi împlinirea celor mai profunde aspiraţii.

Cei zece atractori ai reusitei si formarea in NLP

V-aţi întrebat vreodată de ce toate pietrele ce se desprind din stânca munţilor ajung în cele din urmă să formeze albia râului din câmpie, având o formă aproximativ identică şi dimensiuni foarte apropiate? Dacă am încerca să descriem procesul prin care pietrele se fasonează reciproc, în conformitate cu legile dinamicii din fizica clasică, ar trebui să presupunem că toate pietrele:
• sunt perfect omogene,
• au compoziţie absolut identică,
• ciocnirile se produc exclusiv din direcţia şi cu intensitatea adecvată.
Fiecare condiţie este, în mod evident, nerealistă chiar şi pentru pietre - cu atât mai mult pentru motivaţiile noastre sau interacţiunile dintre mai multe persoane.
De aceea, este mai util să presupunem că există:
• o formă,
• o dimensiune şi
• o poziţie ideală,
spre care tind majoritatea pietrelor din albia râului, fără a ne mai interesa de procesul propriu-zis prin care fiecare piatră este „atrasă” spre acest set de caracteristici fizice. Dacă ar avea posibilitatea de alegere, fiecare piatră n-ar trebui decât să decidă:
• dacă se desprinde din stâncă sau nu,
• când anume o face, respectiv
• dacă se lasă în voia torentului din dreapta sau a celui din stânga.
Ulterior, ansamblul de interacţiuni complexe cu apa şi celelalte pietre îi asigură obţinerea formei, mărimii şi poziţiei foarte apropiate de ideal. Piatra este atrasă spre acele caracteristici care sunt cele mai utile sistemului din care face parte.
Vă sună cunoscut? Un adolescent nu trebuie să decidă decât:
• dacă vrea să meargă la liceu sau la o şcoală vocaţională,
• profilul (realist, umanist, de informatică, de alimentaţie publică sau construcţii),
• dacă preferă liceul de lângă casă sau pe cel din centru.
Ulterior, ansamblul de interacţiuni complexe cu şcoala, profesorii şi colegii îi asigură obţinerea cunoştinţelor, abilităţilor şi poziţiei sociale foarte apropiate de ideal. Procesul se repetă în alegerea profesiei, a slujbei, a persoanei iubite, a hobbyului etc. După luarea unei decizii în oricare dintre aceste domenii, suntem atraşi spre acele caracteristici care sunt cele mai utile sistemului din care facem parte.
Problema se complică puţin pentru adulţi, deoarece ne asumăm simultan mai multe roluri, fiind astfel fasonaţi de vâltori diferite. Soţul ideal nu este automat şi angajatul, tatăl sau prietenul ideal. Elemente pe care forţele unui curent încearcă să ni le elimine sunt valorizate de forţele altui curent. Şi de aici apar dezorientarea, nemulţumirea, nepăsarea, senzaţia de jucărie în voia sorţii.
Există însă un număr de caracteristici, de atractori, ce s-au dovedit a fi comune majorităţii direcţiilor spre care se îndreaptă evoluţia adulţilor. Luarea deciziei de a ne îndrepta spre aceşti atractori are ca efect optimizarea parcursului prin:
• reducerea numărului de conflicte, interioare şi exterioare,
• accelerarea procesului de evoluţie,
• reducerea suferinţelor şi a eforturilor,
• creşterea frecvenţei cu care se ivesc oportunităţile de atingere a obiectivelor,
• sporirea nivelului de control asupra circumstanţelor şi traiectoriei propriei vieţi.

Aceşti atractori sunt:

1. Competenţa - acumularea acelor cunoştinţe, experienţe şi abilităţi care vă susţin în atingerea obiectivelor, atât pe plan profesional, cât şi personal. Aceasta se constituie într-un feeedback pozitiv, ce ne accelerează foarte mult evoluţia şi recunoaşterea valorii personale.

2. Atitudinea optimistă - care vă face să fiţi o companie plăcută şi să transformaţi eşecurile în învăţare.

3. Ancorarea în prezent, prin care se asigură valorificarea tuturor oportunităţilor şi evitarea blocajelor, conflictelor sau amânărilor exterioare.

4. Eliberarea de trecut - atât de amintirile neplăcute, cât şi de emoţiile de genul furiei, resentimentelor, geloziei, lipsei de încredere. Dacă sunt păstrate, toate acestea se transformă în factori de blocare a evoluţiei şi schimbării, tinzând să atragă în viaţa noastră iarăşi şi iarăşi acelaşi tip de experienţe şi rezultate.

5. Schimbarea convingerilor limitatoare care, pentru a-şi confirma validitatea şi a se stabiliza în noi, tind să se transforme în profeţii auto-împlinite. De exemplu, dacă credem că „banii câştigaţi uşor se şi pierd uşor” vom constata că deşi în privinţa banilor de salariu reuşim să-i gestionăm foarte bine, cei primiţi ca bonus vor fi cheltuiţi rapid, pe prostii inutile. Înlocuirea cu convingerea că „merit fiecare leu din banii pe care îi am” produce o schimbare majoră a modului în care îi valorificăm.

6. Intenţia, ce stabileşte atitudinea cu care abordăm un anumit obiectiv şi aşteptarea pe care o avem în legătură cu atingerea lui. În latină, intendo înseamnă „întindere înainte”, crearea unei punţi între prezent şi viitor, între starea actuală şi cea dorită. Stabilirea intenţiei reduce semnificativ posibilitatea altor atractori de a ne abate din drum.

7. Ancorarea în valorile proprii, ce sunt factorii care creează coerenţa sistemului nostru. Valorile sunt atractori foarte puternici, ce se activează ori de câte ori există posibilitatea de a le trăi. Neancorarea în valori ne sporeşte conflictele interioare şi reduce încrederea şi aprecierea celor din jur faţă de noi. Cunoaşterea lor, însă, ne dă foarte multă armonie interioară şi ne face atractivi pentru cei care au valori similare.

8. Respectul şi toleranţa faţă de ceilalţi - atitudine ce reduce semnificativ tendinţa celorlalţi de a ne invidia, bloca, devia, întârzia etc.

9. Stabilirea de obiective în acord cu viziunea despre propria viaţă şi cu valorile personale şi orientarea acţiunilor spre atingerea lor. Prin reprogramarea sistemului de raportare la realitate, obiectivele corect formulate sunt şi ele profeţii autoîmplinibile, ce ne direcţionează viaţa şi accelerează obţinerea lucrurilor, relaţiilor şi situaţiilor dorite.

10. Pasiunea - ce ne confirmă faptul că viaţa pe care o ducem este în acord cu noi înşine. În caz contrar, munca sau interacţiunile cu ceilalţi ne produc nu doar o imensă oboseală, ci şi suferinţa că ne lipseşte ceva important. Dacă sunt realizate cu pasiune, acţiunile pe care le întreprindem ne umplu de plăcere şi satisfacţie. indiferent de rezultatele pe care le obţinem. Şi, culmea, rezultatele sunt mai bune, apar mai rapid şi satisfacţia pe care ne-o asigură este de mai lungă durată.

Cursul de Practitioner NLP organizat de Competent Consulting - liderul formărilor NLP de clasă business - a fost conceput în conformitate cu aceşti zece atractori. Cursul are 7 module de câte trei zile şi va debuta pe 28 martie 2008 la U Business Center Bucureşti. Este susţinut de Daniel Bichiş, primul român certificat ca trainer de către Richard Bandler şi Society of NLP în anul 2000. Absolvenţilor li se conferă triplă certificare internaţională, din partea Society of NLP - SUA, IANLP - Elveţia şi IN - Germania. Iar pasiunea cu care Daniel ajută participanţii să-şi clarifice intenţiile, să-şi stabilească obiectivele şi să se ancoreze în propriile valori, astfel încât să-şi dezvolte optimismul şi ancorarea în realitate, este depăşită doar de competenţa cu care îi ajută să se elibereze de trecut, de emoţiile şi credinţele limitatoare, într-o atmosferă plină de respect şi toleranţă.
Toate acestea fac cursul de Practitioner NLP un atractor puternic pentru toţi cei decişi să-şi schimbe viaţa şi să-şi accelereze evoluţia personală şi profesională.

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Profilul companiei
Competent Consulting oferă consultanţă şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.

Mariana Bichiş
manager,
Tel. (021)-688-7548, 0726-801-881, 0788-294-801
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/cei-zece-atractori-ai-reusitei-si-formarea-in-nlp