Prima Regatta a Mediului la malul Marii Negre

BUCURESTI - 7 iunie 2009

Comunicat tip General in Media / Publicitate

Să păstrăm Marea Noastră curată! Acesta a fost mesajul pe care au ţinut să-l transmită velierele participante la Regatta Mediului organizată de către Ministerul Mediului, sâmbata, 6 iunie. Trei categorii de yachturi cu vele s-au întrecut pe traseul Mangalia-Constanţa. La start s-au aliniat 15 echipaje de yachtmeni pasionaţi din toată ţara, Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, jurnalişti şi mai multe vedete.

Regatta Mediului a fost un eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Mediului ca parte a campaniei „Săptămana Mediului Tău” pe care ministerul a desfăşurat-o în perioada 1-6 iunie cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului de pe 5 iunie.

„Toată această campanie a vrut să atragă atenţia asupra nevoii de a proteja mediul pentru că el reprezintă moştenirea pe care noi o lăsăm copiilor şi nepoţilor noştri. Măcar pentru ei trebuie să devenim conştienţi şi responsabili faţă de natură şi să dezvoltăm reflexul de a o proteja. Marea Neagră face parte dintre comorile cu care ne-a înzestrat natura şi tocmai de aceea am organizat această competiţie, pentru a lansa un semnal puternic asupra importanţei exploatării ecologice a resurselor naturale de care dispune România”, a declarat ministrul Mediului, domnul Nicolae Nemirschi.

„Protecţia mediului reprezintă una dintre cele două direcţii pe care Grupul Rompetrol le susţine prin platforma de responsabilitate socială „Energia vine din suflet” pe care am lansat-o anul acesta. Din acest motiv ne am alăturat campaniei „Săptămâna mediului tău”, unul dintre cele mai importante proiecte care militează pentru protecţia şi conservarea mediului. Suntem prezenţi la Regatta Mediului în calitate de sponsor principal având convingerea că spiritul competitiv şi curajul sunt două dintre cele mai importante ingrediente ale succesului”, a spus Sorin Blaga, Vicepreşedinte Marketing şi Comunicare Grupul Rompetrol.
Platforma Rompetrol “Energia vine din suflet” a luat naştere pornind chiar de la misiunea companiei, aceea că echipa Rompetrol oferă oamenilor energia de care au nevoie. “Energia vine din suflet” include atât un program naţional “Împreună pentru fiecare”, cât şi proiecte punctuale din domeniul sănătăţii şi protecţiei mediului, cele două direcţii pe care Grupul Rompetrol a decis să le susţină. “Împreună pentru fiecare” este un program în care vor fi implicaţi atât reprezentanţi din Rompetrol, cât şi voluntari şi membri ai comunităţilor locale, ineditul programului constând în faptul că acţiunile pot fi propuse atât de companie, cât şi de voluntari.
Concepută ca o cursă menită să atragă atenţia asupra nevoii de a proteja Marea Neagră şi biodiversitatea marină, Regatta Mediului a aliniat la start veliere din toate categoriile. În competiţie s-au înscris atât veliere de mici dimensiuni, cu o lungime de până la 10 m, cat şi veliere mari si de curse.

Mai multe vedete au ţinut să lupte pentru mesajul regattei şi s-au avântat în competiţie. Lucian Mîndruţă, prezentatorului Observatorului de la Antena1 şi soţia lui, Ioana Mîndruţă, au făcut echipă pe unul dintre velierele participante, amândoi fiind cunoscuţi pentru pasiunea faţă de navigaţie şi grija pentru mediul înconjurător. Andrei Zaharescu şi Andreea Berecleanu au participat pentru prima dată la o competiţie pe mare. Echipajul de pe barca pe care s-au aflat cei doi a câştigat locul I la categoria velierelor de peste 10 m.

Startul concursului s-a dat din portul turistic Mangalia şi, după 4 ore de întrecere, toate cele 15 echipaje au ajuns la finish în portul Constanţa. Câştigătorii fiecărei categorii au fost premiaţi în cadrul unei petreceri organizate la Constanţa. Locul I a fost premiat cu 1000 de euro, locul al II-lea cu 400 de euro şi locul al III-lea cu 300 de euro.

Despre Echipa de PR SRL

Miza cea mare a Regattei a fost însă responsabilizarea faţă de mediul înconjurător şi, implicit, faţă de Marea Neagră.


Persoana de contact:
Anca Ionescu
Echipa de PR

anca.ionescu@echipapr.ro

Permalink: https://www.comunicatedepresa.ro/echipa-de-pr-srl/prima-regatta-a-mediului-la-malul-marii-negre