Comunicate de presa din domeniul Arta & Entertainment

  • Concert Grigore Leșe și Cete de Colindători, 4 decembrie 2017, la Teatrul National București, Sala Studio

    Afis

    BUCURESTI - 30 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al FLOWER POWER

    Asociația Culturală Flower Power organizează pe 4 decembrie 2017, la Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București, Sala Studio, începând cu ora 19:00, concertul extraordinar de sărbători al artistului Grigore Leșe, ”Așteptând Crăciunul”.
    Spectatorii sunt invitați la o incursiune în istoria tradițiilor românești specifice sărbătorilor de iarnă și, în special, în istoria colindului. Grigore Leșe își propune să joace rolul colindătorului-povestitor pentru a le spune oamenilor cum se colinda mai demult, ce sunt colindele, care e tematica lor și care sunt genurile de colinde tradiționale românești. "Îmi doresc, în primul rând, să aduc povestea colindului şi a colindatului. Să transmit starea de început şi de sfârşit de an, de regenerare a timpului şi a lumii."
        comunicatul de presa

  • Paradă militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României

    MAPN

    BUCURESTI - 29 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Ministerul Apararii Nationale

    Aproximativ 3.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informaţii, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave, şi militari din mai multe ţări aliate sau partenere vor participa vineri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.     comunicatul de presa

  • Fierbinteanu, in concert la Control Club

    poster Fierbinteanu

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al OneDay Communication

    Duo-ul art-pop Fierbinteanu prezinta, marti 5 decembrie, dupa ora 21, la Control Club , un spectacol muzical cu elemente de improvizatie, de teatru si coregrafie.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: concert, Control Club, fierbinteanu, the great scheme of things

  • Descarca gratuit aplicatiile: Last Minute si Early Booking si beneficiezi de cele mai avantajoase oferte de turism!

    infoturism.ro

    BUCURESTI - 28 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Infoturism Media

    Descarca aplicatiile Last Minute si Early Booking disponibile GRATUIT in Apple Store si Google Play si beneficiezi de oferte de ultim moment si oferte pe care le poti rezerva din timp.    comunicatul de presa

  • În premieră în Romania, foraeva vine la Zilele Biz!

    Rochia

    BUCURESTI - 23 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Biz Agency

    Celebra creație Foraeva semnată de designerul Lana Dumitru și arhitectul Vlad Țenu vine în premieră, în România, la festivalul de business Zilele Biz 2017. În ultima zi a maratonului de business, pe 24 noiembrie, echipa Biz prezintă rochia viitorului în cadrul “Foraeva Cocktail Party”.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: media, zilelebiz, marketing, fashion, designer, revista, arhitect, ziua, zilele biz, foraeva, cocktail party

  • Emisiune comună România – Estonia Aurul pădurilor, specii forestiere

    www.romfilatelia.ro

    BUCURESTI - 23 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Romfilatelia

    Continuând seria emisiunilor filatelice dedicate relațiilor diplomatice, timbrul românesc promovează, în cadrul celui mai recent proiect, relațiile de colaborare și prietenie dintre România și Estonia.

    Romfilatelia va introduce in circulație emisiunea comună de mărci poștale România – Estonia, având ca temă Aurul pădurilor, specii forestiere, vineri, 24 noiembrie 2017, fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

    România a stabilit relaţii diplomatice cu Estonia în anul 1924. Statul baltic a fost ocupat de Uniunea Sovietică în 1940, contactele oficiale fiind restabilite în septembrie 1991, când România a recunoscut independenţa Estoniei.

    Cele două timbre, cu valoarea nominală de 8 lei fiecare, ilustrează speciile scoruș și molid.
        comunicatul de presa

  • Lansare CD - Ana Maria Iordache - Reverie

    Lansare CD Ana Maria Iordache

    BUCURESTI - 23 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al highqmusic

    Sâmbătă, 25 noiembrie, orele 19.00, la sala ,,Eusebiu Ștefănescu” a Cercului Militar Național, din B-dul Rgina Elisabeta, nr. 20, va avea loc concertul de lansare a albumului ,,Reverie” , al chitaristei Ana Maria Iordache.    comunicatul de presa

  • Importanta albumelor de nunta

    Nunta by OC Photography

    BUCURESTI - 22 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al OC Photography

    Este de datoria unui fotograf de nunta sa le explice viitorilor miri importanta realizarii unui album de nunta. Din pacate nu toti fotografii stiu sa faca acest lucru.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: oc photography, fotografi nunta

  • SPRE ASIA FEST

    101Jucarii/101Figurine – in calitate de participant si expozant – va invita la Asia Fest!

    Targoviste - 21 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Ralmida Com SRL

    Asia Fest va invita in perioada 24-26 noiembrie la Romexpo pentru o variata si bogata incursiune culturala in lumea acestui vast continent. Iar 101Jucarii/101Figurine – in calitate de participant si expozant – va invita la Asia Fest!     comunicatul de presa

  • Black Lips si Liars concerteaza in noiembrie la Bucuresti

    poster Black Lips Liars

    BUCURESTI - 20 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al OneDay Communication

    Doua trupe americane reprezentative ale scenei alternative actuale concerteaza, luna aceasta, la Bucuresti, in Control Club ! Sambata, 25 noiembrie, nonconformistii garage rock si flower punk The Black Lips vor canta alaturi de eroii locali The Nuggers si Palma Hills. Miercuri, 29 noiembrie, proiectul australiano-american Liars , ce combina elemente punk-rock cu muzica electronica, viziteaza Bucurestiul in turneul de promovare a noului album, TFCF. Biletele pentru ambele evenimente sunt disponibile online pe Eventbook.ro.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: concert, live, OneDay Live, Control Club, black lips, liars

  • Cyber Week- Reducerile continuă la SomProduct!

    Reduceri continua la SomProduct!

    Baia Mare - 20 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Somproduct

    SomProduct Romania, unul dintre cei mai mari retaileri de pe piața Home&Deco din România, continuă ofertele cu ocazia Cyber Week la o gamă variată de produse pentru casă.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: reduceri, oferte, birou, bucatarie, mobilier, canapele, preturi mici, dormitor, living, camera copilului, somproduct, cyber week

  • Inteligenta artificiala, “petitoarea” moderna

    sentimente.ro

    BUCURESTI - 17 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Sentimente.ro

    La aniversarea a 16 ani de existenta, Sentimente.ro a implementat o noua tehnologie care creeaza o experienta personalizata pentru fiecare utilizator.    comunicatul de presa

  • Zâmbetul ferestrelor, Mușcatele

    www.romfilatelia.ro

    BUCURESTI - 15 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Romfilatelia

    Flora, tematică apreciată de colecționarii filateliști și nu numai, reprezintă noua temă a emisiunii de mărci poștale ce dezvăluie privitorului incredibila lume senzorială a mușcatelor.

    Romfilatelia va introduce în circulație emisiunea Zâmbetul ferestrelor, Mușcatele, vineri, 17 noiembrie 2017, fiind disponibilă în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.

    Cu origini în sudul Africii (Capul Bunei Speranţe), unde creşte spontan, dar şi în Australia şi Noua Zeelandă, muşcata este o plantă rustică, decorativă, cu perioadă de înflorire îndelungată.
    Cunoscută încă din secolul al XVI-lea, muşcata este una dintre cele mai răspândite plante din lume. Viu colorată, cu frunzele rotunjite şi uşor parfumate, cultivată în ghivece sau jardiniere, împodobeşte ferestrele şi pervazurile caselor şi înveseleşte grădinile şi parcurile.
    În anul 1738 Johannes Burmain a denumit muşcata Pelargonium, acestui gen aparţinându-i aproximativ 300 de specii.
        comunicatul de presa

  • Chrysta Bell revine in concert la Bucuresti, in turneul We Dissolve

    poster Chrysta Bell

    BUCURESTI - 13 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Liveland

    Dupa aparitia de succes in noul sezon Twin Peaks, artista americana Chrysta Bell revine in concert la Bucuresti – joi, 16 noiembrie, de la ora 21, la Control Club – cu un nou show si un nou album, We Dissolve , produs de John Parish (PJ Harvey). Biletele pot fi achizitionate in avans, prin Eventbook.ro.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: concert, Liveland, Control Club, chrysta bell, we dissolve

  • "eastGOwest. Arta si dezbatere" sau ce cred liceenii din București despre migrație

    Foto Claudiu Popescu (Spectacolul ROVEGAN)

    BUCURESTI - 13 noiembrie 2017

    În perioada Septembrie–Noiembrie 2017 s-a desfășurat primul proiect educațional al platformei de teatru și dezbatere GO WEST - "east GO west. Artă și dezbatere". În urma proiectului a rezultat și un scurt material video din care puteți afla ce cred elevii de liceu din București despre migrație și cum integrează acest fenomen în propriile planuri de viitor.     comunicatul de presa

    Alte informatii despre: teatru, banda desenata, educatie, go west, rovegan

  • Supercarul de 600 de cai, noul model NSX de la Honda este, începând de astăzi până duminică 12 noiembrie, prezent la Salonul Auto București 2017

    HONDA NSX la Salonul Auto Bucuresti

    BUCURESTI - 9 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al PREMIUM EXPO

    La Salonul Auto București & Accesorii 2017 vizitatorii se vor putea bucura de încă o surpriză pregatită de reprezentantul Honda în România, legendarul supermodel japonez Honda NSX care sprintează de la 0 la 100 de km/h sub 3 secunde, grație unui motor V6 twin turbo de 3,5 litri ajutat de nu mai puțin de trei motoare electrice, aducând astfel cea de a doua generație a iconicului bolid NSX în prim planul industriei auto. Viteza de top de 308 km/h, face ca supersportiva japoneză să se bată de la egal la egal cu celelalte supersportive din gama sa.     comunicatul de presa

  • Muzeul Național de Istorie a României va găzdui două reprezentații ale piesei „Hamlet și noi”, un spectacol - laborator de Antoaneta Cojocaru, după piesa lui W. Shakespeare

    Muzeul National de Istorie

    BUCURESTI - 8 noiembrie 2017

    Iubitorii de teatru sunt invitați miercuri, 8 noiembrie și joi, 9 noiembrie, 2017, începând cu ora 18:00, la Muzeul Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12), la primele reprezentații ale spectacolului „Hamlet și noi", un spectacol - laborator de Antoaneta Cojocaru, după piesa lui W. Shakespeare. Spectacolul este un manifest pentru artă și cultură și expune evoluția personajelor lui Shakespeare, oglindă actuală pentru societatea de astăzi. Cu scopul de a atrage atenția asupra patrimoniului cultural și a monumentelor istorice de valoare, „Hamlet și noi" se va juca în mai multe muzee și case de patrimoniu din București și din țară. Spectacolul este un proiect al Laboratorului de Artă, sprijinit de Ministerul Culturii și Identității Naționale.    comunicatul de presa

  • Unicul concurs de make-up pentru amatori si-a desemnat castigatorii

    Castigatoarele Show Your Talent Make-up Contest by Atelierele ILBAH

    BUCURESTI - 7 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al ILBAH STUDIO SRL

    Sambata, 4 iunie, in cadrul Make-up Fest 2017, a avut loc cea de-a 4-a editie a concursului Show Your Talent Make-up Contest organizat de Atelierele ILBAH.    comunicatul de presa

    Alte informatii despre: cursuri, machiaj, autorizate, make-up, pasiune

  • Zammorian – un live set imersiv de sunet si lumina in Club Control

    .

    BUCURESTI - 6 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al Liveland

    Cei sase artisti revin vineri, 10 noiembrie, in Control Club, cu The Post-Psychedelic Ritual — un live set imersiv de sunet si lumina ce trece prin patru arcuri narative din universul Zammorian. Muzica este acompaniata de vizualurile live semnate Awkwarizmi.    comunicatul de presa

  • Galeria SENSO, CATENA pentru artă, Asociaţia Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România şi FILDAS Art

    invitatie

    BUCURESTI - 2 noiembrie 2017

    Comunicat de presa al GALENUS

    organizează în perioada 8 - 30 noiembrie
    Expoziţia Internaţională a Femeilor Creatoare
    PODURI EUROPENE 2004 - 2017
    în
    sălile Euphoria şi Symposium ale BIBLIOTECII NAŢIONALE

    “Deschisă cu un număr impresionant de lucrări (…) manifestarea își propune să evidențieze creativitatea feminină, de aleasă tradiție în ultimele două veacuri ale artelor românești”.

    Miercuri, 8 noiembrie 2017, ora 18.00, vă invităm să luaţi parte la vernisajul Expoziţiei Internaţionale a Femeilor Creatoare PODURI EUROPENE 2004 - 2017.
        comunicatul de presa

    Alte informatii despre: galeria senso, catena pentru arta, fildas art