Dell’Arte aduce teatrul in festivalul de film KINOdiseea

BUCURESTI - 22 septembrie 2009

Comunicat tip General in Arta & Entertainment

Compania de teatru Dell’Arte va invita la festivalul de film pentru copii KINOdiseea, in calitate de partener al evenimentului, in perioada 22-27 septembrie. Membrii trupei si invitatii lor vor prezenta publicului momente de magie, teatru de papusi, prestidigitatie si comedie in deschiderea si in inchiderea festivalului.

Dell’Arte aduce teatrul in festivalul de film KINOdiseea

Primul spectacol va avea loc marti, 22 septembrie orele 17:00, la cinematograful Gloria. ” Bloop . O lume extraterestră ” este o poveste amuzantă despre aventură, dragoste şi prietenie. Căpitanul Max Trey este trimis într-o misiune simplă de recunoaştere pe planeta Eris. Călătoria acestuia ia insa o întorsătură neprevăzută când Trey descoperă pe planetă o civilizaţie extraterestră misterioasă. Creaturile devin prea curioase şi întâlnirea de gradul III îl poate costa viaţa pe Căpitan.
Spectacolul propus imbina elemente precum comedia sau teatrul cu lumina neagra (blacklight), pastrand astfel atmosfera creata de filmele din festival.

Distributie: Ana Craciun, Geo Constantinescu, Smaranda Gabudeanu

Tot la cinematograful Gloria, duminica, 27 septembrie, orele 17:30, membrii trupei DELL ‘ARTE impreuna cu LOONEY si ACIEL prezinta MAGIC & PUPPETS, un moment ce imbina numere de magie cu comedie, păpuşi şi prestidigitaţie.

Pe toata durata festivalului, alaturi de DemoShot FX TEAM, DELL ‘ARTE aduce o galerie de personaje memorabile ale cinematografiei mondiale. Fraţii Auguste şi Louis Lumière, Frankenstein, Dracula, Charlie Chaplin, Marylin Monroe, Betty Boop şi alţii vor sosi pe scena Festivalului de Film KINOdiseea. Copiii vor fi intampinati de aceste personaje, care vor asigura distractia celor mici in pauzele dintre filmele prezentate in cadrul festivalului.

Personajele vor asigura amuzamentul copiilor si la balul mascat care va avea loc duminica, 27.09, ora 18:00, la Muzeul Taranului Roman.

KINOdiseea este primul festival international de film pentru copii organizat in Romania dupa 1989, dedicat celor mai tineri spectatori (6 - 12 ani), ce isi propune sa revitalizeze filmul autohton pentru copii si sa ofere o experienta cinematografica alternativa la productiile hollywoodiene de serie. Organizat de catre Asociatia Culturala SCRIPT si Metropolis Film, festivalul se desfasoara intre 22 - 27 septembrie 2009, la Muzeul Taranului Roman si Cinema Gloria din Bucuresti.

Despre Dell'Arte

Compania de teatru Dell’Arte, a fost înfiinţată de Mihai Gruia Sandu in 2006 si este formată din artişti profesionişti, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. Spectacolele puse in scena de companie includ teatru de animatie, tehnici de de teatru SF, teatru mecanic, black-light theatre şi teatru fluid, ce au rolul de a elimina barierele dintre arta actorului, arta teatrului de animaţie, muzică, dans, multimedia.


Pentru relatii suplimentare:
0721261370, Smaranda Gabudeanu
contact@dellarte.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/dellarte/dellarte-aduce-teatrul-in-festivalul-de-film-kinodiseea