UN NOU „CATEHISM” POLITIC: PUTEREA DE A SPUNE NU!

Sibiu - 1 martie 2007

Comunicat tip General in Politic

Motto:
''Nu exista, cu adevarat, in orice tara, decat
doua partide: partidul celor care indraznesc sa
spuna nu si partidul celor care nu indraznesc''
(Montherlant)

Privind intreg spectrul politic romanesc si analizand ratiunile de a deveni om politic, evaluate prin comportamentele normale ale oamenilor politici autentici sau prin cele deviante ale politicienilor, putem clasifica actul manifestului politic drept un act temerar (sau responsabil), la extremitatea opusa, ca un act alienat (o intreprindere cu risc enorm, o ''nebunie''), iar in planul median si mediocru, drept un act interesat.
Am avut, in toti asti 17 ani, scursi dupa rascoala din decembrie '89, posibilitatea de a privi si evalua cele trei ipostazieri motivational - politice, deopotriva din afara ''terenului'' politic, ca spectator, si dinlauntrul sau, ca ''jucator'', ca vicepresedinte al Consiliului Judetean FSN si CPUN (din 25 decembrie 1989 si pana la 1 august 1990) si ca senator PD – Sibiu (in perioada 1996-2000), asa ca am calitatea si capacitatea (experienta politica) de a evalua, cat mai complex (si sper, corect), ''starea politica a natiunii'', argumentand, in final, decizia mea de a reintra in arena politica (caci politica, in sensul general al termenului, nu am incetat sa fac si dupa anul 2000, cand m-am retras din Partidul Democrat).
Au intrat in politica, in zilele care au urmat caderii regimului Ceausescu, entuziasmati de o perspectiva ''crepusculara'' (de aurora a unui nou ev al libertatii spirituale si de actiune, a carui sosire intempestiva am salutat-o cu totii, in acel decembrie insangerat din '89), o multime de entuziasti, de idealisti, de intelectuali de vaza, de carturari, de oameni de cultura prestigiosi. Toti (sau aproape toti) au evadat, dupa scurt timp, unii ''deziluzionati'', cu idealurile si ''aripile'' frante abrupt, altii ''scarbiti'' de ceea ce este politica, ''la noi'', omitand sa inteleaga, sau sa crediteze ca realista, una dintre cele mai plastice definitii ale politicii (''sa mananci in fiecare dimineata, pe stomacul gol, o broasca'').
''Au intrat'' in politica si ''au ramas in politica'' multi care esuasera, anterior, in cariera profesionala, sau care, prin mediocritatea lor, au considerat ''cariera politica'', o debusare si chiar o ''izbavire'', un rost implinit. Toti acestia erau partizani fideli ai maximei care a circulat, in mod traditional, la noi: ''daca tot n-ai altceva mai bun de facut, atunci apuca-te de politica!''. Multi dintre cei fara nici un crez sau performanta profesionala ''s-au apucat de politica'' si ''se tin'' de ea, cu disperarea celui care daca ''i-ar da drumul'', s-ar ineca. Ei formeaza ''pletora arivistilor politici''. Si nu sunt nicidecum putini!
Au inceput ''a face politica'', din ce in ce tot mai ''vartos'', tot mai multi oameni de afaceri, pe masura imbogatirii lor pe cai ''neortodoxe'' (adica necinstite). Versati in toate ''apucaturile'', ei au adulmecat ca, dintre toate afacerile, ''politica este cea mai mare afacere'' si, ca atare, rationand rapid si pragmatic, cum ca nimic nu te protejeaza mai bine, in afara oricaror riscuri de ''a da sama'' pentru orice nelegiuire (sau faradelege), decat o functie intr-un partid sau, cu atat mai bine, promovarea, pe ''linie de partid'', in structurile Guvernului sau in fotoliile Parlamentului. Lipsiti de orice cunoastere sau interes pentru doctrinele politice, acestia formeaza, dincolo de legitimitatea lor de ''membri'', regimentul celor solidari in jurul unui singur stindard ''de lupta'', acela al interesului propriu, conjugat cu interesele ''de grup''.
In sfarsit, au facut cu adevarat politica si continua sa faca, politicieni de profesie, sau avand un acut simt politic, doctrinari de stanga si de dreapta, slujitorii unui crez politic real, creatori de partide si de ideologii politice.
Care au fost urmarile unei asemenea selectii politice, se vede! O clasa politica lipsita, pe ansamblu (fac exceptie cateva personalitati politice autentice, din pacate rarissime), de orice responsabilitate politica fata de tara si fata de cetatenii sai. Dupa 17 ani de la alungarea protipendadei politice comuniste, asistam la o mascarada si mai cumplita decat dictatul comunist ''pe fata'', la un spectacol care ar fi de-a dreptul hilar daca nu ar fi tragic, la o demagogie politica dublata de un populism ieftin, care au atins, deopotriva, forme ''de virtute artistica''. Idealul national a fost ''aruncat la cos'', asemeni unei recuzite ''uzate'' si prafuite, inutila noilor ''scenografii'' politice. Interesele egolatre sau oligarhice (ale celor putini, de aceeasi ''teapa'') sunt purtate sau afirmate, ''in vazul zilei'', in cel mai crunt dispret fata de un popor intreg.
Refuzul obstinat al descentralizarii din partea tuturor guvernelor post-decembriste, reformele economice, mai mult mimate decat implinite, cu un impact social devastator, care s-au taraganat timp de 17 ani, ori s-au gandit si aplicat butaforic, dupa principal (''sa ne facem ca facem, daca astia – adica structurile Uniunii Europene – o vor''), au adus in colaps intreaga economie nationala, transformand privatizarile intr-un infinit exercitiu de uzurpare sau spoliere a avutiei nationale, in interesul marilor ''experti'' (in fapt, marilor profitori), prin tot felul de matrapazlacuri si scenarii evazioniste.
Reactiile acelei ''parti a presei'', formata din oameni cinstiti si ''cu frica de Dumnezeu'', hotarati sa dezvaluie marile tunuri date timp de 15 ani, au fost treptat estompate iar ''opozitiile'', atatea cate au indraznit sa fie, au fost ''amutite'', dupa formula ''ciocu mic, ca acum noi suntem la putere si daca ni te impotrivesti, nu-ti va merge bine!''.
Scenariile antebelice, dupa formula ''pleaca ai vostri, vin ai nostri'', au revenit cu o forta infinita, in toata viata sociala si economica (in economiile de stat si structurile guvernamentale), eliminand, aproape cu desavarsire, promovarea pe principii de profesionalism si competenta. Eliminarea valorilor autentice, din orice domeniu de activitate sociala, din structurile statului (la cele private lucrurile stau altfel), pe cele mai diferite pretexte de ''incompatibilitate'', a atins apogeul, in ultimul timp (afectand eficienta actelor de conducere si de guvernare), cand s-a acutizat divizarea (in structuri binare fundamentale: ''de-al nostru'' si ''de-al lor''). Si toate aceste fenomene s-au putut petrece cu ingaduinta noastra, a tuturor celor ce ne pretindem a fi ''parte civila'' a societatii, care ne-am complacut doar la a privi, pasiv.
Societatea civila este, dupa 17 ani, tot ''in stadium nascendi'' (''starea de a se naste''). Doar cativa ''nebuni frumosi'', bolnavi incurabil de altruism social, se multumesc sa dea ''comunicate'' si ''apeluri'', vociferand ''de pe marginea terenului'' in care se joaca, fara nici un menajament, ''meciul secolului'', dupa reteta ''care pe care''. Vocea lor modesta si tot mai firava este estompata de vacarmul din intreaga arena politica. Asemenea spectacole etonante (si detonante) au loc, frecvent, chiar si in Parlament, sub cupola caruia ne-am simtit, doar privindu-le, ca sub cupola circului.
Meticulosi, precum niste castori (renumiti prin constructiile lor subterane, subacvatice), acei politicieni care sunt obsedati doar de propriile afaceri, intorcand total si vehement spatele propriului electorat, si-au creat ''structurile de rezistenta'', ocupand si dominand intreg spatiul public, influentand strategic, legislativ si executiv, deciziile capitale privind viitorul tarii, adjudecand, adeseori decisiv, votul in Parlament, atat in comisii cat si in plen, in favoarea celor ce le semneaza statele de plata si care sunt marii papusari ai vietii noastre politice.
In tot acest timp, viata populatiei s-a degradat vizibil, nu numai in plan material, ci si psihosocial (cu exceptiile notabile, extrem de vizibile, ale celor care ''au razbit prin jungla''). Justitia, legata la ochi, ba oarba ba chioara, a incuviintat, trecand cu vederea sau colaborand direct, afacerile lor, pastrarea in libertate si nepedepsirea celor vinovati, aducand un popor intreg la disperare, si firesc, la abandonare totala a cauzelor de interes public. Intreaga societate acuza starea de anomie (lipsa legilor), apeland, in masa, la puterea divina sau la vrajitorie, pentru ''salvarea'' lor. Cine priveste alaiurile divinatorii la scoaterea sfintelor moaste in public, crede pe buna dreptate ca am recazut in evul mediu.
Cei mai multi ridica din umeri a nedumerire totala si se retrag din orice dezbatere publica, umiliti si bolnavi de lehamite sau, mai stiintific, de atonie – (lipsa de energie, care este boala cea mai grava la o natiune).
Tinerii n-au ratat, nici ei, sansa unei endemii: au prins microbul apodemiei: cei mai buni, ca intelect sau ca indemanare, nu-si mai vad nici un viitor ''acasa'' si vor sa plece, cat mai repede si cat mai departe, ''peste apa'', de regula peste ocean.
Societatea pare de-a dreptul paralizata (amorfica), intrand intr-o pasivitate generala din care ies, din cand in cand, de exemplu, daca raman fara curent electric, ori fara branza, iar in cazul celor in varsta, fara medicamente. Singura reactie ''ferma'' a disperatilor mai tineri este sa urce pe un acoperis de bloc sau pe un stalp de inalta tensiune, de unde ameninta ca ''se arunca'', in timp ce batranii se retrag in liniste sa moara singuri, ca elefantii.
Atitudinea de ''non combat'' (devenita generala, din pacate), indusa la nivel de mase prin lipsa oricarui raspuns la marile probleme existentiale ale societatii, a devenit, din nou, majoritara si ultra defensiva, iar dictonul, asumat din pacate pana si de oamenii vrednici (vrednici de a face ceva pentru societate, pentru tara), este ''vezi-ti de treburile tale, ca tot nu mai poti schimba ceva!''.
Singura salvarea individuala, ca ideal social si economic, apare la orizont ca unica speranta ''pro domo'', consumand, la flacara mica, individuala, energiile latente ale romanilor (si ale minoritatilor nationale). Ce sanse mai are o natiune pulverizata social, fara idealuri comune si fara acea motivatie sinergica in plan psihosocial, care, atunci cand reuseste sa mobilizeze, consensual, prin empatie, toate energiile unei natiuni, ''poate muta muntii''?
Am ajuns sa traim iluzoriu, in lumi paralele: politicienii in lumea lor, opulenta si sfidatoare, oamenii ''de rand'', in lumea lor, cenusie si fara de speranta. Energiile negative se acumuleaza, zi de zi, an de an, intr-o lume ce pare tot mai greu de inteles si care ameninta ca intr-o zi sa explodeze din nou, devastator.
Ceea ce nu se intelege, din pacate (dar cine sa le-o spuna oamenilor?), este ca ''speranta moare ultima''. Speranta este in noi toti, luati cate unul (sau mai bine, laolalta) si speranta, intr-o societate moderna inselata de o elita politica bicisnica, inseamna „sa te apuci sa faci politica'! ''Politica'' vine de la ''polis'', din greceste, cuvant ce semnifica ''cetate'', ''oras''. ''A face politica'' a insemnat, la origini, in lumea greaca, a face ceva concret pentru binele orasului, caci mai binele comunitatii, se intelegea inca de atunci, insemneaza mai binele tau, al familiei tale si al congenerilor tai.
Cum poti face cel mai elementar ''bine'', aproapelui tau si lumii careia ii apartii? Cu ce trebuie sa incepi pentru a schimba raul cu binele? Prin a incepe sa spui Adevarul. Adevarul privitor la toate cele ce privesc viata ta si a celor de langa tin, viata cea de toate zilele si mai ales, Adevarul privitor la relatiile diurne, cu toti oamenii si cu toti politicieni, Adevarul privind proiectele de viitor, ale orasului, ale comunitatii si ale Romaniei. Deci, tot Adevarul.
Al doilea pas va fi cel de ''a o rupe cu minciuna'', dar si cu tot ce e mai rau decat minciuna, cu ''tacerea vinovata''! Caci ''tacerea'' este incuviintare si incuviintare inseamna compromis si compromisul inseamna complicitate. Daca taci, devii complicele ''lor'', al celor care dispun, discretionar, de viata ta, de resursele comunitatii (la care ai contribuit si tu), de viitorul tarii! Daca nu mai vrei sa fii complicele celor ce au ''inhatat tara ca o prada'', atunci ridica-te in picioare si spune NU! Un ''NU'' hotarat, apasat si repetat, de atatea ori, de cate ori acesta este ''crezul'' tau, decizia propriei constiinte.
Acest crez, rostit raspicat, este ''catehismul'' unei noi religii sociale si al unei noi politici, cea eliberatoare de teama, cea restitutoare a demnitatii sociale si totodata, primul pas in ''a intra in politica''. O politica in interesul cetatii tale, al comunitatii tale. Acestia sunt pasii care te legitimeaza ca un ''om al cetatii'', in spirit modern, caci esenta logicii carteziene (a lui Descartes) s-a schimbat in zilele noastre. Acel ''cogito ergo sun'' (''gandesc, deci exist'') s-a schimbat fundamental. Principiul filosofiei (si actiunii) social-politice, din zilele noastre, a devenit: ''Actionez, deci exist!''. In afara actiunii sociale, personale, directe si concrete, nimic nu conteaza si tot ''restul'' este menit irosirii, putandu-se transforma in haos.
Din momentul in care ti-ai asumat raspunderea de a spune Adevarul, fara teama de orice posibile consecinte, care sa-ti afecteze viata personala, ai intrat in ''politica'', ai devenit un ''jucator'' in arena politica. Ca ''jucator'', poti actiona decisiv, spre a nu mai lasa pe altii sa-ti hotarasca soarta. Incumeta-te, deci, si ia-ti destinul in propriile maini! Doar in felul acesta poti raspunde, maine, decent, intrebarii copiilor tai: ''Tu ce ai facut ca sa incerci sa nu lasi lucrurile sa se prabuseasca, azi, in oligarhie si plutocratie, iar, maine, din nou, in dictatura?''
Daca potrivit lui Montherlant nu ar fi decat doua optiuni politice in viata, neexistand, deci, decat doua partide politice (cel format din cei ce au puterea, vointa, demnitatea si responsabilitatea - daca nu pentru tara, atunci macar pentru viitorul copiilor si al nepotilor lor - de a spune NU, al doilea apartinand celor ''afirmativi'' (care, in numele obedientei politice sau a mentalitatii de ''slugi'', ori, si mai grav, de ''arendasi'', sunt robii starii atavice de a se ''dedulci'' din toate avatarurile puterii ca, vorba aia, ''daca nu cura, pica''), numai de tine depinde sa optezi pentru partidul celor capabili sa spuna ''NU'', cu toate riscurile inerente! Caci este un risc mare ''sa stai in picioare, pe timp de furtuna''. Este nevoie de o mare forta morala (echivalenta celei fizice, daca furtuna e la propriu) sa spui in societatea noastra, astazi, categoric NU! Numai cei cu o personalitate ''cerebro-spirala'' (virtutea de a tine, in viata, capul sus si coloana dreapta) pot apartine partidului ''NU'', avand ca deviza: ''Asa nu se mai poate!''
Psihologii spun ca asta tine de caracter iar moralistii (si istoricii documentati) spun ca ''la capitolul caracter, romanii sunt deficitari''. Analistii politici, mai frivoli (in vocabular), cred ca spiritul gregar, ''miticismul'' (nu neaparat de Dambovita) sunt factorii care anihileaza orice tentativa de ''a merge in picioare'', prin viata noastra politica. Dar daca singura sansa de a ne salva tine tocmai de gestul eliberator din stadiul primatelor (acela de a ne ridica in picioare si de a merge vertical, spre un tel bine deslusit), atunci fa-o! Ia decizia, astazi, nu maine!
Ne apropiem de varsta majoratului (caci intram in al 18-lea an de la nasterea noii societati. Asadar, a venit, momentul eliberarii noastre de toate complexele infantile (ale copilariei). Nimic si nimeni nu ne va ierta, daca nici la aceasta varsta nu ne vom asuma, cu maxima responsabilitate, propriul destin, spunand raspicat un ''NU'' POLITICIANISMULUI, CORUPTIEI si OLIGARHIEI! A venit vremea pentru noi toti, cei capabili sa protestam energic impotriva tuturor fenomenelor si aspectelor malefice din societatea romaneasca, sa ne apucam cu temeinicia si hotararea taranului care iese la destelenit, la arat si la semanat, sa facem o politica pentru cei multi si nu pentru cercul restrans al protipendadei politice. Caci nimeni nu ne va apara mai bine drepturile si idealurile, decat noi insine. Daca personal n-as crede, cu toata puterea fiintei mele, in aceste adevaruri, nu le-as propovadui si nu v-as cere sa ma urmati.
Cu speranta, al vostru,


Prof. dr. Corneliu Bucur
Presedinte interimar al PLD Sibiu

Despre Complexul National Muzeal

''Orice persoana care se simte responsabila de destinul cetatenilor si care a receptionat ultimele evenimente, trebuie sa simta ca este nevoie sa aduca acele mici contributii in sensul redresarii vietii politice, care nu a parcurs tot timpul cel mai responsabil traseu'', Corneliu Bucur, Presedinte interimar al PLD Sibiu
Anca Gaston - Biroul de presa
0269/218040
anca.gaston@muzeulastra.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/complexul-national-muzeal/un-nou-catehism-politic-puterea-de-a-spune-nu