Revolutia Plescoi a inceput

BUCURESTI - 12 iunie 2006

Comunicat tip General in Turism

Clubul Presa de Vin a declansat “Revolutia Plescoi”, actiune pasnica de comunicare menita sa identifice, sa protejeze si sa promoveze mai multe tipuri de produse alimentare traditionale, veritabila mostenire a Romaniei profunde, parte integranta a “brandului Romania”. Sunt invitate sa participe si alte organizatii ale societatii civile sau din mediul de afaceri.

“Revolutia Plescoi” este o reactie la mcdonaldizarea Romaniei, la industrializarea retetelor traditionale, un indemn la cunoasterea si valorificarea patrimoniului gastronomic autohton. Plescoii - dar si carnatii de capra Virsli (din zona Brad-Vatza), sau Placinta Creatza (din zona Dejului) ori Branza 'Usturoaie' (din muntii Vrancei) si altele – se confrunta cu doua amenintari: pe de-o parte disparitia vechilor tehnici de fabricatie, din cauza ca micii producatori nu au acces la piata, iar pe de alta parte preluarea “brandului” de catre gigantii industriali, fara respectarea retetelor si a traditiei si transformarea unui produs artizanal intr-unul de larg consum.

“Revolutia Plescoi” urmareste nu doar identificarea si protejarea retetelor traditionale, ci si promovarea turismului in zonele respective, care sa creeze oportunitati de dezvoltare durabila pentru micile comunitati rurale si evite “proletarizarea” gospodarului roman.

Clubul Presa de Vin va initia o campanie de informare pe internet, precum si o petitie online - www.plescoi.ro - adresata Ministerului Agriculturii, prin care se cere implicarea activa a autoritatilor in protejarea acestei resurse romanesti.

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/core-target-media/revolutia-plescoi-a-inceput