Comunicate COMPLEXUL MUZEAL ARAD

COMPLEXUL MUZEAL ARAD

Compania COMPLEXUL MUZEAL ARAD a emis 13 comunicate de presa

  • Festivalul de muzica veche prin cetatile Aradului, editia a VII-a, 17-18 iulie 2010

    Festivalul de muzica veche prin cetatile Aradului, editia a VII-a, 17-18 iulie 2010

    Arad - 14 iulie 2010

    Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Filamonica de Stat Arad, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad şi a Centrului Cultural Judeţean Arad, organizează a VII-a ediţie a FESTIVALULUI DE MUZICĂ în oraşul Lipova, sâmbătă, 17 iulie, la castelul Mocioni din Bulci, la obiective istorice din Săvârşin, Troaş şi Juliţa, la Mănăstirea MariaRadna şi la cetatea Şoimoş, duminică, 18 iulie 2010.
        comunicatul de presa

  • Noaptea Muzeelor la Complexul Muzeal Arad, 15 mai 2010

    Noaptea Muzeelor la Complexul Muzeal Arad, 15 mai 2010

    Arad - 11 mai 2010

    Complexul Muzeal Arad sărbătoreşte şi în acest an Noaptea Muzeelor. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 mai 2010, când porţile muzeului vor fi deschise publicului până după miezul nopţii. În această noapte arădenii vor avea prilejul să descopere un altfel de muzeu, să călătorească în universul ştiinţei, dar şi în universul artei.    comunicatul de presa

  • 1000 de aradeni pasionati de viata reptilelor la Complexul Muzeal Arad

    1000 de aradeni pasionati de viata reptilelor la Complexul Muzeal Arad

    Arad - 13 ianuarie 2010

    Expoziţia Reptile Vii se bucură de un real succes în rândul arădenilor, pasionaţi de lumea dinozaurilor : la mai puţin de o lună de la deschidere, peste 1000 de vizitatori au trecut pragul muzeului, unde sunt expuse 60 de specii de reptile şi nevertebrate de pe diferite continente: Asia, Africa, Europa, Australia şi America !    comunicatul de presa

  • MINORITATILE DIN ROMANIA. Cercetari, proiecte, lansare de carte

    Arad - 24 noiembrie 2009

    Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj Napoca, organizează joi, 26 noiembrie 2009, ora 13.00, în Expoziţia de Istorie (Palatul Cultural, Piaţa G. Enescu 1, intrarea Istorie-Arheologie) evenimentul cultural dedicat minorităţilor naţionale din România. În cadrul evenimentului MINORITĂŢILE DIN ROMÂNIA vor fi prezentate ultimele cercetări legate de studierea minorităţilor, dar şi proiectele derulate de cele două instituţii.    comunicatul de presa

  • Sesiune nationala de comunicari stiintifice BISERICA, SOCIETATE, CULTURA

    Sesiune nationala de comunicari stiintifice BISERICA, SOCIETATE, CULTURA

    Arad - 28 octombrie 2009

    Complexul Muzeal Arad în parteneriat cu Institutul de Istorie Ecleziastică a Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad, Primăriei Municipiului Arad şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Arad, organizează Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice BISERICĂ, SOCIETATE, CULTURĂ. La sesiunea de comunicări, ce se va desfăşura în perioada 29-31 octombrie 2009 a.c., la Arad , vor participa clerici, muzeografi, arhivişti şi istorici din diferite centre de cercetare, muzee şi universităţi din Arad, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea, Caransebeş, Deva etc.    comunicatul de presa

  • Sarbatoare la Bizere, Frumuseni, 5-6 septembrie 2009

    Sarbatoare la Bizere, Frumuseni, 5-6 septembrie 2009

    Arad - 3 septembrie 2009

    Consiliul Judeţean Arad, Primăria Comunei Frumuşeni, Centrul Cultural Judeţean Arad şi Complexul Muzeal Arad organizează şi în acest an un nou eveniment dedicat sitului arheologic „Mănăstirea Bizere” (comuna Frumuşeni, judeţul Arad). SĂRBĂTOARE LA BIZERE se va desfăşura, la situl arheologic de la Frumuşeni, sâmbătă, 05 septembrie, începând cu ora 18.00 şi duminică, 06 septembrie, începând cu ora 17.00. La eveniment vor participa autorităţile judeţului, reprezentate de Nicolae Ioţcu – preşedintele CJA şi Adrian Ţolea – vicepreşedintele CJA şi autorităţile locale din comuna Frumuşeni.    comunicatul de presa