NLP de nivel inalt - acum si pentru romani

BUCURESTI - 8 mai 2008

Comunicat tip General in Afaceri

Mâine debutează la Amsterdam prima ediție a primei Conferințe Pan-Europene a institutelor membre ale Society of NLP, având ca principală atracție trainingul „Use your Brain for a Change” susținut de Richard Bandler și John LaValle. Datorită implicării active a Competent Consulting în organizartea și desfășurarea acestui eveniment, el este accesibil și unei delegații de români, ce au astfel ocazia să învețe cele mai noi tehnici NLP direct de la Richard, co-creatorul NLP.

NLP de nivel inalt - acum si pentru romani

Vineri, 9 mai 2008, de Ziua Europei, la hotelul Krasnopolski din Amsterdam se vor afla 376 participanți din 26 de țări, veniți să participe la un training excepțional oferit prin eforturile comune ale 17 institute de NLP, printre care și Competent Consulting. Richard Bandler, co-creatorul NLP, va prezenta în premieră mondială cele mai noi tehnici și concepte ale programării neuro-lingvistice (NLP), puse sub semnul accelerării dezvoltării personale.
De mai bine de 30 de ani, NLP s-a impus drept „cea mai eficientă tehnică de dezvoltare personală”, conform aprecierii lui Daniel Goleman. Tenicile sale permit creșterea nivelului de încredere în sine, îmbunătățirea majoră a calităților de comunicator, sporirea capacității de influențare a comportamentului celor din jur, crearea armoniei interioare și atingerea unui nivel de excelență în propria activitate.
John LaValle, co-trainerul lui Richard, este președintele Society of NLP, organismul mondial ce reunește peste 50.000 de practicieni NLP din întreaga lume (inclusiv circa 150 români). Certificatele emise de SNLP și semnate de Richard Bander și John LaValle reprezintă cea mai înaltă formă de atestare a competenței în practicarea NLP, deoarece sunt emise exclusiv celor ce au avut acces la traninguri experiențiale, menite să dezvolte abilități, și au învățat tehnicile de control lingvistic, comportamental și emoțional de ultimă generație, ce nu sunt încă descrise în cărți.
Delegația română este condusă de Daniel Bichiș, primul român certificat ca trainer de SNLP în anul 2000. El prezintă constant participanților la cursurile NLP organizate de Competent Consulting atât tehnicile tradiționale, cât și pe cele de ultimă generație, datorită cooperării strânse pe care o menține cu Society of NLP. Daniel se află acum la cel de-al doilea training la care este asistent al lui Richard Bandler, fiind singurul român ce are acestă onoare.
Vreme de patru zile, participanții la evenimentul „Use your Brain for a Change” vor experimenta tehnici și concepte cuprinse în viitoarea carte a lui Richard ce va apare la începutul lui 2009. Autocunoașterea și facilitarea schimbărilor interioare vor fi susținute de o atmosferă relaxată și de umorul ce caracterizează orice apariție publică a lui Richard. Sâmbătă seară vor fi invitați la un bal, având astfel ocazia să interacționeze direct cu Richard și John. Iar duminică seară Mariana și Daniel Bichiș, în calitate de conducători ai Competent Consulting, sunt invitați la un dineu oferit de SNLP. Cu acestă ocazie vor discuta într-un cerc restrâns direcțiile viitoare de dezvoltare a NLP la nivel mondial și european, făcând astfel auzit și punctul românesc de vedere și apărând interesele practicienilor NLP din România.
În felul acesta, Competent Consulting își respectă încă o dată promisiunea constantă făcută celor interesați de oferta sa: „succesul dumneavoastră este profesia noastră”. Pentru că alături de Richard Bandler și John LaValle, Daniel se va concentra pe facilitarea schimbării modului în care participanții români își construiesc viziunea despre lume și ei înșiși, eliberându-i de limitări și ajutându-i să-și realizeze cele mai importante vise și planuri.

Despre COMPETENT CONSULTING SRL

Profilul companiei
Competent Consulting oferă consultanţă şi training în domeniul dezvoltării personale şi organizaţionale, folosind cele mai noi descoperiri din NLP şi inteligenţa emoţională pentru a asigura clienţilor săi avantaje asupra competitorilor şi obţinerea de efecte economice notabile prin investiţii minime. Deviza Competent Consulting este „Succesul dumneavoastră este profesia noastră”.

Mariana Bichis
manager
tel. 0788294801, 0216887548
contact@competent.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/competent-consulting/nlp-de-nivel-inalt-acum-si-pentru-romani