Pentru bugete afectate de criză, există încă o soluţie: comunicarea integrată, care scade costurile

BUCURESTI - 29 ianuarie 2009

Comunicat tip General in IT&C

Crescendo, casa de soluţii IT&C îşi sprijină clienţii punându-le la dispoziţie un portofoliu complex de soluţii de comunicaţii integrate completat acum de solutia Microsoft Unified Communications.

Casa de soluţii Crescendo anunţă că este gata sa sprijine si mai eficient reducerea costurilor de comunicare ale clienţilor săi după ce, la sfârşitul anului 2008, a devenit primul partener de voce Microsoft (Microsoft Voice Ready Partner) din România.
Prin acest statut, specialiştii Casei de soluţii Crescendo sunt certificaţi pentru implementări de soluţii complete Microsoft Unified Communications. Asemenea soluţii tehnologice sunt printre cele mai noi şi pe plan mondial, 2008 fiind anul de lansare a specializării Voice în cadrul competenţei Unified Communications Solutions din care mai fac parte, ca specializări: Instant Messaging and Presence şi, respectiv, Messaging.
În perioade de criză, cel ce deţine informaţia este şi cel care va avea succes; de aceea, necesitatea de a avea informaţia rapid face să devină esenţială comunicarea integrată. Prin implementarea Microsoft Unified Communications devine posibil pentru orice membru al echipei să comunice la nivel de text, voce, audio sau video conferinţe cu una sau mai multe persoane din companie, de oriunde s-ar afla (atât din ţară cât şi din străinătate). Se pot desfăşura “şedinţe” fără ca toate persoanele implicate să se mai adune la o oră anume, într-o sală anume. Este suficient laptopul pe care se găseşte instalată o aplicaţie client numită Microsoft Office Communicator, o pereche de căşti cu microfon şi o conexiune la Internet, pentru a discuta pe messenger sau pe “fix”, de oriunde, chiar şi din afara ţării, cu persoanele din interiorul companiei. Desigur, laptopul poate fi şi el înlocuit de un dispozitiv mobil, un telefon dotat cu sistem de operare Windows Mobile şi clientul Microsoft Office Communicator Mobile. Un beneficiu important este dat şi de reducerea substanţială a costurilor, atât de telefonie cât şi de deplasare.
Totodată, prin integrarea produsului Office Communication Server 2007 cu Exchange Server 2007, utilizatorul clientului Microsoft Communicator poate cunoaşte starea de prezenţă a oricărui coleg - dacă este sau nu la birou, dacă este într-o şedinţă sau dacă este angajat într-o convorbire telefonică – o parte din aceste informaţii fiind obţinute prin intermediul calendarului din Microsoft Outlook al persoanei respective. Şi, în acelaşi timp, oricine poate să afle dacă, în absenţa sa, a fost căutat, într-o formă sau alta...

În condiţiile unei oferte tot mai variate de soluţii IT&C, un factor decisiv în alegerea soluţiei şi a partenerului de implementare este integrabilitatea cu costuri minimale a noilor soluţii cu soluţiile deja existente. CRESCENDO vine azi în sprijinul clienţilor săi cu o ofertă completă de soluţii de comunicaţii integrate şi integrabile cu facilităţi diverse: mesagerie instant, voce, video, toate integrate cu aplicaţiile şi dispozitivele mobile pe care utilizatorii le folosesc zi de zi (e-mail, voice-mail, fax şi calendar - într-o singură casuţă poştală!). Prin intermediul soluţiilor oferite de Casa de soluţii Crescendo, clienţii îşi pot unifica tot ceea ce înseamnă comunicaţii: mesagerie instant, VoIP, audio şi video conferinţă. Iar reţeaua consolidată pentru comunicaţii de voce şi de date reduce costurile aferente mutării, adăugării şi modificării echipamentelor, elimină costurile mari pentru apeluri interurbane si/sau internationale precum şi tarifele pentru linii închiriate şi, în acelaşi timp, sporeşte productivitatea prin mesaje vocale, e-mail-uri şi video conferinţe.
Mai mult, o dată cu obţinerea noii certificări, CRESCENDO întregeşte pachetul de soluţii Microsoft pe care le oferă, plecând de la soluţiile de infrastructură care au la bază Windows Server, Active Directory, ISA Server, Exchange Server, soluţii de stocare, Systems Management Server etc. şi până la soluţii integrate de business, inclusiv Microsoft Dynamics CRM şi Share Point, soluţii menite să optimizeze activitatea oricărei companii, indiferent de dimensiunea sau specificul sau.
“Casa de soluţii CRESCENDO încorporează, în astfel de soluţii pe care le adaptează, le dezvoltă şi le implementează, o experienţă transferabilă, acumulată în timp, actualizată permanent şi certificată de parteneri de renume mondia.”, a precizat Marius Tulea.

Prima implementare a soluţiei Microsoft Unified Communication a fost realizată de către Casa de soluţii Crescendo chiar în cadrul propriei organizaţii, o astfel de implementare internă a soluţiei complete, cu toate funcţionalităţile sale fiind, de altfel, o cerinţă pentru a deveni partener de Voce Microsoft. De asemenea, până acum, Crescendo a mai realizat o implementare asemănătoare la compania Q’NET International şi este în curs de realizare a unui “pilot” la o a treia companie din România, după care vor urma şi alte proiecte complexe, la nivel enterprise.

Despre Crescendo

CRESCENDO, Casa de soluţii IT&C, furnizează aplicaţii, soluţii de infrastructură şi servicii de integrare personalizate prin care organizaţiile obţin maximum de câştig din informaţiile de afaceri. Clienţii Casei de soluţii CRESCENDO economisesc efort şi resurse, pentru că găsesc sub acelaşi acoperiş punctul unic de contact pentru implementarea de noi soluţii IT&C şi pentru integrarea lor cu cele existente. Prin parteneriatele cu lideri mondiali din industria IT&C, clienţii Casei de soluţii CRESCENDO beneficiază de soluţii moderne, validate la nivel internaţional.
Casa de soluţii CRESCENDO a reuşit în ultimii ani să obţină creşteri ale principaliilor indicatori financiari, peste valorile medii ale pieţei, în primul rând datorită creşterii ponderii serviciilor cu valoare adăugată în total activitate.
Cifra de afaceri pentru 2008 a depăşit estimările de 50 mil. RON, peste 10% din această sumă reprezentând venituri obţinute din licenţierea produselor Microsoft precum şi din serviciile aferente.

CRESCENDO INTERNATIONAL
Strada Fecioarei nr.13, sector 2, Bucureşti, România
Tel.: 40-1-211 18 58; 40-1-211 18 60
Fax.: 40-1-201 70 60

karina.semeniuc@crescendo.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/crescendo/pentru-bugete-afectate-de-criza-exista-inca-o-solutie-comunicarea-integrata-care-scade-costurile